joi, noiembrie 15, 2007

E o noapte leneşă ce se întinde pe canapea




Pentru Sibel



E o noapte leneşă ce se întinde pe canapeaua
maronie ,ca pe canapeau lui F , pe canapeaua ta
îşi scoate la vedere nurii , mai întâi ,
apoi se mai dezmorţeşte,
are sâni plini luminoşi..
noaptea asta suplă nu prea tînără te aţâţă puţin
te priveşte atentă ,scoate din scrin poveşti de amor
langă tânara poetă care şi-a îngropat pisicul în stratul de
flori , e blondă şi iubeşte versul cu sex ..
tu ..ca o vibraţie ieşi din noapte şi râzi în inimitabilul tău stil
eşti gazda tuturor imaginilor şi simţurilor ..
tu ...cu vocea joasă cu întrebări insinuante ,
stapâneşti o artă voluptoasă ...
poeta plange ....pisicul mort se transformă într-un
îngeraş de ceară ...e linişte şi noaptea leneşă ....te-a abandonat
lentoarea ei , e acum în tine ,în venele tale ...eu te privesc de
ani şi ani sa-ţi decodific mesajele subliminale ...
provocatoare ca o prietenie adevărată totul capată un limbaj comun numai de noi ştiut
eu nu te-am minţit niciodată , tu m-ai ascultat .....
noaptea e departe , am devenit mai leneşe decât ne-am imaginat ...
toată lumea vorbeşte despre pisici ...căci ce poate fi mai frumos decât
sa vorbesti despre mai multe vieţi mai multe iubiri mai multi ani ...
la multi ani ......


9 noiembrie 2007

duminică, noiembrie 04, 2007

Televiziunea si internetul -un rău necesar




EDUCATIE
Televiziunea şi internetul - răul necesar vieţii noastre
Simona ANGHEL

http://www.cugetliber.ro/1193954400/articol/7843/televiziunea-si-internetul--raul-necesar-vietii-noastre/

sâmbătă, septembrie 08, 2007

alte albii alte culcuşuri








Experimentez trecerea mea prin acest culoar numit existenţă
m-am oprit la câteva uşi importante
am lăsat dâre din durerea copilăriei şi arome din tinereţea mea,
lapte cu gust incert din maternitatea mea
am însemnat uşile le-am numerotat
s-au dublat s-au mărit s-au scorojit ,
experimentez trecerea mea printr-un singur culoar,
reuşesc escapade adânci în tuneluri săpate misterios şi periculos, în alte albii
în alte culcuşuri

experimentez trecerea mea
culoarul devine îngust sap tot mai multe găuri
în care încerc să-mi ascund clonele, organele, membrele, las afară doar capul
nu vreau
să ratez ultima uşă.

miercuri, august 29, 2007

De acum încolo



De acolo din mijlocul durerii, vine şoapta ta
Atinge rana care sângereaza şi o desface într-o floare albă
Muşc din mâna ta ca să nu uiţi gustul dinţilor mei
Din inima îmi ies aburi şi din ochi lame de oţel care taie
Funia ce-mi strange gâtul…
Lasa-mă să fug din acuarela palidă in care tu mă pătrunzi
Fie ca vreau fie ca nu …
De acolo din mijlocul spaimei mă apucă urletul ,mă
Invârte ca pe o limbă de ceasornic ..
Ameţeala mă transportă în liniştea mea şi te pierd
Din privire,
ca nu mai am ochi , nu mai am buze
Tu le-ai decupat din fotogarfiile noastre şi m-ai lăsat Aşa
să nu te mai privesc urât să nu te mai cert …de parcă
Eu n-aş putea să-mi fac cu creionul ochii mai mari şi albaştri o
Gura mai mare şi buze mai cărnoase ..
De parcă după tine n-ar mai exista lumea si pământul şi eu
Aş crăpa în următoarea secundă ca o mică bulă de aer …
Poate ar trebui să ne aşteptăm începutul…….

marți, august 21, 2007

Mamă aş vrea să–mi mai spui poveşti





Sunt moartă
în partea dreaptă totul e amorţit
Acolo unde părea că se mai întâmplă ceva pe bucata de piele de muşchi de
inimă.
Empty space …
Sunt plină de bijuterii, inele, pandantive
Ce -mi cresc direct din tegumente se
umflă şi înfloresc minunate filigrane
Mamă aş vrea să–mi mai spui poveşti, să mă visez un mic personaj
dintr-o poveste
Poveştile mele au murit
Ce se întâmpla ? unde am ajuns ?
Sunt moartă şi ăsta e ţărmul negru?
Eu îmi imaginam o lungă fâşie de pământ
roşu şi un şir de piane
albe o orhestră în culorile curcubeului şi muzica pietrelor
din lună, sunetul vântului prin pletele albe şi
Ritmurile iubirii noastre şi soarele un sărut pe cer ,
Ce se întâmplă?
Mamă, aş vrea să spun copiilor mei o poveste a poveştilor
Să se viseze fericiţi,
Dar uite personajele dispar din mintea mea, poveştile au plecat şi
Imaginea mea s-a ars ca o rolă de film vechi.
Sunt moartă, sigur dacă
inima mea a plecat şi a lăsat un empty space .

joi, august 16, 2007

Tu baby




Tu, baby numai tu ,cine altcineva
Şi-ar putea poleii mâinile şi viaţa
Casa de ceara în care locuiesc umbrele noastre
Are o ordine nebuna
Tu baby, doar tu,
Cine altcineva
Şi-ar arginta buzele si gândul
Nu mă mai laşi sa mă culc in sufletul tău
Tu baby, chiar tu,
Ţi-ai hotărât soarta
Viata preţioasa greu de trăit .

duminică, august 05, 2007

Computer organic
















Mă aşteaptă dimineaţa să cobor
din înaltele mele visuri-virusuri
ca o pe fantomă.
Să salvez imaginea concepută de creierul meu –
ar trebui sa urmăresc atent liniile ce pornesc din marginile
încăperilor,
străbat case, străzi colcăind de trupuri,
liniile îi ocolesc pe cei veseli, îi izbesc la încheietura
genunchilor pe cei trişti,
cu privirile deja pierdute
uite :
picioarele lor devin moi ,alunecă pe trotuare pline de urme ,se
chircesc la marginea liniilor ,care îşi continua drumul,
uşor îi mai zăresc
în această călătorie a imaginilor mele prin computerul meu organic,
trasez în continuare dungi, albe - negre , câteodată galbene - pământii încât numai
peste oameni se mai disting
semn care i-ar putea face fericiţi , dacă viaţa sau aerul
sau
dragostea s-ar colora in jurul nostru
eu sunt aşteptat să văruiesc Timpul.
Să-i dau nuanţe să-i tai din putere să fiu duşmanul lui
atunci când asupra vieţii mele liniştea
s-a pictat cu un ochi pastelat.

vineri, august 03, 2007


Direct din inimă

Pentru Coca









Am în mână o cana cu apă
Am în inimă doar un fir de sânge şi am în picioare
Un pământ întreg străbătut de la est la vest
Ca o limbă sau fâşie
Ca o limbă de pe care sar cuvintele ca oamenii
şi vocalele ca şi valurile de salivă
în cană îmi pun zilnic apa care am fluidizează
îmi face bine …..mă umflă şi mă pot ridica să văd
lumea şi striaţiile ei de undeva din înaltul înălţat
să-mi simt porii deschişi la aerul tare şi
firicelul de sânge să pompeze aşa cum ştie el
bucata aceea de carne roşie ,atât de dizgraţioasă
din care eu pot să iubesc …
am în mână o cană cu apă şi beau din ea aşa ca într-un exerciţiu de respiraţie
subacvatică ,şi în secundele în care n-am aer ,mă dor firicelele sângerii care
împânzesc trupul ca o plasă fină şi parcă simt fiecare impuls în fiecare celulă
de parcă aş trăi o ora de biologie pe mine ….
Din cana mea s-a prelins o picătură direct în pământul pe care picioarele mele nu-l
Mai suportă …doar îl bate şi îl traumatizează cu kg şi kg de corp….
Picătura a despicat un zâmbet în pământ
mâna a şters buzele ude şi
Firicelul de sânge s-a zbenguit şi s-a strecurat exact în ventricolul stâng, cu o mică
Înţepătură , care mi-a cerut apă din nou şi stabilitate pe pământ ,
Ca şi cum n-aş putea să trăiesc fără să iubesc direct din inima …..

joi, mai 31, 2007




Arme secrete

Mă strângi în menghina trupului tău ,
Mă apeşi pe stern şi aerul din plămâni
nu poate evada decât cu un şuierat ,
te laşi cu totul peste trupul meu ,ca să imobilizezi
celulele ce fug din noi
cât crezi ca va rezista această ultimă armă _ ?
mai bine m-ai ucide direct ,mi-ai străpunge inima
cu acelaşi miraculoase săgeţi ,numai că acum le-ai
putea inmuia într-o saliva otrăvitoare
m-ai putea ucide direct, mi-ai opri respiraţia cu acelaşi
parfumuri suave , numai că acum ai putea adăuga cuvinte
gloanţe de argint
nu mă mai ţine strâns langă tine …
am să scap definitiv

vineri, martie 16, 2007


Steaguri albe flutură


Steaguri albe flutură


oameni simt lucrurile doar privind
îşi fac semne
ambigue, peste imagini tablou,
Te întreb, unde sunt steagurile noastre, renunţările
Dragostea s-a risipit prin locurile unde am purtat-o trofeu
Vacanţele însorite s-au prefăcut însorite
Nopţile ne-au amăgit, ne-am predat
Dar steagurile le-am pierdut şi nici prizonieri nu mai suntem
Inimile noastre se cheamă
se strigă pe nume
dar unde ne-am lăsat semnele şi
numele scrijelit
Locurile acelea nu le mai ştim
Ce cumplită uitare …
Steagurile albe flutură, te simt dar nu în acelaşi trup.

miercuri, februarie 28, 2007

pradă ţie Domnule timp

mi-au trecut visele,
mi-au apărut simptomele unei boli ce aducea cu visarea
manifestările ei sunt ciudate şi imprevizibile,
mi-au trecut visele prin faţa ochilor ca într-o mişcare banală,
ca într-o zi pierdută printre alte zile anoste.
mi-au apărut semnele …
mi-au apărut ca o rezultantă a drumului meu
geometric
mă joc cu tine ,
eşti o tastatură cu literele şterse eşti
Un poem într-o limbă numai de mine ştiută
Un vocabular sărac cu toate cuvintele porcoase
ascunse bine în file şi foi
vine acum şi el şi ne ascunde pe noi
trebuie sa rezişti valurilor uriaşe de salivă
consoanelor grele fugite din taste , aruncate
cu greu prin vestibulul gurii plină de ură
ce boală stupidă , sa nu mai poţi ţine pe limbă
nici un cuvant nici o vocală , aşa cum am spus e o mişcare
banală a aerului , ce vehiculeză prin nării şi prin alte
orificii , lipsite de arta de a produce sunete articulate
chiar ascuţite cu care să tai , în tine , din tine cu
singura spadă din dure cuvinte ,
sa tai din tine din aripa ta mai închisă ca noaptea
sa nu mă mai pot ridica din vis ca din propria-mi moarte
mi-au trecut visele… m-au lasat pradă ţie Domnule timp
mi-au trecut visele …..mi-a rămas o rană
mi-a ramas …

vineri, februarie 23, 2007

M-AM HOTĂRÂT SĂ DEVIN PROST- Martin Page















Martin Page
M-AM HOTĂRÂT SĂ DEVIN PROST


Humanitas 2007
Colecţia Cartea de pe noptieră


„M-am hotărât sa devin prost” pare sa fie un titul bun care să-ţi vândă cartea ,deşi nu cred că asta a fost intenţia lui Martin Page autorul.
Intenţia lui sigur s-a îndreptat ca o „sticluţă plină de vitriol” în ochii cititorului, ca acesta ori să orbescă şi să se lase de citit, ori să fie atât de traumatizat încât să se simtă pe parcursul lecturii precum personajul său Antoine.
Si, dacă ar fi numai atât, titlul ! Din primele pagini”miroşi de la distanţă” ce te aşteaptă ,
frazele aparent normale , devin uşor , uşor „gaze lacrimogene”.Cu savoare de erudit crescut în haine de cerşetor Antoine , ne descrie trauma lui , starea lui de agregare într-un monolit de inteligenţă care apasă , apasă ….şi atunci îşi propune hotărât să devină prost. La 25 de ani, personajul nostru are deja masterate exotice, lecturi greoaie, prieteni pe măsură :o tânară lesbiană care cu pasiune se inseminează destul de des, un tânar exemplar uman pe care s-au făcut experimente, care este fosforescent şi vorbeşte în versuri, ….şi lista ar continua, s-ar rostogolii pe câteva pagini pline de ironie în care personajul nostru se decide total să scape de handicapul supărator al gândirii.
Dar ce, credeţi ca e uşor să fi prost? Vă înşelaţi …aşa că tânărul nostru personaj este supus unei grele încercări ..faceţi şi dvs. acest exerciţiu : ţineti-vă gândirea precum respiraţia măcar un minut ….Eh? nu e aşa că e groaznic?
Urmează acţiune …Antoine se hotarăşte să devină mai întâi alcoolic , ca să se poată prosti mai uşor …dar şi aici eşuează, vorba românului ca „ţiganul la mal „ după discuţii
intense cu un profesionist şi o jumătate de halbă de bere ajunge în comă alcoolică la spital,mai mult graţie respiraţiei îndrumătorului decât al efectului berii. Oare câte din situaţiile mai mult decât hilare din acesta savuroasă carte sunt văzute în jurul nostru zilnic ?Câti dintre noi indignaţi de prostia din jurul nostru ne-am complace măcar câteva minute în postura de idiot ca să scapi de toate grijile …?
Antoine însă nu se lasă, nu se dă bătut aşa uşor şi vrea să se sinucidă cu simplitatea omului care nu mai are nimic de pierdut . Dar mintea sa are nevoie de sfaturi şi apelează la o instituţie cu vechime de la 1742 ”S.P.T.P.T.M”(Sinucidere pentru toţi şi prin toate mijlocele) dar nici asta nu e suficient ..şi recurge la medicul său din copilărie , defapt unicul său medic ,căruia îi cere o lobotomie ca pe o reţetă cu aspirină.
I se recomandă Heurozac. Da, acesta îşi face „treaba”, personajul nostru străbate o junglă
formată din : magazine de firmă ,unde „năpârleşte „ de vechile haine şi apare
cu nike, levi’s, adidas ,de o masă copioasă la McDonadl’s, de Săli de jocuri video, culminând cu sală de forţă şi muzică house .
Transformare e totală cand ajunge agent de bursă se îmbogăţeşte peste noapte „din prostie „ şi are o viaţă îndestulătoare lipsită de griji sau de traducerile lui din armaică….
Antonie la inceputul „Odiseei „ sale spunea că”Nimic nu mă enerveză mai mult decât poveştile în care eroul ,la final , va ajunge în situaţia de la început, după ce a câştigat ceva „. Cum se sfârşeste epopeea lui Antoine , nu vă povestesc , pentru că trebuie să citiţi aceasta carte , nu foarte groasă , nu foarte grea , dar care sigur vă va da satisfacţii,
hohote de râs, şi nu veţi mai fi niciodată singur şi disperat în faţa prostiei ce ne înconjoară.
Şi dacă la unii aceasta vine dintr-un imens plictis la noi la români e deja o chestie patriotică aşa cum numai Sarmalele reci a spus-o : frate :”Ţara te vrea prost „!
Mai bine nu mai citiţi carte , împrumutaţi-o cuiva ………ha ha ha !!!!!

luni, februarie 19, 2007

un cântec al sângelui

Ce înţelegi din dorinţa mea din viaţa mea
din diamantele
şi perlele ce atârnă de dorinţele mele …
E o nebunie în ritmuri nebune
e un refuz al favorurilor pe care aş putea să ţi le ofer
şi să aud un ritm care mă face să-mi doresc o
izbândă …
acum trec bule de acid prin vene şi mă cuprinde
ameţeala
din piept îmi răspund sunete joase cavernoase
care ascund secrete , secreţii şi oase
rând pe rând intra în vibraţia dorinţelor şi
toate monedele se rostogolesc şi toate
fibrele se întăresc şi contracţiile dovedesc
un cântec al sângelui ,cu urechea lipită
de stern cu timpanul deschis ca o floare
de nufăr peste care suflă un şuierat
moartea
acum te apleci şi scoţi cu un cleşte
de os , palpitaţia ,o arunci peste
porţile ce închid tezaurul meu de
poboabe ascunse adînc în adânc…
Ai ascultat în toate o posiblă şansă
ca pământul să-ţi răspundă
la ghicitori şi secrete dar ţi-a dat
Speranţe- fără cuvinte care acum zboară
trandafirii au aceiaşi
ţepi de mii de ani
şi muzica e aceeaşi de aceiaşi mii de ani
Oare ce se schimbă?
se schimbă dragostea !
Ochii sunt împăienjeniţi de prea multe dorinţe
pentru un vis la care inima nu poate rezista
expodează şi ia forme ciudate
Ai văzut pantofi zburând,
e o posibilitate
ca atunci când nimic nu mai e credibil
să vezi lucruri de nevăzut.

vineri, februarie 16, 2007

bărbatul meu timp

Nu muzica nu sunetele confuze fac simfonia,
ci zgomotele minţii mele
Speriată de hăuri şi dealuri şi ceasuri aruncate peste tot
v-aţi prins că am ceva cu maşina infernală a timpului
aş vrea să stric ceva din mişcarea regulată a àcelor
aş putea să înghit limbile să folosesc aparatul vorbirii
altfel decât l-am folosit până acum.

am să locuiesc în casa timpului. am să mă lupt
cu el într-o căsnicie perfectă
ştiu că-şi bate joc de mine ca un soţ de nevastă ştiu
că mă înşeală,
are şi un soi de înclinaţii homosexuale,
până şi bărbaţilor li se oferă mai mult.
locuieşte departe de lumea învrăjbită de limba lui
n-are loc, n-are stare se zbate
între pleoape .

miercuri, februarie 14, 2007


blue sky, blue sky

Pe străzi cineva a început să strige după durere
Fugise cu altul
Ne-am şters lacrimi, ne-am desprins
nişte fire de păr şi am şoptit într-o
scoică ca durerea să dispară din toţi să intre in spaimele Lui.
Soarele a răsărit, era bine, dar s-a dovedit a fi de mucava
Muzica au chemat-o îngerii…
Şi heruvimii au început sa danseze pe corzile
pianului lovind cu ciocănele colorate …
notele…parcă se schimbaseră în alte Semne, în alte sunete, inexacte,
cineva cânta lejer la pian
.urechile
creşteau
nările
creşteau
tălpile ne creşteau
Daca ai şti cum ne înălţam…fluturi de hârtie
În întunericul alb ca un halat de spital
Creşteam şi am hotărât să aşteptăm
am aşteptat albastrul …
culoarea albastra
ne-am aşezat pe un capăt de deşert, proaspăt plouat,
ca un proaspăt soldat eliberat,
între timp
am aşteptat autobuzul.

Albastrul se lăsa aşteptat
era cu
domnul timp într-o plimbare prin ceruri
o fascinantă paradă,
noi aşteptam ca un trup secretos
să devenim albăstrui

Aplauze !!! …regizorul de platou face semn,
degetele mele pe
clape se distrează făcând greşeli,
norah jones cântă, într-o silă
de zile mari …blue sky , blue sky

marți, februarie 13, 2007

aud o orchestră întreagă.

e un bărbat reflectat în imaginea mea
ce pot să fac, ce pot să văd …
în pelicula de apă rămasă pe masă după un pahar vărsat
aş vrea ca nebunia să se oprească să-i pierd delirul
şi să zâmbesc
să mă confesez să mă răsucesc în mişcările simple
să cheltui o avere pentru un sărut şi aş mai face
o groază de reduceri de preţ la toate cheltuielile
pentru o noapte minunată
plină de muzici şi îngeri făcând dragoste cu imaginea noastră
aud o orchestră întreagă.

sâmbătă, februarie 10, 2007

astăzi s-a luminat


Sunt Jurnalul în care n-am apucat să scriu…
o filă ruptă, din rânduri
s-au topit toate râurile, s-au prăvălit munţii,
catedrale au zdruncinat maşina timpului
Multe trupuri s-au aruncat pradă leilor
Şi multe mame au pierdut fii şi fiice
Aşa s-a luminat lumea mea
s-a albit de adevăruri şi noi speranţe

n-am să mă mai îmbrac în negru n-am să mă mai uit
în oglindă
am să stau în calea ei…am s-o privesc printr-un ecran de gheaţă
şi s-o provoc să joace rolul maşterei

sufletul e o sită prin care se cerne durerea
şi inima
îşi schimbă culoarea devine albă de un alb prea alb
medical şi septic

de ce îmi e teamă , de propria-mi venă aortă?
de oasele mele de pielea mea de unghiile mele?
absurdităţi ….

tac
îmi înghit o parte din temeri noaptea târziu, singură într-o casă straină
pasărea mea s-a desprins din goblenul de pe perete cu
mâinile mele caută ceva, un suport pe care să se sprijine în plimbarea mea
prin aceasta lume
Cu această muzică, cu aceste sunete confuze.
Fugi, te culcă, e ora târzie şi mâine o altă zi te va despuia de frică
Te va lumina ca un bec de 500 de W şi tu vei străluci în lumina lui
Neînfricată ca acum 20 de ani.

marți, februarie 06, 2007

poemele bat din picioare poruncesc să fie scrise


m-am trezit în astă dimineaţă
cuprinsă de remuşcări
ce-am scris ce-am dovedit
poemele bat din picioare poruncesc să fie scrise
aşa
e corect sau nu, nu mai înţeleg
şi mă trezesc cu o durere adâncă în tâmple şi frunte
şi număr cuvintele scrise
şi brusc
nu mai am nimic de scris
se opresc literele ca pe marginea unei cascade
dacă aş aluneca aş pluti într-un nor de particule de apă
ca o perdea lăsată peste poezie şi aer
Din cascade s-ar auzi trompete ascuţite
în ritm de dixiland
Ca şi cum visele mele matinale s-ar topi
într-o adiere de
Sunet
m-am trezit în astă dimineaţă cu o mare poftă de dans
cu un ritm sacadat ca şi cum poemele mele ar decapita
refrene …
nemurirea se opreşte pe buza unei tinere copile recitând din poemul
artistului
ucis de un vers înverzit …

joi, februarie 01, 2007

nici o viaţă doar blues


Cerul era albastru şi când dormeam
şi când mă trezeam
tot albastru era
Deşi lumea era mai neagră decât negrul
Guaşelor mele
Luna era minunată şi plină de lumina de lună
şi nimic nu o deranja
pianul meu programat pe sonata lunii
aduna pe clape un praf sclipitor
Nina Simon mă înspăimânta
cu vocea ei grasă şi groasă
şi nu mi-o imaginam
oamenii se trezeau în fiecare zi trişti si obosiţi
deşi cerul era albastru senin ca o speranţă
hai spune ce vrei de la mine şi nu te mai preface
nu mai există nimic şi nici o viaţă cu un cer albastru
doar tristeţea bluesului.

marți, ianuarie 30, 2007

Poveste din budoar


Lumina s-a despletit ca o tînără fecioară
a pus capete rase între mine şi tine
s-a rostogolit în patul nostru ,a traversat
camera şi s-a strecurat prin crăpătura uşii
pâna sub scară unde s-a cuibărit
într-o mică şi gălbuie pată….

Aerul s-a încalzit între coapsele mele
i-am dat drumul atunci când
săruturile mă asfixiau
s-a zbătut ,copleşit a scăpat cu greu
alunecînd prin cearşafuri şi mătăsuri
prin fantele draperiilor s-a leganat şi
s-a strecurat prin crăpătura uşii
până sub scară unde s-a cuibărit
într-o mică si transparentă sticlă….

Muzica mi-a ţâşnit din piept
Drept un ţipăt din plăcere
S-a aurit prin alamurile sufletului
A răscolit timpanul ,scărita şi ciocanul
Şi brusc s-a izbit de pereţi ,
s-a lipit şi strecurat cu migala prin
crăpătura uşii până sub scară
unde s-a cuibărit într-o minuscula cutie muzicală…

Mirosul şi gustul s-au cuplat într-o formă
În ceva moale dezgustător ,
Le-am urât le-am alungat
Mirosul s-a tiparit în perne şi gustul l-a însoţit
Până când degetele s-au împletit într-o
Dureroasă sculptură ,
S-au strecurat prin crăpătura uşii până
Sub scară unde s-au cuibărit într-un
Coş cu fructe şi iarbă

Iubirea s-a ascuns , am căutat-o
Am gasit tatuaje,
Urme roşii , fum si ritmuri
Picturi abstracte din
Sudoare şi gust
Întuneric şi greaţă
Am simţit cum a scăpat pe ascuns
Într-o imagine aspră s-a
Strecurat prin crăpătura uşii
Pâna în living unde s-a aşezat
Liniştit şi atent într-o fotografie de nuntă….

duminică, ianuarie 28, 2007

Oase de ebonită

ce pot să-ţi spun eu, în relativitatea asta leşinată
în lumina asta roz pal cu
minunate reflexe
de parcă lumea ar plăti şi visele noastre ar fi transformate în reclame ...
oase de ebonită
în care durerea loveşte
nu ştiu ce înseamnă asta pentru tine, dar dragostea nu aşteaptă este
răul pe care pluteşte lumea
lumea oarbă, tu ştii că nu am prea multe să-ţi spun
suntem corpurile unui trup secret
şi turnul în care am putea locui e departe
el de depărtare s-ar putea prăbuşi în aşteptarea noastră
ca o simplă pietricică
pe marginea unui deal
aşa de fragilă este muzica în care ne mişcăm
Dar trupul secret se străduie în luptă...
culoarea neagră şi tatăl timp sunt spaimele lui permanente
Visul te trimite la culcare

când eşti singur
când simţi cum prin fiecare fibră durerea vine,
lasă o pală de vis să te anine de un alt început
de o alta mână cu degete fine ce-ţi răvăşeşte părul
uită-te cum timpul îşi face de cap cu vieţile noastre
adună uşor
amintirile într-o pungă şi pune-le bine pentru alte griji şi alte suspine
nu uita din când în când să-ţi aminteşti de tine
şi un nor alb va face dintr-o zi însorită una plină de întrebări.
Ştii de ce visele nu au nume
nu au porecle, nu le strigăm ?
n-am răspuns, am îndoiala că sunt aceleaşi pentru fiecare dintre noi
ne-am simţi înşelaţi …
să fac dragoste cu un vis de-al meu,
sincer gândul mă excită.
Când eşti singur
visul tău simţi că te trimite la culcare !

sâmbătă, ianuarie 27, 2007

AMANTELE - Elfriede Jelinek





Elfriede Jelinek
AMANTELE

Polirom 2006
Biblioteca Polirom

Pentru un cititor pasionat Elfriede Jelinek nu este un nume necunoscut.
În anul 2004 ea câștiga surprinzător pentru aproape toată crema literară premiul Nobel pentru literatură. Explicația juriului de la Stockholm pentru atribuirea premiului acestei scriitoare austriece s-a datorat: "cursului muzical al registrelor în romanele şi dramele sale, care cu o pasiune verbală unică în felul său dezvăluie absurditatea şi constrângerea clişeelor sociale".
Şi aşa este. Fie c[ citiți "Pianista" cel mai cunoscut roman al sau, ecranizat dealtfel cu succes şi încununat cu Marele Premiu al Juriului plus două premii la secțiunea de interpretare la Festivalul de la Cannes - 2001,( nu înainte de-a stârni proteste datorită scenelor hard, gen sado-maso) fie că citiţi "Amantele" veţi gusta cu plăcere o porţie de scriitură delicioasă, uneori însă dătătoare de dureri de cap sau stomac.
Nu e uşor să citeşti din Jelinek, pentru că trăirile personajelor depășesc puterea de
înțelegere a oamenilor obişnuiţi. Feminista convinsă, suferindă de fobie socială,
membră a partidului comunist austriac din 1974 până în 1991, cu o biografie plină de depresii transpuse în cărţile sale Jelinek este o scriitoare controversată, aflată în mijlocul polemicilor şi dezbaterilor sociale de actualitate. Stilul nonconformist în care îşi scrie cărţile, chiar în "Amantele" nu folosește deloc majuscule asta datorită apartenenței sale la tradiția unui grup literar vienez, dar mai ales modul agresiv de supraviețuire al personajelor a creat de multe ori reacţii ostile din partea criticilor.
"Amantele" este un roman crud şi plin de cruzime.Titlul este mai mult decât înşelator, titlul creează o iluzie, un spaţiu în care aştepţi să pătrundă erotismul, dar te trezești într-o mizerabilă „băltoacă”. Romanciera ne introduce scurt, poetic, rece şi caustic în lumea Brigittei şi a Paulei două tinere muncitoare într-un mic orăşel de munte, o lume atât de jalnică şi inumană încât te întrebi pe parcursul paginilor dacă merită ca aceste personaje să trăiască sau să propui autoarei suprimarea lor. Cât poate suporta o femei numai pentru a-şi găsi locul în societatea modernă, în care bărbatul face „toţi banii”. Viziunea întunecată, viaţa aparent inutilă a celor două femei, cu caractere la prima citire diferite, te pun la încercare, îţi dau un test despre cum priveşti tu cititorule, lumea. Elfriede Jelinek este dură dar sinceră. Ca într-o căsnicie ea îţi arată într-un mod brutal dar fermecător (aici e geniul ei !), cât de mult trebuie să conteze pentru tine adevarul. Mii de femei se ascund în relaţii ca cele din această carte, relaţii lipsite de orice urmă de fericire. Ipocrizia şi ignoranţa, laşitatea sau doar superficialitatea, fac din aceste relaţii în care iubirea e confundată cu violenţa, o normalitate. Citiți viaţa plină de „întrebări „ ale celor două personaje, a căutărilor lor, a bărbaţilor aleşi, cu surprinzătoare şi paradoxale rezultate, ar mai ales învățați să credeți în iubire mai mult ca oricând.
Viaţa s-a plimbat prin încăperile mele

În această noapte m-am gândit să-ţi mărturisesc că viaţa s-a plimbat aseară
prin casa necunoscută în care sunt stăpână peste fantome
fantome atât de urâte încât nici nu mă mai pot speria
deci viaţa s-a plimbat
mi-a dat un test de făcut dar nu m-am putut opri din
singurul meu gând, acela să-ţi mărturisesc
chiar dacă va fi cea mai simplă mărturisire
despre mine pot spune că viaţa s-a plimbat prin încăperile mele
şi m-a abandonat atunci când
încercam în gând măcar să-ţi mărturisesc
că într-o noapte când viaţa s-a plimbat
prin memoria mea, nu te-a găsit
decât pe tine .

vineri, ianuarie 26, 2007

Frunze dulci de mescalină

Aburii pământului într-o dimineaţă caldă
umbră pe trupul meu
Mă imbrăţişează
Mestec din plin frunze dulci de mescalină
Pământul se-ntăreşte într-un asfalt
Glandele emana hormonii de poezie
Râd în hohote şi mâinile îmi ajung la glezne
Se înfăşoară cătuşă grea şi lanţ
Râsul vine din stomac ,acolo am un creier mic
Înghiţit ca să fiu în ton şi trendy
De acolo vin şi pleacă idei grele ,puturoase
Plimbate prin intestine ,răsucite până la sânge
Până la inima prea mare ,gata să plângă
Drumul pe care te duc prin aburi ,prin
Ceaţă pe pamânt sau prin nori , nu se termină
Decât dacă uiţi într-o zi să-l prelungeşti să-ţi
Desenezi traseul , să-ţi trasezi calea
Recunoaşte că nu te întorci să priveşti
Pământul se învârte cu tine ,te prabuşesti
Într-o uriaşă mare de aburi şi simti
Cum panica ca un asfalt se întareşte pe tine .

joi, ianuarie 25, 2007

Femeie pasăre răpitoare
Ruxandrei

Femeie pasăre răpitoare
cauzatoare de amnezii
răsunător îţi este numele rezonant ca
sunetul unei monede grele scăpate pe marmura şlefuită
a inimii unui biet porumbel
femeie pasare răpitoare , purtătoare de ritmuri ameţitoare
care stai şi pândeşti în noapte şi
aştepţi să-ţi pice o mică victimă
care să danseze să simtă şi să se lase purtată de misterul tău drept ca
o spada plină de pietre scumpe .
femeie pasăre răpitoare
ţipi loveşti urăşti, eşti fierbinte şi focul creşte
te scuturi, ţipi, îţi pierzi luciditatea şi te laşi totuşi prinsă
în joc şi te înfigi scurt şi
atât de dureros în misterul tău drept ca o spada cu mâner preţios
ţinută strâns
de un biet porumbel.

miercuri, ianuarie 24, 2007

Împotriva tuturor -împotriva poeziei mele


Împotriva tuturor m-am trezit într-o dimineaţă
caldă, plăcută
mi-am pus un vesmânt lung, mi-am tăiat părul
împotriva tuturor, dar mai ales a poeziei mele
mi-am smuls din minte toate metaforele
am vrut să scriu scenarii porno
am vrut să-mi povestesc cele mai ascunse fantezii
am vrut să fiu dincolo de toate şi tot ,
mi-am ras ultimul fir de ruşine şi m-am războit cu mine
ştiam ce să spun despre toţi şi toate dar mai ales despre mine
eram împotriva tuturor, eram intoxicată de acest sentiment
de împotrivire
am alergat, m-am adăpostit, am fumat un lung şir de
ţigări de plante, mi-am băut toate paharele de dinainte şi mi-am mirosit toate fluidele cu multă bucurie, m-am transformat împotriva tuturor
m-am bucurat, m-am răzbunat
dar m-am plictisit, şi de atât frig şi vomă
m-am stafidit, mi-am pierdut vestmântul
părul mi-a crescut, ochii mi-au ieşit din orbite 11 milimetri
mi s-au rupt unghiile, mi-am pierdut abilitatea şi
împotriva tuturor
n-a mai ştiut nimeni de mine.

marți, ianuarie 23, 2007

homo videns




GIOVANNI SARTORI

HOMO VIDENS
IMBECILIZAREA PRIN TELEVIZIUNE ŞI POST-GÂNDIREA

Editura Humanitas 2005

Televiziunea este gumă de mestecat pentru ochi. (Frank Lloyd Wright)


Trăim într-un timp rapid, stăpânit de o revoluţie multimedia, trăim prinşi în cablurile, computerelor, plasmelor, dvd-urilor, internetului….un adevarat sat cibernetic, un proces cu multe legaturi ,
o adevărată cuşcă a imaginilor .
Giovani Santori pune un subtitlu greu cărţii sale, Homo Videns dar trage astfel un semnal de alarmă asupra viitorului şi mai ales a noii generatii . Cartea se concentreză asupra fenomenului televiziune şi teoria sa este că acest fenomen video îl transformă pe Homo Sapiens, produs al culturii scrise, în Homo videns, produs al cuvântului detronat de imagine. Doctor în filozofie modernă, profesor la renumite universităţi din Europa si Statele Unite, unde predă sociologie, filozofie modernă şi ştiinţe politice, Giovani Santori, scrie că suntem foarte des indignaţi de violenţa propagată de televiziune de ştirile editate cu sârg doar pentru rating şi nu pentru informare, sau că televiziunea este înapoiată cultural.Toate acestea sunt adevăruri, dar şi mai adevărat şi mai important este că această „tele-vedere” schimbă treptat natura omului. Lumea în care trăim deja se „sprijină pe umerii firavi ai „video-copilului” cel care este educat de de televiziune înainte de a învăţa să scrie şi să citescă.
Pe lângă acestea exista un interes al autorului şi pentru explicarea video-politicii, un subiect incitant - puterea politicii prin televiziune. Pentru Giovani Santori post-gândirea înseamnă lipsa de educare a video-copilului, lipsa de de formare a unei opinii publice şi implicit de ceea ce trece sau nu trece prin canalele de comunicaţie în masă. Santori pune un „ diagnostic” greu televiziunii, astfel în concepţia sa în acest moment televiziunea mai mult distruge decât transmite în materie de cunoştere şi înţelegere. În această privinţă îl citează pe Baudrillard „Informaţia în loc să transforme masa în energie, produce şi mai multă masă”.
Revoluţia multimedia este, prin premisa tehnologică, o revoluţie digitală, omul până mai ieri înfrunta şi reflecta lumea reală, acum este proiectat în crearea unor lumi virtuale.
Santori explică aceasta și printr–un cuvânt inventat de el „Novitism „ adică goana după tot ce este nou .
„ Imbecilizarea prin televiziune „ tind să cred că este o licenţă de marketing folosită de traducător, dar pentru profilul cetăţeanului român care este un îngurgitor de televiziune cred că îşi are rostul în explicarea ideii de post-gîndire .
Răsfoind această carte şi spicuind câteva din titluri te edifici clar asupra luptei deja pierdută şi asumată de Santori împotriva acestei noi culturi video, care dintr-o democratică sentinţă de masă şi o lipsă de selecţie va ucide omul simbolic, va tranforma cultura de masă în incultură.
Recomand această carte celor care nu pun ceasul să sune să vadă ultima telenovelă, celor care nu sună la numarul afişat să compună un cuvânt foarte uşor , dar mai ales celor care cumpără cărţi şi cei din jur nu le înţeleg niciodată titlurile.
Din mâinile tale curg mici râuri de purpură

Te strecori într-o noapte în mijlocul unui câmp nins
Pe un cal alb, pe care nici nu-l desluşeşti din marea lăptoasă a câmpului,
Vine cineva să-ţi mângâie fruntea şi deodată un flaut
îşi strigă muzica un clarinet îi răspunde
într-o notă tragică, o simfonie a cruzimii se naşte din frica ta
fulgii prind o altă culoare
roşiatică şi pe pământ se aşterne
mai întâi o dâră de sânge
calul aleargă
şi pletele lui se contaminează de
aceeaşi boală şi din mâinile tale curg mici râuri de purpură
Cine te-a învăţat să te strecori în noapte fără să ceri voie
de la tatăl tău secundar
Sau minutar.

luni, ianuarie 22, 2007



http://www.galeriart.ro/eshop/prodList.asp?idCategory=2
Buhuhu

Cum ar trebuii să trăiesc?
Aşa ca o nebună treierând drumurile ,albind zările ,
albind nările
Cum ar fi să trăiesc
plutind prin aerul moale al
Zilelor mele triste ,memorând toate melodiile lui
james blunt ,sau
Să mă strecor pervers printre orele stranii ale
Miezului de noapte la ultima playa cu fat boy slim
având în nas acel miros dulceag al evadării şi
în sânge 15 Cai putere albi şi din ce în ce mai albi
complice la scenariul universal
la matricea uriaşă din minţile noastre ..
am nişte degete unicat , am degete care tipăresc
litere pe fiecare petic de piele
noaptea mă prefac într-o bufniţă acopăr cu aripile
un cuib când nimeni nu vede înţelepciunea ,
sunt doar frica ce te ţine treaz şi mai sunt un
cuvînt sinistru buhuhu…
cum sa trăiesc …
stăpânind lumea altora ,mai străini decât mine ,
mai lungiţi , mai albiţi , mai fugiţi …
plutesc prin aerul moale …ce trăiesc ?

ebony bones- amazon

http://www.amazon.com/Ebony-Bones-Iulia-Pana/dp/1512242519/ref=sr_1_2?ie=UTF8&qid=1440349159&sr=8-2&keywords=iulia+pana