miercuri, decembrie 29, 2010

Insectarul Inimii


unde crezi tu că țin săgețile și arcurile de vânătoare ?

am un loc special sub limbă,

de acolo le trimit

cu tot cu semnale de fum

de țigare

și mi-amintesc ca vreau să mă las

dar nici măcar ședințele voodo nu mă ajută

mă rostogolesc că o minge pilates

după care colegele mele

de birou sunt înnebunite

unde crezi că țin cremenele și paiele ?

am un loc special la subțioară

sunt calde și uscate

bune de

aprins o flăcăruie

și de acolo se risipesc ca niște

flamuri verzi gălbui

anunț momentele cruciale și mă

ascund sub birou ca sub o tejghea de la

mall,

locul fericirii colegelor mele de birou

unde crezi că țin apa și laptele ?

la piept ca pe îmbrățișarea blândă a mamei

și mă las în scaunul meu de slujbaș ca-ntr-un

hamac colorat de nuanțele tropicale

din visele colegelor mele de birou ...

unde crezi că țin poezia ?

în insectarul inimii..ca pe-o broșă cu diamante .

vineri, noiembrie 26, 2010

șirul câinilor de piatră

scările întunecate dintre ateliere

sunt pline de câini

se aliniază pe câte o treaptă și așteaptă să treacă

vara

primăvara ..și așa mai departe ...ca și cum

ar străjui scările, treptele, oamenii...

sunt stapânii din carne și blană.

în acest loc aerul nu e respirabil

e plin de puf și fire din haina lor năpârloasă

de aceea

toți artiștii din curtea cu alteliere lucrează

în

păr de câine

expoziția în aer liber întruchipează istoria

trecerii acestor jivine prin viața noastră.

numai un artist în metale grele -

mitică,

se bucură

de protecția lătrătorilor..

el în halat albastru străbate edenul

însoțit de haită

iar viața

nu merge înaintea lui.

în curtea cu ateliere doar câte un scheunat

strică lentoarea și pacea

dincolo de geamuri

mai vezi câte o

pupilă dilatată de nesomn

și așteptare

câiniistăpâni au chiar fotolii și

scaune speciale pe care se întind ca

imperatorii

in așteptarea luptelor

dar artiștii nu sunt născuți gladiatori.

liniștea se sparge ca un vas de ceramică în cuptor

aerul se albăstrește de culorile

țâșnite din tuburi

și răzvrătirea e la un pas

la o treapta și se aude ...

înfundat ca un motor măcinat de vreme.

apoi trece prin fiecare perete și face o strecuratoare

prin care pot să-și privească liniștita lor viață

până când șuieratul din vorbele unui poet

vine și sparge șirul câinilor de piatră.

vineri, noiembrie 12, 2010

Constanta Caz 3


eveniment produs de Fundaţia Culturală MENTHOR
curator GABRIEL BROJBOIU
"Omul dislocat, suspendat între drumuri. Aici sau aiurea, puţine lucruri şi-au găsit o stabilitate prielnică.Mai totul, de la nivelul personal la cel politic, social ş.a.m.d. pare atins de virusul provizoratului, al unui tranzitoriu ce pare fără leac sau orizont, şi parcă prea multe lucruri sunt predestinate să rămână ”ca-n gară”.Speranţe, tristeţi, rea...lizări sau neîmpliniri, implicări sau demoralizări subite, toate astea reprezintă atingerea individuală a realităţii, bagajul sumar cu care defilăm din staţie în staţie." (Gabriel Brojboiu)
vor expune lucrări de pictură, foto, video şi instalaţie:
Anamaria Avram (Constanţa)
Gabriel Brojboiu (Constanţa)
Severine Bourguignon (Paris)
Georgiana Cozma (Bucureşti)
Gabriela Gheorghe (Constanţa)
Gheorghe Constantin (Constanţa)
Hotel Proforma –video (Danemarca)
Antonio Manfredi (Napoli)
Iulia Pană(Constanţa)
Dan Perjovschi (Bucureşti)
Marius Vatamanu (Bucureşti)
Raphael Vella (Malta)

marți, septembrie 21, 2010

Familia purtătoare de aripi portante





















Stăm în jurul mesei toată familia

Mama și-a adus toate gărgărițele și furnicile adunate din copilarie

Tata urăște cartofii fierți și mărarul

și-a invitat pisicile maidaneze

sorămea și-a chemat greierii și mierlele

și-a deschis urechile și glasulpâlnie

și-a cântat pentru noi

eu mi-am târât de căpastru caii

mi-am sacrificat lebedele prin băltoacele cartierului.

Apoi au venit toți nepoții călărind inorogi și dragoni

Mături zburătoare și caluți de mare.

în jurul mesei e liniște deși sirenele neinvitate

ne povestesc din acute

istoria și arborele genealogic.

Suntem o familie purtătoare de aripi portante

pe fiecare se așează rudele de gradul I,II,

prietenii, vecinii de bloc, și uneori

sectoristul.

Stăm în jurul mesei pe care s-au teleportat

cele mai fine mâncăruri și băuturi –

incubate în inoxuri și boluri de Iena.

studiem fiecare tacâm din sticlă și titan,

mușcăm din bucate și gustul este necunoscut.

Asta e noua artă culinară-moleculară.

Suntem o familie de gurmanzi simpli

Am mânca orice pui bine pătruns de soarele cu rotisor

dar

Experimentăm,

explorăm noile tendințe de familie

Exersăm de pe acum metode de comunicare

cu alzheimer

Stăm în jurul mesei ca la priveghiul unui șef de trib

ne-am săpat tranșee ne-am pictat dungi albe și negre pe tâmple,

ne ridicăm ochii spre cer ne visăm nemuritori.

dar asta o va face fotograful.






vineri, septembrie 03, 2010

Dorm împachetată într-un ambalajcocon




















Cum mă trezesc

mă umflu cu pompa de timp comprimat

îmi pun haine largi și adaptate

Cu găuri de aerisire și lăcașuri pentru baterii

sunt un experiment personal și public

țin conferințe și seminarii în spațiul

liber al terasei blocului, de unde

îmi dau drumul și căderea e

lină până la etajul unu unde mă

așteaptă doamna popescu care mă salută

cu aceași admirație de ani de zile

și îmi spune „ce mare te-ai făcut!”

ferestrele capătă alte dimensiuni

Ca într-o expoziție minimalistă

în care expun pânze mari

pe care nativ și naiv

doar pulverizez personaje gălbui/cenușii/alburii

cohortele depresiilor matematice

pentru că mă opresc

și profu de mate de la doi

îmi zâmbește ca o ecuație enigmatică

iar o iau de la capăt întind mâinile și planez

împrăștii cu verbele mele preferate.

„ce îmi trebuie mie poezia ?”

eu zbor și fără aripi,

sunt planificată

știu toți vecinii din bloc

cum măsuram distanța

de la marginea terasei

până la primul plop

o cascadorie pe care o fac de ani de zile mental

„ce mare te-ai făcut !”

aud în zborul meu întrerupt

din etaj in etaj

Pompa de timp funcționează

și eu cresc ca o gogoașă uriașă

din care mă feliez bucată cu bucată

sunt un desert în familie

și fericirea se întruchipează în gust

și „mmm...ce buna esti!”

când vine seara am o supapă laterală

bateriile se scurg epuizate

și hainele mele ca într-un vacuum

mă pregatesc pentru somn

împachetată într-un

ambalajcocon.

luni, august 30, 2010

Verde brotăcel, fuchsia, și albastru de metil












iar mă mut, iar mă mut...îmi strâng aripile de hârtie

zbor din casă

iar mă duc, iar mă duc ...să aduc pietre albe din mare

le pictez cu verde brotăcel, fuchsia, și albastru de metil,

mor de durere, mi-am pierdut un dinte mușcând momeala buzelor tale

mi-am săgetat plămânul respirând din vazduhul comun

încălțată în cizme militare

cu picioarele tumefiate

bat pasul de marș

și pământul, asfaltul și granitul îmi strâng urmele ca niște semne hieroglifice,

în istoria trupului rănit

Eu sunt un rac obișnuit cu dureri de oase...

Câte oase are un animal așa mic?

îmi scârțâie un genunchi și altul cedează la presiunea tezaurului

Viața e un business to business cu proceduri și ședințe interminabile

între mine și tine

iar ma urc, pe gurmazul tău să simt norii ca niște pufuleți

sa înghit din ei si să devin un incubator de vrăbii și rândunici

mai nou mă expun

sunt cubul de plastic din cămăruța cu sistem de alarmă

instalația de artă a conviețuirii în doi,

vasele comunicante dintre noi

s-au înfundat cu dulciuri și jucării.

acum mă evapor în particule de căldură , dragoste, lână și bumbac

vă îmbrac, vă încalț, vă măsor creșterea și frumusețea

eu, verde brotăcel, fuchsia și albastru de metil.

miercuri, august 25, 2010

Puncte puncte... roșiireflectorizante
















Pe un tambur răsucesc povestea.
Mă apuc și punctez
metru cu metru
Cu un marker roșu –cu un marker reflectorizant
agitația mea flutură
e o eșarfa cu la mulți ani
desfășurată prin încăperile în care locuiescviețuiesc.
Printr-o firidă intră un fir de lumină
din degetele copilului meu
îmi face semn
Sunt înconjurată de betoane și armături -
golurile din prefabricate au fost
Stropite cu lavabilul inefabilul adevăr
îmi simt plămânul stâng, burete alb
îmi simt plămânul drept, negru de fum
Pe tambur s-a prins din greșeală o suviță blondă
E periculos
copilul vede golul și astupă firida
cu o cărămidă de plastelină
„mami, ești acum o faraoană într-o piramidă „
Sunetele se plimbă
pe țevile și tuburile, vanele și
bidoanele prin care curg reziduri și umori
e ceva sălciu ca saliva mea cu care șterg inscripțiile din ziduri
Se șterg greu dar apar pe pielea mea –
pe brațele care au captat
urme roșii reflectorizante din răsucitorul fir al întâmplării
care mă trimite la capătul de sud
la copilul bărbat metru cu metru
puncte puncte... roșiireflectorizante .

luni, august 16, 2010

gândacul de grâu






















Mă gândesc ca un gândac de grâu
mă strecor printre firele de internet
şi mă electro cutez cu bună ştiinţă
gândurile-mi sunt dizolvate într-un alb mat
şi apare tata care îmi spune
ce cauţi prin hăţişul electric,
ţi-ai schimbat şi culoarea ochilor.
cine eşti
şi mă bucur ca proasta că tata nu mă recunoaşte
l-am păcălit aşa de uşor
aşa cum mă transport mai uşor decât înainte de
schimbare
s-a facut linişte, linişte simplă, foşnetul meu printr-un hardisk
vechi se mixează cu aerul cald al cooler-ului
e relaxant şi dulce ca metalul încins
ca mine
pierdută de ceva vreme printre cabluri.
o aud pe mama porneşte aspiraţia ei zilnică
gura ţevii de aspirator printre cărţile aşezate corect, egal
şi nu mă caută, doar mă strigă în gând ca pe o
idee
ma mişc şi mă gândesc ca un gandac de grâu
răsucit pe spate chinuit de picioarele scurte
de forma rotundă de camera mică în care iarăşi
pătrunde tata veşnic bănuitor
unde te-ai ascuns
ce e în patul tău
şi panicat o cheamă pe mama să-i arate
aşternutul meu plin de filamente,
de cioburi şi o caldă lumină revarsată
de la perete până la marginea patului
ce miracol, o aud pe mama îi văd ochii
trişti şi tata în spatele ei, vociferând ...
prostii... cine ştie ce-a mai făcut...
fata asta
... numai tu eşti de vină
o fereastră deschisă se pocneşte de toc
intră aerul de mână cu sunetul valurilor
eu mă bucur candid şi mă răsucesc...
liberatatea mea de insectă se izbeşte de
un puf de plop
distanţele lungi mi-au fost pe plac de când
alergam la stadion
acum până la uşă e o încercare temerară
şi brusc tata apare mai priveşte
cablurile rămase suspendate din tavan
abia recunoaşte profilul meu
pe perete cu trup cu mâini şi picioare
e un stencil reuşit dar el nu ştie ce e ăla
se-nchină în acelaşi timp în care
uşa se izbeşte grea
ca un zăvor peste o taină.

luni, august 09, 2010

mai urc mai cobor o scară din vene






















Am pus o inimă-n tipar, în nucleul celulelor, în tensiune
Un colaj…
Nu e decât ecoul din mine sau
Un ţipăt divizat în alte ecouri
Din piept îmi răspund sunete joase cavernoase
Care ascund secrete, secreţii şi oase
Rând pe rând intră în vibraţia dorinţelor şi
Toate inimile se rostogolesc şi toate
Fibrele se întăresc şi contracţiile dovedesc
Un cântec al sângelui
Cu urechea lipită de stern
Cu timpanul deschis ca o floare de nufăr
Peste care suflă un şuierat
Trupul se gândeşte
Ce să facă cu mine, cu mintea mea
Un bol de sticlă
Din care fără să ai…
Habar te înghit ca pe un şir de cuvinte
Când în mine se comprimă inima
Prea strâmtă, apucată de două mâini
Ce răsucesc în mine un drug înroşit de iubire
Ce răsucesc în mine un gând iute de trădare
Mai respir mai urc mai cobor o scară din vene
Tipăresc, pe un fin memoire un
Cadran de argint
O femeie se-agaţă de aortele translucide
Se loveşte în orele atât de mic tipărite
Că nici secundele nu mai încap… bum bum
Se răzvrăteşte o dragoste în care
Biologic mă pierd…
În spate am doar patimi
Şi cineva ţipă la mine cu o gură tăiată de-un ciob de lumină
Cu o inimă decupată din altă inimă
Sunt acum mai aproape de întrebări
nu am la cine să strig...

sâmbătă, august 07, 2010

un animal urâcios muşcă din carnea mea
















Aş putea să te ţin minte ca pe un obicei
când catifeaua îmi mângâia pielea şi pe dinăuntru şi pe dinafară
când cântau venele tremolo cu inspiraţiile şi expiraţiile ajunse pe sus
acolo unde e totul depozitat în nişte locuinţe barbare bine dispuse în
mobile dulăpioare sertăraşe,
deschise uneori cu gândul şi privite despuiate,
amuşinate, degustate de gurile amărite,
cu ochii,
unul pierdut printe muşuroaie albite
unul lipit de plafonul de nori ajuns până la cerul cel mai îndepărtat.
Mă încrâncenez să ţin minte toate paturile pe care le-am supus testelor de rezistenţă
Apoi plafoanele… oh, cât am mai scanat structuri şi centuri grinzi şi stucaturi
Acum ce e?… încep să pierd lucruri, e nemilos
E urâcios animalul ăsta scăpat din stufărişul luminat doar de lampa cu gaz
Animalul care se strecoară şi muşcă din carnea mea ca dintr-o carne dulce
Şi fragedă… dar nu se uită că acolo unde muşcă creşte altceva.

ebony bones- amazon

http://www.amazon.com/Ebony-Bones-Iulia-Pana/dp/1512242519/ref=sr_1_2?ie=UTF8&qid=1440349159&sr=8-2&keywords=iulia+pana