şantajul durerii
Nerăbdarea sare cu paşi mari în faţa mea Neputinţa te ţine departe de mine fuge ecoul înapoi cu tot aerul din vorbe vag se aud doar zgomote peste intervalele de timp ameţite de pierderea memoriei o sare iodată e iubirea păsări lungi se adună peste cerul lăsat o plasă negră cu găuri albastre prinde în ea nori rătăciţi ca şi mine la o tombolă de bâlci întind mâinile sub un val de apă din marea sub care ne-am culcat prima oară şi vine prea tare spre mine din piept o groază îmi înfloreşte sub piele prin sânge se plimbă şi mă-tresară şi mă-ndulceşte o sare iodată îmi trece pe limbă prin apă se duce se pierde de tot îmi cresc bronhii de os respir prin gura de aer cercul din piept mă eliberează de şantajul durerii