şantajul durerii

Nerăbdarea sare cu paşi mari în faţa mea

Neputinţa te ţine departe de mine

fuge ecoul  înapoi cu tot  aerul

din vorbe

vag se aud  doar zgomote peste

intervalele de timp ameţite de pierderea memoriei

o sare iodată e iubirea

păsări lungi se adună  peste cerul lăsat

o plasă negră cu găuri albastre

prinde în ea  nori rătăciţi

ca şi mine  la o tombolă de bâlci

întind mâinile sub un val de apă

din marea sub care ne-am culcat

prima oară

şi vine prea tare spre mine

din piept o groază îmi înfloreşte

sub piele

prin sânge se plimbă

şi  mă-tresară  şi mă-ndulceşte

o sare iodată îmi trece pe limbă

prin apă se duce  se pierde de tot

îmi cresc bronhii de os

respir

prin gura de aer

cercul din piept

mă eliberează  de şantajul durerii