luni, noiembrie 12, 2012

puiul de cangur




am frică de înălțimi și de văi adânci
mă ţin strâns de un capăt de sfoară
atârnat de tablia de pat.
sunt în balans   
fac tot timpul exerciţii riscante
provocatoare încât
între noi
avalanşe de sânge ţâşnesc.
atunci când ţip,
respir după tine
şi ţip...
fă-mi un hamac din mușchi și tendoane
un marsupiu din inima ta
sufletului meu pui de cangur
rătăcit printre jaloane
pe plaja de la trei papuci
rușinat-strecurat
pe urme greblate de sare
printre scoici şi căluți uscați.
am frică de mare
o pierzanie
vortexul din care-am sosit eu, oul din spumă
fă-mi un difuzor din șoaptele tale
să aud doar bass-ul de hulă
și octavele femeilor peşti
am frică de adâncuri și uneori
mă urci şi m-arunci direct de pe far
din lumina ochiului sticlos
mă răzbun cu mare şi sare
desenez din tristeţe legenda
cu care te încolăcesc cu odgoane de aburi
fă-mi o perfuzie cu ser din argint
să mă împac cu zodia moale de rac
puiul de cangur rătăcește năuc
pe coasta de iarbă uscată
unde marea se-neacă la mal
sa plângă? să uite ce e?
pe pământul amestecat cu nisip
aleargă izbindu-se de zidurile
cazematelor umplute până la gură
de oase
fă-mi un culcuș între ele
în măduva uscată
să-ţi citesc să-ţi adun din
drumul de alege - lungi culoare  
prin care ne-am preumbalat
eu cu mersul meu împiedicat
sărit uneori ca o pasăre șchioapă
nu vreau să uit... dar vreau să uit
mersul tău apăsat ca un semn înroşit
între noi o flacară arde un capăt de sfoară.
 






joi, octombrie 18, 2012

prima criză



la ora 5 a început prima criză
imaginile se destrămau
căpătau mira unui post tv.
apoi barele de defecțiune tehnică
se recreau în vechi filmări
curios montate cu încetinitorul.
nu m-am speriat mi-am pus doar
dorințe noi din care se strecurau
persoanje și fapte de eroism
am resetat orice imagine și am zis
că n-am decât niște pietre mari albe
în drumul meu
că aș putea
deschide ușile metalice ale timpului
și viața mea scrisă pe casete Vhs
ca un script pe o coală albă
va primii căldura culorilor.
am încercat.
în  regia de montaj o matrice se desface din mine.
personaje dilatate ca o pastă
întinsă de  timp
trag de banda magnetică
așa precum
ființa mea declarată la starea civilă
fără nume
într-o vară întristată
în ozon violet
a rămas cu nume de cifre.
prima criza mă trimite în decor
îmi sar   protezele inimii
se rostogolesc în apa  lăptoasă a dimineții.
niște îngeri  deghizați au declarat că
m-au salvat de atunci.
ei m-au etichetat
un cod de bare mi-au dat
și prima criză
a avut  primul preț
de plătit

sâmbătă, septembrie 15, 2012

hârtia inimii


pui pe hârtia inimii o pată
și doare
nu știi cu mâna să-ți ștergi lacrimile
când plângi
numai așa scoți din tine un zbor de insecte
albăstrite de noapte
pun pe hârtia inimii silabe ca  niște oase de ceară
și-mi cânt singură un vid de alint
pe stânga inima desenează o pareză de boală
picioarele țin un trup hăituit
capul e sus își ridică coama de nutrie moartă
dar rar îți invinge durerea din vârf
stau
și ochii nu stau
scanează o liniște de neauzit
doar rotițele mici din jucăria  de plastic
pe care le-am înghițit
pornesc o istorie fin desenată în tuș
direct pe meninge
ce cool...
trebuie să fie o carte de gânduri
arsă pe-un cd
izvoare istorice digital amprentate
doamne ție 
cum sa-ți trimit ruga mea
un folder de psalmi ...

miercuri, iulie 04, 2012

Pantofi cu cuie


ce-a fost greu a trecut ...
moartea nu m-a vrut
am sărit peste etape ca peste gardurile de la atletism
eram cât ele şi n-am trecut niciodată finalurile
fără căzături
îmi cumpărasem cuie, pantofi cu cuie
să nu alunec, să mă înfig din alergare în zgura din pistă
hmm ce-am mai râs prima oară cand am crezut că e o glumă
povestea unuia de demult
căruia i-au bătut cuie în talpă deadreptul
să alerge mai repede, mai sus
să zboare ...
pe mine m-au ales întâi de la scoală
să alerg
dupa minge, după ziare, după clopoțel
în garderobă-mi pluteau dungile de pe trening
 trei dungi adidas
și în mintea mea fericirea învingătorului
dar n-a fost să fie
m-au ales apoi după altă școală
după inocență, după poezie,
în casă teancuri de cărți făceau zid în
calea fricii, crăpăturile din pereți erau difuzoarele
albe și muzici clandestine mă amețeau
mă amenințau
noaptea intra cu totul în mine
rula negrul și albul unui film ce nu
își mai șfârșea banda niciodată.
testele au început într-o zi când
soarele avea sulițe de antrenament
și bile pentru aruncat spre pământ
am calcat marcajul de cretă albă
l-am călcat orbită și asurzită
odată cu pocnetul pistolului aproape de tâmplă
m-au supus probelor de rezistență
de rezistența la lumină,
de rezistența metalelor
apoi de rezistență la scris.
mi-au repartizat un
antrenor 
un fel de umbră de care
m-am împiedicat și m-am rostogolit,
o umbra ce alerga deasupra mea
ziua si noaptea, la pândă
mi-am ambalat degeaba mușchii,
creierul a stat la pândă și i-a blocat ...
în loc de garduri am vazut o mulțime de
pitici ținâdu-se de mână și zâmbindu-mi
cum numai piticii pot
de atunci ochii mei
sunt stinși  două led-uri palide
am căzut
am mers deabușilea o mie de ani
și o alta mie 
m-am  tot indreptat
dar
frica a fost botezataă odată
cu mine
purtăm același prenume
port aceași inimă
dar nu mai am inimă
a zburat...mi-a ieșit pe gură
un ghem de abur de sânge
un nor în care 
am vrut  să mor
acum la final
la ultimul gard, un gard alb
n-am priceput cine e publicul
nu mi-am dat seama decât că sunt din nou
îngropată într-un pământ moale
din care ies la suprafață cuiele
pantofilor, caninii din talpă
în care bat veseli și fericiți
o mulțime de noi pitici.
ce mi-au amintit că
moartea nu m-a vrut
îi place și acum sita prin care se cerne în iarbă
de-acum știu  cea fost greu a trecut

miercuri, aprilie 11, 2012

Cuvinte la uşă




când am plecat de acasă


o ureche mi-a rămas lipită de tăblia patului.


un ochi răzvratit la perete


în camera mea.


nu mi-am putut desprinde degetele de pe


maşina de scris hermes, de corespondent de razboi


nedeclarată la miliţie.


băieţii din bloc îmi dădeau târcoale,


să mă bată


aşa era moda


apoi


m-am decis să fug


să las jumătate din degete acolo pe litere


m, a, m, a , t, a, t, a, c, a, s, a, a, c, a, s, ă


când am plecat de acasă eram cam dezmembrată


picioarele înca mergea spre nord, tomis nord


mâinile căuta marea şi capul meu


stapânea un cer din apropierea stadionului...


când m-am apropiat de mine deja eram


lipsită de imaginaţie


mi-am redactat scenariul de mână


clasic şi caligrafic, lungind scenele de


amor şi romantism ...colorând paginile


cu acuarelele primului fiu.


nu m-am gândit să mă mai întorc acasă


şi am cărat după mine într-un căruţ de mall


pietrele, timbrele, colecţiile şi cărţile,


vinyl-urile şi scoicile ...


când am plecat de acasă mi-am pus pantofii


roşii


mi-am lăsat cuvintele


la uşă .

ebony bones- amazon

http://www.amazon.com/Ebony-Bones-Iulia-Pana/dp/1512242519/ref=sr_1_2?ie=UTF8&qid=1440349159&sr=8-2&keywords=iulia+pana