un animal urâcios muşcă din carnea mea
Aş putea să te ţin minte ca pe un obicei când catifeaua îmi mângâia pielea şi pe dinăuntru şi pe dinafară când cântau venele tremolo cu inspiraţiile şi expiraţiile ajunse pe sus acolo unde e totul depozitat în nişte locuinţe barbare bine dispuse în mobile dulăpioare sertăraşe, deschise uneori cu gândul şi privite despuiate, amuşinate, degustate de gurile amărite, cu ochii, unul pierdut printe muşuroaie albite unul lipit de plafonul de nori ajuns până la cerul cel mai îndepărtat. Mă încrâncenez să ţin minte toate paturile pe care le-am supus testelor de rezistenţă Apoi plafoanele… oh, cât am mai scanat structuri şi centuri grinzi şi stucaturi Acum ce e?… încep să pierd lucruri, e nemilos E urâcios animalul ăsta scăpat din stufărişul luminat doar de lampa cu gaz Animalul care se strecoară şi muşcă din carnea mea ca dintr-o carne dulce Şi fragedă… dar nu se uită că acolo unde muşcă creşte altceva.