sâmbătă, decembrie 06, 2014

Femeia Poet

Femeia poet plânge mereu,
Scrie poem după poem 
versurile ei sunt scrijelite direct pe trup sau pe organe 
îşi scrie poemele pe copii înainte de-ai naşte 
pe barbat înainte de a-l alege 
pe copacii pe străzi pe casa ei, 
îşi coase poezia pe haine şi-o presară în mâncare 
şi adoarme cu ea când e singură.
Se strigă pe sine 
ca o rimă anonimă dintr-un dicționar de buzunar,
are pe cerul gurii
o gumă de mestecat 
cuvinte cu gust
Femeia poet respiră cuvinte şi plânge cu 
lacrimi de litere,
se lasă fecundată de poem…
femeia poet 
se numeşte Poezie





Woman poet

the woman poet always cries,
writes poem after poem
her lyrics scratched directly
on her body or her organs
writes poems on her children before giving birth
on her man before choosing him
on trees streets her home
she sews poetry on her clothes
sprinkles it on food
she falls asleep with it
when she's alone.
she calls to herself
as to an anonymous rhyme
from a pocket dictionary,
on her palate
she has chewing gum
tasty words
the woman poet breathes words
cries tears made of letters,
and lets herself be fertilized
by the poem ...
the woman poet’s name
is Poetry

Traducere: Adrian G Sahlean






La femme poete

La femme poète pleure toujours
Elle écrit poème après poème
Ses vers sont égratignés directement sur sa peau ou bien sur ses
Organes
Elle écrit ses poèmes sur ses enfants avant de les accoucher
Sur son homme avant de le choisir
Sur les arbres ...les rues et sa maison
Elle coud sa poésie sur ses vêtements ...en saupoudre sa nourriture
Et s'endort avec quand elle est seule
La femme poète respire des mots et pleure avec
Des larmes de lettres
Elle se laisse féconder par le poème
La femme poète
S'appelle La Poésie

traducere : Madalin Rosioru

luni, septembrie 29, 2014

culoarea soarelui

Tata - Victor (Simion ) Pană -astăzi ar fi împlinit 75 de ani 
                                                                            

Tata s-a întors astăzi
Cu o suliță  de vânătoare boantă la vârf
Are haine tribale  de un galben gălbejit
Greu îl recunosc
De unde vi îl întreb și-mi zice ca un ventriloc
Că din portugalia deși eu cred că de altundeva.
Un soare i-a tăbăcit  pielea până la os
Poate  din africa  de acolo să fi  luat arama
 lipit  de el
de trupul slab
de fața oacheșă
Până și părul i-a crescut negru la loc ca odinioară
Îl privesc și el îndreaptă sulița spre mine odată cu privirea
Așa îl recunosc mai bine.
Ai fost la vânătoare … ? sunt uluită
Ești un adevărat războinic
Dar ce războaie ai purtat?  Unde e drumul pe care ai venit ?
Îi văd tălpile albe, ce straniu se ridică în aer
Pe un vehicul plin de spumă...și vele largi de
alge
Prin tubul suliței aud cum mă întrebă
Ce formă are inima de rac ? să o aud  s -o port cu mine…
Eu nu știu tată…, dar  așa cum bate poți sa o auzi de dincolo
de apă
E curios cum timpul sparge ghilotina  din mărgelele de  sticlă
și  cum prin
Spații goale ca  ce cele dintr-un manuscris
Comunicam cum numai noi doi ne pricepem
Și-n toata această  întâmplare
simt că mă ridic
plutesc  dar  mă
răstorn ca-într-un caiac pe învolburatul râu al
vorbelor .
Printr-o freastră  de ceață  îl vad pe tata 
e statuie
Stă drept pe  acel  vehicul translucid  cu sulița în aer ațintită
 Cu ea despică pagini  din albumul meu de amintiri
și se oprește brusc într-o fotografie veche
 mă ia de mâna ca-n prima zi de școală
și  aerul se umple de-arome cunoscute …
  și fețele se pierde vag ca într-un film uzat
Unde te duci …? Mai stai un pic
să ne plimbam prin casă …să coborâm din nou
să ne-așezăm la masă
să-mi spui ceva ..sau să mă înveți
Cum să plutesc ca tine
să fiu războinică …
Te-aud ..încet prin șuieratul timpului
îmi spui să-mi caut haine potrivite
să spun puțin și să vorbesc cu timpul
să nu te uit
 să-mi caut pașii 
să am o  suliță  tocită cu care să rescriu
în tot nisipul mării
o viață simplă ca a ta
să  folosesc
culoarea soarelui.





luni, septembrie 22, 2014

Dorm împachetată într-un ambalajcocon sau metafizică în cămaşa de noapte

Cum mă trezesc
mă umflu cu pompa de timp comprimat
îmi pun haine largi și adaptate
Cu găuri de aerisire și lăcașuri pentru baterii
sunt un experiment personal și public
țin conferințe și seminarii în spațiul
liber al terasei blocului, de unde
îmi dau drumul și căderea e
lină până la etajul unu unde mă
așteaptă doamna popescu care mă salută
cu aceași admirație de ani de zile
și îmi spune „ce mare te-ai făcut!”
ferestrele capătă alte dimensiuni
Ca într-o expoziție minimalistă
în care expun pânze mari
pe care nativ și naiv
doar pulverizez personaje gălbui/cenușii/alburii
cohortele depresiilor matematice
pentru că mă opresc
și profu de mate de la doi
îmi zâmbește ca o ecuație enigmatică
iar o iau de la capăt întind mâinile și planez
împrăștii cu verbele mele preferate.
„ce îmi trebuie mie poezia ?”
eu zbor și fără aripi,
sunt planificată
știu toți vecinii din bloc
cum măsuram distanța
de la marginea terasei
până la primul plop
o cascadorie pe care o fac de ani de zile mental
„ce mare te-ai făcut !”
aud în zborul meu întrerupt
din etaj in etaj
Pompa de timp funcționează
și eu cresc ca o gogoașă uriașă
din care mă feliez bucată cu bucată
sunt un desert în familie
și fericirea se întruchipează în gust
și „mmm...ce buna esti!”
când vine seara am o supapă laterală
bateriile se scurg epuizate
și hainele mele ca într-un vacuum
mă pregatesc pentru somn
împachetată într-un
ambalajcocon.

miercuri, august 27, 2014

Tears by the pound / Lacrimi la kilogram



                                                     
                                                                                             foto: Dany Mercu           

Tears by the pound                                                                                                                      

I cry all the time,
I could start a business selling tears by the pound
I would turn each teardrop
into a real gem crystalline
I would become the most celebrated craftsman of tears.
I just want to know, why do I weep...?
I’d like to know how this music is bornlike a child
from so much pain
so much serenity
I’d give anything to have the power
to fathom how poems are born…
I don’t want my business or profession
to be poetry
My business is crying
tears are my battle with Father Time
Come see this unjust fight
the cavalry of Time
against a wretched poet.
Place your bet.
diamonds will fly
pearls will roll endlessly
on the table.

                                                       translated by Adrian G Sahlean



Lacrimi la kilogram


Aş plânge încontinuu, aş face o
afacere aş vinde lacrimi la kilogram
aş transforma fiecare lacrimă într-o veritabilă  bijuterie cristalină
aş deveni cel mai
vestit meşteşugar al lacrimilor.
Vreau doar să ştiu , ce plâng...
vreau să înţeleg cum muzica se naşte ca un copil din
tot atâta durere
tot atâta înseninare
aş putea să renunţ la orice
dar dă-mi o putere să pot spune clar
poemele din ce se nasc ?
Nu vreau nici o afacere sau meserie din poezie
Afacerea mea este plânsul şi lacrimile
Lupta mea cu tatăl timp.
Veniţi la luptă veniţi să vedeţi o luptă nedreaptă
Cavaleria timpului împotriva unui biet poet.
Pariaţi !
diamante vor sări în aer
perlele
se vor rostogoli nesfârşit pe masă.

vineri, august 01, 2014

Instrumente de scris

Iulia Pană  ,,future sound of poetry,,  - acrylic /canvas 50x70

sunt neputincioasă
ca o bucată de marmură părăsită
Un țiuit îmi chinuie scrisul
E o microfonie
Tot ce fac e o microfonie
Și ca un sfredel
Un amestec straniu de sunete în timpane
 se  lovește de emisiile de aer.
Un vers se cuibărește
între două buze.
ca un orb scriu în culori fiecare bucurie tactilă
muzica se încălzește ca mâna ta
deasupra inimii

Ce legătură am eu cu minunea poeziei..

Un fulg se leagănă  pe un fundal de ceață

Ea se scrie de una singură

Aud melodia cu note acvatice
mă reîntorc  la alfabet să reînvăț
literele bob cu bob
într-un  lapte alb e scâncetul
răsucit în culoarea dimineții
un rând de pene albe și negre
vers cu vers zburător
dinți drepți strălucitori
înșirați  pe un semn de carte
O aliniere de planete felinare
luminează buricele
mâinilor  negre cu palme albe lovind
tobe din piele

Scrisul meu aș vrea să fie tipărit de
sudoarea nopților în albul așternuturilor
Aș vrea să fie  respirația ciocârliilor
Aș vrea ca sângele meu sa fie  combustibilul
instrumentelor de scris.

joi, iulie 24, 2014

Camera albă


Iulia Pană- ,,Respirație,,- acrylic/canvas 50x70

într-o camera albă
ca o rezervă de spital
sunt prizonieră, sunt locatară, plătitoare de taxe
și impozite socotite în ore și donații de sânge și limfă.
printre grilaje invizibile despart aerul de respirație
simultan cu ventilatorul uriaș ce scutură praful alb
rămas  de la unicul locatar
pierdut în registre groase și roase de timp
într-o vagă poveste rostită ca
o șoaptă ce iese din peretele gros de lemn
prins
între  două bârne care  fac o cruce imensă
albă ca varul.
între stinghii de lemn vorbesc două vieții.
Abia ating  răscrucea lemnului
din el picură  lacrimi purificatoare, vindecătoare
pentru cei orbiți
cu ochii larg deschiși în plin soare
în  plin întuneric..
două obloane deasupra norilor
pe care eu ca o
călătoare  pe o planetă abia descoperită
am zugrăvit  fiecare stinghie prin  care
a suspinat iubirea.
irișilor mei le-am dăruit lentile de mărire  
și pe șoselele imense și proaspăt spălate  
am agățat   cruci albe de cuvinte
le-am îndepărtat de cer le-am înfipt în pământ.
mi-am luat avânt cu mâinile lungite  ca într-un scripete
m-am suspendat  într-o cameră  albită până la lemn
pe care am desenat o  ușa imensă prin care să pătrundem
în  dragostea  noastră
spre blestemul
pe  care locatarul de dinainte   
l-a scrijelit  în carnea-mi  
fără să știu.

marți, iulie 01, 2014

Dots... red-reflecting


       sketch by Iulia Pana 







I twist the storyline on a spindle.
I place dots with
a red-reflecting marker
every yard of the way
my turmoil is a scarf waving happy birthday
dragged through rooms where I live-exist.
a stream of light enters them through a hole
my child changes this into a happening
I am surrounded by reinforced concrete –
the prefab holes are filled
with washable ineffable truths
I feel my left lung like a white sponge
my right lung, carbon black
the spindle accidentally caught
a lock of blonde hair
that is dangerous
the child sees it and blocks the hole
with a brick made of silly-putty
"Mommy, you're a Pharaoh in a pyramid''
sounds walk down the pipes and tubes,
the veins and jerry cans
traversed by debris and fluids
I use something tasteless
like my saliva
to wipe out scribblings on the walls
they are hard to erase and appear on my skin –
on my arms stained
with reflecting red writing
the twisting thread of the chance
that sends me
to the end of the story
to the man-child
yard by yard,
dot after dot…



translated by Adrian G Sahlean 



puncte puncte... roșiireflectorizante

 pe un tambur răsucesc povestea.
 mă  apuc și punctez
 metru cu metru
 cu un marker roșureflectorizant
 agitația mea flutură o eșarfă cu la mulți ani
 ce se târăşte
 prin încăperile în care locuiescviețuiesc.
 printr-o firidă  intră un fir de lumină
 copilul meu  îl schimbă într-un semn
 sunt înconjurată de betoane și armături  -
 golurile din prefabricate au fost
 umplute cu lavabilul  şi inefabilul adevăr
 îmi simt plămânul stâng, burete alb
 îmi simt plămânul drept, negru de fum
 pe tambur s-a prins din greșeală o suviță blondă
 e periculos
 copilul vede golul și astupă firida
 cu o cărămidă de plastelină
 „mami, tu ești  o faraoană dintr-o piramidă ‘’
 sunetele se plimbă
 pe țevile și tuburile, vanele și
 bidoanele prin care alunecă reziduuri și umori
 e ceva sălciu ca saliva mea cu care șterg inscripțiile 
 din ziduri
 se șterg greu  și apar pe pielea mea –
 pe brațele care desenate cu
 urme roșii reflectorizante
 scriu
 răsucitorul fir al întâmplării
 care mă trimite la capătul de sud
 la copilul bărbat  metru cu metru
 puncte puncte...
    


          




marți, iunie 03, 2014

I am my own remote

             sketch by Iulia Pana 


To the left, I leave things
I want to think about in the morning
To the right, I gather things
difficult to discern at night
If you enter the world divided in two
It is too obscure to feel anything
I am a useless person
and I assign myself work for full days
one day I’m the boss, another the employee
paying attention to the chief’s lint
these are wonderful days
when I forget this mental hospital game
giving myself reasons for self-flagellation,
for salvation on the steps of a convent
days like pictures from advertising flyers
I remain mute, deaf and crippled
crawling inside me to prove to myself who I am,
leaving things on the left,
though I fear the left
as I fear the right
and the signposts I have encountered
that never led me anywhere
if you couldn’t understand, I’d believe you
but you know who I am
little by little you change me every day
I am my own remote
so click me here!
I am discoverable
one part on the left
the rest on the right
a ball like a polished cerebrum.

translated by Adrian G Sahlean

joi, mai 29, 2014

Life has walked through my rooms

future sound of poetry I - acrylic/canvas 80x100 - iulia pana




tonight I thought to confess to you
my life took a walk through
the unknown house where I am the master of ghosts ...
ghosts so ugly
they can no longer scare me
so life took a walk
putting me to the test
but I could not help
my only thought,
to confess to you
even if it would be
the simplest confession
about me ...
so I will say that my life
walked through my rooms
and abandoned me
when I tried to say
only in my mind
that one night when life walked
in my memory
it could find
nothing
but
you.


    translated by Adrian G. Sahlean

duminică, mai 25, 2014

Fairy tales and dragons






I dream of myself in the neighborhood.
my neighborhood
where the grass did not grow
just reinforced concrete
among sea-saws of shriveled wood.
a crazy geometry structered everything for us
the buildings ordered us.
there were narrow alleys
like wrinkles on a forehead
we meandered through them
like drops of sweat
always looking for a new place to hide

then

I see myself on the stairs by the elevator
the small manufacturing flaws
in the sandblasted glass door
gave me the priviledge
to understand the world and how it was born
when my young neighbors made claustrophobic love
waking up dazed in a spacecraft
taking them to the 10th floor
the blue floor where they vowed to each other
to stay together forever
surrounded by concrete

nothing was a joke

I slide on the red iron tobogan
forged in an infantile form
that marked us for misbehaving
to the market place with all the people
at the the rapist-murderer’s public sentencing
then queuing for meat
where we heard the echo of sighs
from a young woman
who had an illegal abortion
in the basement
in her family’s storage space...
that night a silver bowl rose
through the ventilation holes
changing into sequins,
the girl had become sparkly
like a dazzling gown
my memories also glitter
precious beads on my patriotic necklace

I see myself on the bulding terrace
where in summer tv antennas were poles for hammocks,
then fractals to capture
extraterestrial movies and games
from other worlds
the hot tar smelled of freedom
like spiced meatballs on grills
while we the building’s children
with thousands of guitars
matched the nation’s voice from stadiums.

then

my song about you and your history
sadly trickling down the buiding’s lip
slipping through the precast joints
into my teenage room
where posters stood for furniture
and the phone was
as now, a red ear

in my neighborhood girls ran with their lovers
straight from the beach,
leaving their towels as decoys
they would send me their letters with no addressee
so I failed the high school entrance exam
then, what a scare
the interview with
the charming plainclothes officer
a heavy 24 carat chain
to carry to the death
people were workers and glissened in the sun
a national-naive painting
the building had stairs of steam
and peepholes
the elevator doors were kept open for me
even without a car
I’ve been afraid of depths ever since

when the games were finished,
fairy tales began
from the mouths of the stories
dragons with seven heads appeared
smiling our way
people on my street wore colored glasses
I remember how fashionable stickers were
each window had one character assigned
there was a huge crack in the building
on my alley
late evenings or mornings at dawn,
my rebel friends would pass though it
I never saw them again
though during humid summers
their silhouettes appear in the hot air
like templates for ghosts

from the cubed houses, cut in concrete
custom-made
human mammals emerged.
the shoemaker ran out of glue
and lifts and heels
because we all wore wings and claws
in my neighborhood joy was best friends with death
and my world rested
on an imported crutch
on words without sound
in an alien world
from neighborhood tales alone

in my neighborhood
natural periscopes grew among the buildings
like tulips and chrysanthemums on patchy grass
so we had calligraphed signs
"do not pick the flowers"
my neighborhood was a fairyland
but in each tale
as in a perfect matrix
dragons with seven heads appeared
and from story to story
in thousands of pages
how many dragons
were split in two and multiplied?
and what I say now
is a never-ending story...


translated by Adrian G Sahlean

ebony bones- amazon

http://www.amazon.com/Ebony-Bones-Iulia-Pana/dp/1512242519/ref=sr_1_2?ie=UTF8&qid=1440349159&sr=8-2&keywords=iulia+pana