Camera albă

Iulia Pană- ,,Respirație,,- acrylic/canvas 50x70

într-o camera albă

ca o rezervă de spital

sunt prizonieră, sunt locatară, plătitoare de taxe

și impozite socotite în ore și donații de sânge și limfă.

printre grilaje invizibile despart aerul de respirație

simultan cu ventilatorul uriaș ce scutură praful alb

rămas  de la unicul locatar

pierdut în registre groase și roase de timp

într-o vagă poveste rostită ca

o șoaptă ce iese din peretele gros de lemn

prins

între  două bârne care  fac o cruce imensă

albă ca varul.

între stinghii de lemn vorbesc două vieții.

Abia ating  răscrucea lemnului

din el picură  lacrimi purificatoare, vindecătoare

pentru cei orbiți

cu ochii larg deschiși în plin soare

în  plin întuneric..

două obloane deasupra norilor

pe care eu ca o

călătoare  pe o planetă abia descoperită

am zugrăvit  fiecare stinghie prin  care

a suspinat iubirea.

irișilor mei le-am dăruit lentile de mărire  

și pe șoselele imense și proaspăt spălate  

am agățat   cruci albe de cuvinte

le-am îndepărtat de cer le-am înfipt în pământ.

mi-am luat avânt cu mâinile lungite  ca într-un scripete

m-am suspendat  într-o cameră  albită până la lemn

pe care am desenat o  ușa imensă prin care să pătrundem

în  dragostea  noastră

spre blestemul

pe  care locatarul de dinainte   

l-a scrijelit  în carnea-mi  

fără să știu.