Pânză subţire, memoire fin

Mi-e dor de fata vie din pozele vechi
din Poveştile tale
despre cum ne-am vazut prima oară.
Fiecare îşi ţese o pânză subţire un memoire fin
pe care îşi leagănă elefanţii.
Neverosimilă dorinţă
nu mai vad amintiri, de trei zile aud
straturi de linişte căzând peste scrisori
şi pulbere
azi am găsit un cd cu muzică unor menestreli
îl pierdusem de 7 ani
niciunde
azi l-am găsit din niciunde,
când în mine se comprimă secunde
prea strâmte,apucate de doua mâini
ce răsucesc în mine un drug înroşit de minciună
ce răsucesc în minte un gând iute de răzbunare.
mai respir mai urc mai cobor o scara din aţă
mai cos,pe un fin memoire un copil într-o poză
caligraf pe o galbenă filă.
în cadranul de-argint o femeie se-agaţă de minutarele
translucide
se loveşte în orele atât de mic tipărite
că nici secundele nu mai încap ...
se răzvrăteşte o amintirea în care
biologic mă pierd ...
in memoir-ul meu, ce să păstrez ?
un om mic a păstrat o lume mare
direct in piele ca semne de viaţă..
noi balansam pe pânze de apă
moşteniri monstruase
albe răzbunări