Frunze dulci de mescalină Aburii pământului într-o dimineaţă caldă umbră pe trupul meu Mă imbrăţişează Mestec din plin frunze dulci de mescalină Pământul se-ntăreşte într-un asfalt Glandele emana hormonii de poezie Râd în hohote şi mâinile îmi ajung la glezne Se înfăşoară cătuşă grea şi lanţ Râsul vine din stomac ,acolo am un creier mic Înghiţit ca să fiu în ton şi trendy De acolo vin şi pleacă idei grele ,puturoase Plimbate prin intestine ,răsucite până la sânge Până la inima prea mare ,gata să plângă Drumul pe care te duc prin aburi ,prin Ceaţă pe pamânt sau prin nori , nu se termină Decât dacă uiţi într-o zi să-l prelungeşti să-ţi Desenezi traseul , să-ţi trasezi calea Recunoaşte că nu te întorci să priveşti Pământul se învârte cu tine ,te prabuşesti Într-o uriaşă mare de aburi şi simti Cum panica ca un asfalt se întareşte pe tine .