duminică, decembrie 22, 2013

o linie îngroşată a pus capăt tăcerii

       cu o linie îngroşată ai pus capăt tăcerii
       tuşe şi mai groase s-au aliniat între noi
       strada nu ne mai primeşte
       borduri grele dar sfărâmicioase
       se apropie în perspectivă
       calc cu împăcare
       peste toate pietrele cubice în care am
       cioplit  cifre în ritm şi sincope
       nu mai am ochi şi nimeni nu mă vede
       în mine se deschide un tunel
       şi negrul ăla adânc se revarsă ca o
       smoală topită în rosturile pietrelor
       în liniile  din palme  
       mulajul cubului perfect.
       sunt o maşina de prefabricate negre
       de vieţiobiect de celuloid familial
       de rame învechite
       şi trepte la casa albă de pe strada cea mai
       îngustă din oraş
       o dată pe zi
       mă întorc de una singură pe
       strada asta pe care mereu mă plimbam cu picioare
       de pasăre împiedicată
       strada asta parcă fugea
       şi se suspenda între pământ şi ştreaşina casei
       prin burlane cădeau resturile zilei
       şi prin canale ajungeau în mare
       mă agăţam în visul ăla, eram pompier şi mă strigai
       s-a auzit ceva şi prima bordură s-a împrăştiat
       şi în raza aia unică printre cuburile negre,
       particulele albe
       au dansat între pământ şi ştreaşina casei
       un ritual de moarte,        
       despărţirii  

.


      
      
    


joi, noiembrie 28, 2013

fluturi de hârtie



nu pot să șterg nimic din ce n-am scris
eu am mimat
cuvintele din versuri
un câine mut a
tot lătrat în mine
a așteptat ca
tu   
să ștergi ce ai pictat 
cu pensule din aripi de îngerdemon
din sângerii culori și obiecte stranii
din  negre - găurite mașinării găsite
în podul cu memorii
cu aspre  vise lungi
ești peștișorul bleo
din propriul tău juvelnic
doar  fluturi de hârtie
arunci 
însemne de adânc dispreț
eu am poeme în liziera vocii
eșantioane  albe - roșii ... strânse
la bariera limbii
și aici
vin animalele
ce stau
la pânda zilei
mai mușcă
carnea  albă
mai  latră
cu cerul gurii indigo.





marți, noiembrie 19, 2013

câinele nopţii

ţin ochi închişi
strâng peloapele să nu pătrundă
fir de lumină
aşa cântă ea
doar un stop de blues
se combină

sfârşeala zilei de vară,
răguşeala amintirii tale
pe clape de fildeş  se topesc

prin ecranul opac
lacrimi curg
în camera în care se
preumblă o fantomatică
inundaţie


oarbă  tastez prin
aerul trist până în vene
străpuns de vocea ieşită
din maşinărie 

nu mă lasă să te  văd
m-a înconjurat cu vibraţiile nonlineare ...
cu  tehnică ei
plină de fiori sonori
cântăreaţa asta ascunde
în glasul ei tragedii virtuale

 teancuri de fotografii  te ascund
chipul  tău  se dilată
 în fiinţa mea se umple .
cu o undă  nepământeană
o trompetă ascute
durerea.
  
incandescent
amorul ei şi al meu
e acum  un jar de ţigară
stins pe peloape.

din difuzor
se deschide-o
trapă să iasă 
câinele nopţii.

vineri, noiembrie 15, 2013

ace cu gămălie


azi inima nu a mai vrut să mă asculte
încerc să-mi număr respiraţiile în bătaia ei
nu mai vrea
e  tristă rău
e părăsită
e o femei sedusă
încărcată de un lichid prea gros
șerpuitor 
prea închis 
prea...
cum să fugă ea ?
cum să mă abandoneze ...
să alerge nebună pe plajă şi să se piardă
într-un val ...
e prizonieră
într-un trup
reanimat
cum să-şi câştige libertatea?
cum suspină...
şi eu doar o port
agăţată în piept
cu ace cu gămălie.

luni, noiembrie 11, 2013

şantajul durerii



Nerăbdarea sare cu paşi mari în faţa mea
Neputinţa te ţine departe de mine
fuge ecoul  înapoi cu tot  aerul
din vorbe
vag se aud  doar zgomote peste
intervalele de timp ameţite de pierderea memoriei
o sare iodată e iubirea

păsări lungi se adună  peste cerul lăsat
o plasă negră cu găuri albastre
prinde în ea  nori rătăciţi
ca şi mine  la o tombolă de bâlci

întind mâinile sub un val de apă
din marea sub care ne-am culcat
prima oară
şi vine prea tare spre mine
din piept o groază îmi înfloreşte
sub piele
prin sânge se plimbă
şi  mă-tresară  şi mă-ndulceşte
o sare iodată îmi trece pe limbă
prin apă se duce  se pierde de tot
îmi cresc bronhii de os
respir
prin gura de aer
cercul din piept

mă eliberează  de şantajul durerii

sâmbătă, octombrie 19, 2013

inima e acolo

       undeva după ureche
        lângă lob
        muzica loveşte uşor
        un fior ca de fulg
        mă strabate
       
       cuvintele sunt calde
       au stat în mierea vocii
       au alunecat în minte
       un ghem de întrebări

       undeva la marginea
       genelor
       chipul  se aşează
       în firul gălbui de lumină
       un aer încălzit
       mă atinge

       imaginile  sunt vii
       au stat în apa ochilor
       s-au strecurat în minte
       un arsenal de filme

       undeva la închietura
       mâinii
       zvâcnetul e numărat
       în secunde
       nu ştiu ce
       mă inundă

       inima e acolo 

vineri, octombrie 11, 2013

îmbrăcat în blană de lup

-    în memoria tatălui meu Simion (Victor ) Pană 



în bucătaria mea se ţin
şedinţe de terapie
uşa se deschide  şi închide de multe ori
să-mi spună tatăl meu. ...ce şi cum e cu viaţa.
ca o umbră
din ce în ce mai des
cuvintele-i se aglomerează
la ieşirea buzelor lui groase
senzuale.

vorbele nespuse
sunt canini care muşcă din timp

în pauza şedinţei ..
îl văd în altă dimensiune
unde poate să leviteze 
până în tavan
şi mai sus .. ca într-un elevator transparent
cu  papucii de casă ...
încălţaţi  temeinic
aşa cum făcea cu cizmele militare
în care se adunau toate furiile lui
pentru că nu-i plăceau -nici carâmbul înalt
nici centura de piele

îi îmbrăcam uneori vestonul şi cascheta
şi credeam că geometria s-a inventat
în rapoartele lui...

din bucătaria mea văd prin fereastră
un convoi alunecând silenţios
prin curte
jumătate de familie ..
sunt transparenti
şi prin ei
urmăresc glisarea liftului şi a tatei
spre pământ
se tot întorc ... calcă în urme de o sută de ani
le adîncesc ..e un pericol la temelie
tata vede şi se îmbracă în blana  unui lup bătrân
păşeşte rar, priveşte în  gol printre pleoape
 îi simte  ca pe nişte jaloane

la sedinţă se discută aprins
pâlpâie în femei neputinţa
uşa scârţie ca un acompaniament lugubru
îmi pun vestonul şi cascheta şi
ies afară în aerul presat de nori

fantomele se pierd speriate
le arăt o blană de lup.

duminică, septembrie 22, 2013

un filtru vechi plin de scame


              am auzit cuvintele tale prima oară
              ca printr-o sită
              printr-un filtru vechi plin de scame
              prin ţesătura rară a unui scutec.
              pe aleea pe care nu o mai recunosc
              mama mergea legănat
              mama tragea de timpul ăla nesfârşit
              până la intersecţia cu spitalul mare
              unde mă ducea cu ea
              să mă culce într-o apă şi să mă lase
              să dorm până în alte mări,
              când te-am auzit chemându-mă acasă
              şi pe mama întorcând-o din drum.
              cu cheiţă secretă ai răsucit în  inima ei
              şi vrabia aia roşie care avea cuib
              a zburat nesigură
             
              pe deasupra mării mi-ai trasat
              o linie la care să privesc
              dreaptă
              cu o riglă să măsor
              cerul şi norii în zilele ploioase
              să îi înclin doar atât cât să las
              loc să intre soarele
              ce magie  tati ...
              dar  tu n-ai râs ...în colţul gurii tale
               am vrut sa pun rigla să măsor
               dar n-ai vrut
            
              ai început  să mă strigi pe variate tonuri
              mi-ai dat un nume de vară
              mi-ai dat câte ceva din ce aveai
              prin buzunare
              o busolă veche
              un deviz de fundaţie
              o carte cu cântece
              un os de delfin
              un pâmant de flori
              acasă  ai făcut uşi mari  şi trei rânduri
              de ferestre

              cerul se mişcă odată cu norii
              şi miroase a furtună pe mare
      
               ce colecţie de chei ai tu tati..!.
              în pivniţă unde stai de vorbă cu
              prieteni tăi si iubitele tale
              încarnate în  pisici maidanze...
              unde ai adunat vase cu apă
              şi mirodenii,
              unde te-a inghiţit
              o buclă de timp

             de ceva vreme  uşile-ţi cresc
              se sudează
              singure în pereţii groşi
              şi ferestele
              sunt mâncate de tencuială albă
              şi te întreb
              ce arhitectură e asta ...
              privirea-ţi rosteşte să nu mai pun întrebări..
              tată..de ce nu mă chemi acasă?
              aerul  dintre noi reverberează
              când mă strigi sunetul  stă prins în cuşca minţii
               te aud vag  prin filtru plin de scame ...
            
               pot să deschid uşa?
               pot să deschid uşa?  
               pot să deschid uşa?


               








luni, septembrie 02, 2013

dimineaţa a ieşit din eprubetă



dimineaţa a ieşit din eprubetă
cu un lichid albăstrui a înconjurat blocul
şi tata nu a mai recunoscut-o pe mama
în zădărnicia unei lungi convieţuiri

m-am aşezat în scaunul moale al resemnării
şi am început să-i  desenez primele litere

cu o lumina albicioasă am scris
despre îndoiala ce stăruia în toate

amiaza s-a decantat cu alt spectru
un plumb greu mi-a prins picioarele
m-a înfăşurat cu un fir de gută
să-mi refuz revolta


plâng
cuţite taie în minte
neputinţa
spaima e o momeală aruncată în larg
o gură imensă
din care bule de oxigen
mă îneacă  şi
mă aduc înapoi să aud cum
tata a reuşit să spună că... e bine !
zâmbind  şi-a încălţat pantofii
în care am încăput şi eu
aşa ne-am plimbat pe strada primăverii
până la marginea lacului

tu cine eşti ?
ce să răspund?

un vânt cald scutură luciul
îmi spun numele

liniştea
opreşte aerul să respire 

într-un carneţel vom scrie
istorii recente, nume şi
adrese şi vom
reinventa punctele cardinale
e bine !..spune tata

seara ajungem amândoi
în acelaşi timp
în aceiaşi colocvială tăcere


ca atunci în copilarie
refuz copia la indigo a
ochilor noştri  migdalaţi
de ceartă şi tristeţe


dimineaţa ..ce repetiţie infernală
dimineaţa iese din receptor
şi tata ştie un singur buton

vorbim  în fiecare zi
aşteptând o dimineaţă nouă
în vitro
o ieşire în larg










vineri, august 30, 2013

My heart –a free zone

My heart –a free zone

(din vol. Statuia Zilei de mâine XX Love - " Inima mea -Free Zone  "


When you show up, it is well known,
nothing else can live in my heart
weeks on I long for
the warm cradle.
only when I am ready to make a bid,
fright mingles into the blood
and oozes
my heart becomes a free zone
towards the day when dreams of you
blink off  like vivid neons in town
floating on the aerial cables of madness
my canons like nails in the
blocked muscles-
You master the flames that burn in irises
the oxygen in my lungs-
and even if I hope to forget you
my heart- a free zone, never!


Translated by: Irina Horea





















4. Inima mea Free Zone


este bine ştiut, când apari
nimic nu mai poate locui în inima mea
apoi săptămâni în şir tânjesc după
culcuşul cald
abia când sunt gata să licitez
spaima se amestecă în sânge
se prelinge
inima mea devine free zone.
spre ziuă când visele cu tine
se sting ca reclamele oraşului
plutesc pe cablurile aeriene ale nebuniei
canoanele mele, cuie înfipte în
mușchii-blocaţi-
stăpâneşti flăcările care ard în iriși
oxigenul din plămâni
și chiar dacă eu sper să te uit
inima mea never - free zone !



luni, august 26, 2013

Love Poem with Bonsai/ Poem de dragoste cu arbori bonsai


  Love Poem with Bonsai
                                                      (din vol. Imagine Simpla - " Poem de dragoste cu arbori bonsai "



the dark rings - the dark begins
you are living me taking with you piles of newspapers
rivers of air trough the misted windows
the doors slams breaking the tenderness - today is thursday
the ceiling is white and a spider is walking,
I dream about gilded coins
and today we have talked about the couple's life-
rummage about among those books and you'll see
how little time we have till tomorrow
how deeply silence is buried in our minds
our image a film on a bed sheet.
the telephone stars yelling and you let it
explode, in our eardrums, on my lips,
you are living with all our baggage, talking from the
broken wall
our shadows peeled off the wall impression of our
lives
I will go on living in a house papered with shells
and theatre posters and a typewriter-
what's the use of talking it over? i have enough
sweat wetting  my palms-
and sleep nestling in my dream a carriage floating
past fields of reeds
and the road with marks of with linen-
long fingers stir a pain in my bones and I lie
directly from the ground naked
in this house which rises concrete
over which hovers the bird which, in love was blinded by
the sun
you are walking, walking barefoot,
in your shoes I am going to grow bonsai-
the ceiling is white and a spider is walking, today is
thursday
the tide truest break white our fragile
swallowing us almost kindley spitting us out
like two stones from  the pulp of the same fruit.



Translated by Daniela Călin & John Harvey


    Poem de dragoste cu arbori bonsai


cearcănele - începutul înserării-
pleci ducând gramezi de ziare
fluvii de aer prin ferestrele mate
uşa izbită, spărgând duioşia
tavanul e alb şi un păianjen se plimbă,
am visat monezi aurite
şi azi am vorbit despre viaţa în doi-
caută acolo între cărţi şi-ai să vezi
cât de puţin mai avem până mâine-
ce adânc locuieşte tăcerea în tâmple
imaginea noastră film pe cearceaf
telefonul începe să urle şi-l laşi
să explodeze, în timpan, pe buzele mele.
pleci cu imense bagaje şi iei urma
noastră surpată din zid.
eu rămân într-o casă tapetată de scoici
cu afişe de teatru şi-o maşină de scris-
de ce-am mai vorbi? îmi ajunge atâta
sudoare ce trece prin palme-
şi somnul cuibărind în noi o jivină.
clar am visat o trăsură plutind
şi drumul cu albe marcaje de pânză-
degete lungi îmi trezesc o durere de oase
direct din pămât, goală
în casa aceasta beton peste beton
pluteşte pasărea care-a orbit îndrăgostită de soare.

tu, pleci, pleci în picioarele goale,
în pantofi o să-ţi cresc arbori bonsai
tavanul e alb şi un
păianjen se plimbă, astazi e joi,
ţărmul acela mişcător
ne-a înghiţit şi aproape blând ne-a scuipat

ca pe doi sâmburi din miezul aceluiaşi fruct.

vineri, iulie 05, 2013

Ce păsări zboară pe cerul meu




Ce păsări zboară pe cerul meu
Deşi nu s-au deschis porţile…?
un şir de chei stau atârnate pe cablurile
aeriene 
palmele tale pâlnie 
pumnul meu  melc
ascult cum transmiţi
ultimatumul
ce se pierde în briza conversaţiei
ah, cum se termină brusc mesajul
răsucit de două ori în inima din nisip
o tacere pe pleoape  vine şi pleacă în
liniştea azurie
cu pene de pescăruşi
la pălăria verii...
vin valurile la mal şi iau cu ele
ultimele scrisori cearşafuri  pe nisip
decorate cu nume şi cuvinte goale
semne de neînţeles pentru ochii
în care înnoată aceleaşi valuri
mâna ta sapă  în plaja pustie
mâna mea îngropată de vie
lângă scoicile  cu structura perfectă
în care se aud cântând, glasuri  dragi
într-un număr de aur şi nisip
din care mâna ta picură zidurile unui castel
în care cu aceleaşi chei 
ai închis un cer cu păsări necunoascute
mâna mea încă desenează
un cerc prin care trece  mai departe
un zâmbet amărui
mâna ta grea şterge
ultimul semn de pe spatele
fin al cerului …






luni, februarie 11, 2013

Dealer-ul de somn




dealer-ul de somn
și de timp a uitat marfa în cer
a uitat de noi
a plecat pe alte zone
de interes
n-am priceput never
de ce sunt mai puternică cu
cât iți văd inima
pentru că mă uit tot timpul la nori
nu mai am aceleași străzi
nu mai găsesc urma pasului
pășesc în blana unor perne de aer
aud  plâsete  de copil
vreau
să ajung la tine direct din
săritura la trambulina
desenată de un creion fin
în
gura cerului
delar-ul de somn și de timp
are urechi uriașe
un ochi mai mare
și mâini fine mângâietoare,
se descompune deasupra
în particule
doar când mințim
își uită clienții
așa cum eu uit cine ești
îmi amintesc cum în sărutările tale
sunt niște ochi mari ascunși
în buzele dulci ce
se înnegresc într-un timp perfect
cazut din cer
din brațele lui ale
uitucului
i-am trimis zeci de mesaje
pe bancnote de dragoste
se preface
m-a uitat  
sunt un sticker pe mașina ta
pe tabachera ta
pe lemnul de deasupra patului
un tatuaj greșit la închietura mâinii
un semn din naștere 
uitat în cer  

sâmbătă, februarie 09, 2013

Sauna şi visul cu cocoș


Am avut un vis cu prima
iubire
încinsă ca pietrele unui vulcan
o saună, o cameră de forță cu o priveliște
lemnoasă
mă străduiam să fiu frumoasă
în lumea care viermuia în bine
și bine
cât poate ține o lume pe o bucată
de melodie
baby i am a fool...
visul s-a continuat cu
răcela
un spațiu intim înghețat
ca la
spa
am aflat
din discuții ce înseamnă
de fapt să te pierzi  
ca un duplicat a ceea ce ai fost
în simple plăceri închipuite  
inconștient
căutam
scormoneam cu ochii închiși
căldura
am mai avut și alte vise cu măreție
în camere de  maramură și cristal
cu stucaturi din ipsos
cu var am șters graffitiul în care
notasem cu aceeași mână zilele și numele  
dar fără sauna aia chuitoare
sugrumătoare
nu respiram
visul se lungea ca o gumă de mestecat
lipită de talpa unui picior uriaș ce trecea
pe deasupra, călătorea și ne înfășura
separați în borcane de sticlă
m-am trezit, am clipit
mi-am replicat prima saună
mi-am multiplicat lemnăria
mi-am reîncins pietrele
până la sânge
cu ușa deschisă am așteptat
cocoșul să cânte.


luni, februarie 04, 2013

Roşu roşu


se aude o trompetă ce
zgârie cerul cu roşu
pe îndelete se
construieşte
un zeppelin de celofan
în faţa porţilor mele
se deschide un hău
roşul se picură
cu încetinitorul
un alt cântec imită
glasul amestecat
în plâns
viniluri de cântece triste
zboară
pe distanţe scurte
aterizează lent
în iarba uscată de soare
un balon de rugină ce
trece de la stânga la
altă stângă
lipind  melana norilor
de roşu
de ţipăt
de-o săgetă înfiptă.






duminică, ianuarie 27, 2013

Zmeu roşu cu chip


Mi-am eliberat mâinile
literele s-au aşternut,
nişte forme
pe albeaţa
ochiului de hârtie.

am îndoieli - frânghii subţiri
pe care prind în cleşti
din lemn
feţe de pernă cu chipul
şi asemănarea ta
trec un culoar lung
ca un tunel
în dreapta am o
pădure desenată şi în stânga
hainele tale la uscat decolorate
de sezoane întregi
mi-am strâns îndoielile
le-am răsucit
mi-au legat mâinile
dar am învaţat să lucrez
ca o maşinărie
cu minute prescrise
sau grame suficiente
m-am automatizat
lacrimi artificiale
plâng pe propriul umăr
inima ţinută la cald
învelită în puful de vise 
m-a
trezit din comă

mi-am eliberat mâinile
au pornit într-o mişcare circulară
pe deasupra norilor.
n-am ştiut că îţi aparţin
nu te-aş mai fi atins
aş fi suflat fin
ca o respiraţie de înger obosit
peste sinusoida trupului tău
feţele de pernă -
planoare umflate de aer
ridicate la incidenţa cu cerul
le-am pierdut

formele s-au răsucit în globul ocular
din litere au curs picuri purpurii
ca un desen al beţiei
am ieşit eu cu mâinile mele
larg deschise
pe sus s-a ivit un zmeu roşu cu chip.

joi, ianuarie 17, 2013

Basmul şi balaurii




Mă visez în cartier
La mine în cartier
unde iarba nu creştea,
doar fier beton iţit printre leagănele din lemne zbârcite.
într-o geometrie nebună toţi ne ordonau
blocurile ne ordonau.
drumurile aveau alei înguste
ca ridurile de pe frunte
prin care ne şerpuiam ca
picăturile de transpiraţie
în continuă căutare de a ne ascunde
de unde

mă văd pe scara liftului
prin micile defecte de fabricaţie
sticla sablată a uşii îmi rezerva dreptul
de a întelege cum e cu lumea şi cu naşterea ei când
tinerii mei vecini făceau dragoste claustrofobă
de unde se trezeau ameţiţi într-un
vehicul spaţial ce îi înălţa până la etajul 10
etajul albastru unde jurau să rămână definitiv
împreună printre grilaje de gumă
nimic nu era glumă


alunec pe topoganul roşu de fier
topit în forme infantile
ce ne-au lăsat semne de bună purtare
la piaţa din tomis nord cu tot norodul la
judecata publică a violatorului criminal
şi apoi la rând la carne
unde se auzeau în ecou
suspinele tinerei care a avortat în subsol
în boxa familiei...
un glob argintiu a ieșit
noaptea prin găurile de aerisire și s-a
divizat în paiete, fata devenise sclipitoare
ca o rochie de lurex orbitoare
memoriile sclipesc şi ele
sunt mărgele preţioase acum la  gâtul
patriei


mă văd pe terasa blocului unde vara
antenele tv erau stâlpii hamacelor
apoi fractali pentru captarea din univers
a filmelor şi meciurilor
extraterestre
iar bitumul încins/mirosea a libertate
ca mititeii de pe grătare
şi noi copiii de la bloc cu mii de chitare acordam
vocea naţiunii pe stadioane
şi cântecul meu despre tine şi istoria ta
se prelingea trist pe buza
blocului şi se strecura între rosturile prefabricatelor
până în camera adolescenţei
unde posterele ţineau loc de mobilă
şi telefonul
ca şi acum o ureche roşie


la mine în cartier fetele fugeau cu amanţii
direct de la plajă, îşi lăsau prosoapele amanet
eu le primeam scrisorile fără destinatar
şi aşa
am căzut la examenul de treaptă şi
la interviul cu charmantul ofiţer
fără uniformă
de frică mă alegeam cu un laţ
greu de 24 de carate, de cărat
până la moarte
oamenii erau muncitori şi luceau în soare
în pictura naivă naţională
pe scara blocului aveam trepte
de aburi și ochi magici
uşile lifturilor stăteau deschide pentru mine
chiar fără cabină,
de atunci am rău de adâncime

când s-a terminat cu joaca,
au început basmele
din gurile lor
ieşeau balaurii cu 7 capete, în timp ce
îţi zâmbeau
lumea de pe strada mea purta ochelari coloraţi
îmi amintesc că era moda abţibildurilor
şi fiecare fereastră avea câte un personaj repartizat
pe aleea mea  era o crăpătură mare, seara târziu sau
dimineţa în zori, prin ea treceau dincolo
prietenii mei rebeli
nu i-am mai zărit deşi în verile umede
siluetele lor apăreau în aerul cald
fantomatice şabloane

din casele cubate, decupate în beton
ieșeau mici mamifere modificate
la comandă
la cismărie
nu mai aveau prenadez şi nici flecuri
şi nici tocuri
pentru că toţi purtam aripi şi gheare
la mine în cartier
veselia era prietenă cu moartea
şi lumea mea se sprijinea într-o
cârjă din import
în cuvinte fără sunet
într-o lume străină
dupa vorbă după port
doar din basmele din cartier
  
La mine în cartier
printre blocuri creşteau periscoape
naturale
în curtea blocului păreau lalele, crizanteme
de aceea aveam plăcuţe caligrafiate
cu "nu rupeţi florile"
la mine în cartier era lumea basmelor
dar
în fiecare basm ca într-o matrice
perfectă apăreau balaurii cu 7 capete
şi din poveste în poveste
în miile de file câte câţi balauri
s-au divizat?
nu-i aşa că ce-ţi spun eu acum
e nesfârşitul...



joi, ianuarie 10, 2013

viaţa e o fată pe care o strigi Morgana..





La 7 dimineaţa
viaţa e o sală de antrenament
alerg, sar, până când
gura mi se
umple de salivă cât să inund gura altuia
deschisă la poveşti
mâinile se lungesc cu ridicări de gantere
şi produc gumă de genoflexiuni
dintr-o dată sar aşa de sus
că viaţa nu mai e sala de antrenament
e un semicerc albăstui la care mă uit atât de
des, de nu ştiu câţi ani, zile sau ceasuri,
mari urâţite de vreme, înnegrite şi murdare
ca unghiile unui colecţionar de tuş
mă trezesc cu ciocanele şi rotiţele în care
locuiesc şi din nou îmi revin
ies la suprafaţa vieţii care e o mare lucioasă
pe o  masă de sufragerie...
liniştită ca un batic întins la soare...
înfig mâna aia lungă în transparenţa ei
şi viermele de oase iese din pieptul meu ţâşneşte
şi face o săritură în adânc, dar eu văd
port ochelari cu rama aurie de care mă agăţ
ca pe tiroliană
şi sar
îl strivesc sub călcâi
viermele nu mai e vierme...
nimic nu mai e... ce-a fost
şi chiar aşa îl strivesc
contrar faptului că în apă nu poţi
dar ce poţi?
pentru că în fapt eu sunt într-un deşert unde viaţa s-a întins
pe dune de risipă
viaţa e o fată pe care o strigi  Morgana...
îţi scriu toate astea să înţelegi anumite rosturi de ipsos
ce unesc cărămizile zidului
pe care seară de seară
în deschiderea viselor
tot numerotez cu frică kilometri.

ebony bones- amazon

http://www.amazon.com/Ebony-Bones-Iulia-Pana/dp/1512242519/ref=sr_1_2?ie=UTF8&qid=1440349159&sr=8-2&keywords=iulia+pana