un filtru vechi plin de scame


              am auzit cuvintele tale prima oară
              ca printr-o sită
              printr-un filtru vechi plin de scame
              prin ţesătura rară a unui scutec.
              pe aleea pe care nu o mai recunosc
              mama mergea legănat
              mama tragea de timpul ăla nesfârşit
              până la intersecţia cu spitalul mare
              unde mă ducea cu ea
              să mă culce într-o apă şi să mă lase
              să dorm până în alte mări,
              când te-am auzit chemându-mă acasă
              şi pe mama întorcând-o din drum.
              cu cheiţă secretă ai răsucit în  inima ei
              şi vrabia aia roşie care avea cuib
              a zburat nesigură
             
              pe deasupra mării mi-ai trasat
              o linie la care să privesc
              dreaptă
              cu o riglă să măsor
              cerul şi norii în zilele ploioase
              să îi înclin doar atât cât să las
              loc să intre soarele
              ce magie  tati ...
              dar  tu n-ai râs ...în colţul gurii tale
               am vrut sa pun rigla să măsor
               dar n-ai vrut
            
              ai început  să mă strigi pe variate tonuri
              mi-ai dat un nume de vară
              mi-ai dat câte ceva din ce aveai
              prin buzunare
              o busolă veche
              un deviz de fundaţie
              o carte cu cântece
              un os de delfin
              un pâmant de flori
              acasă  ai făcut uşi mari  şi trei rânduri
              de ferestre

              cerul se mişcă odată cu norii
              şi miroase a furtună pe mare
      
               ce colecţie de chei ai tu tati..!.
              în pivniţă unde stai de vorbă cu
              prieteni tăi si iubitele tale
              încarnate în  pisici maidanze...
              unde ai adunat vase cu apă
              şi mirodenii,
              unde te-a inghiţit
              o buclă de timp

             de ceva vreme  uşile-ţi cresc
              se sudează
              singure în pereţii groşi
              şi ferestele
              sunt mâncate de tencuială albă
              şi te întreb
              ce arhitectură e asta ...
              privirea-ţi rosteşte să nu mai pun întrebări..
              tată..de ce nu mă chemi acasă?
              aerul  dintre noi reverberează
              când mă strigi sunetul  stă prins în cuşca minţii
               te aud vag  prin filtru plin de scame ...
            
               pot să deschid uşa?
               pot să deschid uşa?  
               pot să deschid uşa?


               








Comentarii

Unknown a spus…
Buna , draga mea Iulia, am citit poezia "un filtru vechi plin de scame'", astazi cand nu am mai stat demult pe facebook si sa rasfoiesc .....astazi chiar de ziua mea...:)))...nimic nu este intamplator , imi pot permite sa spun ....
Anonim a spus…
eu chiar am plans....

Postări populare de pe acest blog

Noi