joi, decembrie 08, 2011

un cuvânt



ca să scriu mi-am pus un semn de carte
şi mă rog de soare să nu uite că
între paginile unor carţi de joc
prietenii sunt nişte cai de curse
premiaţi cu like-uri pe facebook
dar în alt joc pe o altă planetă cu alt soare
prietenii fac un foc şi-l înghit
împreună de două ori apoi călătoresc
cu viteza luminii fără oglinzi retrovizoare.
ca să scriu mi-am făcut un punct
în inima şi m-am rugat să nu uit că
am fost într-un rai în care ne prefaceam că
suntem singure pe lume
am răscolit vocabularele lumii
şi pietrele vulcanilor ca să construim
un semn-piatră peste piatră
vorbele noastre s-au împreunat
într-un poem de milioane de ani
scris şi şters şi iar scris şi iar şters
lumea se holbează nedumerită,
câinii stau în şir indian să muşte
o vocala măcar ...
caii de curse se miră... ce superglue
foloseşti ca să ţii bucuriile lângă tine
ai creier, ai inima se întrebă ?
ai doar o luminaminune ce te-a străbătut
dint-un love story nemuritor,
desuet de acum
dar eşti material dur şi nu uşor de
prelucrat
unii te-au aşezat la o masă rotundă
un carusel nesfârşit
unii ţi-au dat cupe cu aer otrăvit
le-ai trimis ace de aur, săgeţi de argint
ai tras un tighel de mătase cu urme
frumoase
cine se crede şi ce nume are ...puterea ?
nimeni nu ştie ce albastră e marea
când ochii sunt limpezii când teancul de
carţi groase se transformă în cină
când pisica uită ce e şi te face fericită
ca să scriu mi-am pus un ceas să bată
ca o toacă...
şi mă rog de mai multe ori să-mi amintească
cum se numeşte un cuvânt.

miercuri, februarie 09, 2011

Rigla

m-am născut prea devreme și prea mică

cât o riglă

mama măsura cu mine etamina pe care cosea flori roșii,

cuvinte blânde.

eram fericită că intram sub masă de-adreptul în

picoare fără să mă aplec

și atunci

mama îmi mai trasa câte un semn ,

de buna purtare,

când mă ascundeam și nu mă găsea prin casă.

la scoala mă uitau în sala de sport

printre mingi

așa încât de atunci mă rostogolesc

tot timpul într-un amețitor

joc...

m-am născut prea devreme...

sunt mică, ca un defectefect

mi-e ușor să mă strecor printre obiecte

și oameni,

așa ca o glumă bună

mă joc de-a v-ați ascunselea cu un bărbat înalt

până la lună

seara când închid ochii cresc brusc și mă văd

copil fericit cum mă

apuc de bara de covoare fără avânt și fără

chin

e un schimb bun de imagini din trecut

mama m-a desenat pe-un colț mic rupt

dintr-o carte

ca să încap m-a făcut cât 2 liniuțe

de pe riglă

am mai crescut ceva de atunci ..

m-am înălțat

odată cu vraful de cărți, cu desenele mele

uriașe care împânzeau casa cu o fâșie albă

loc de amintiri

pe care mamele scriu tot timpul măsura creșterii

copiilor .

acum

nu mai sunt așa mică, mi-am prelucrat imaginea

în photoshop, sunt chiar de înalțime potrivită.

cu rigla măsor

cifrele existenței mele.

miercuri, ianuarie 12, 2011

eu nu mă mai văd

eu nu mă mai văd ...sunt tranșată în milioane de cuburi

și prisme și sfere

nu mă mai simt om

sunt o categorie de viețuitoare nouă

abia apărută

anomalie a

meniului universal carnivor

nu am înca denumire și nici

o etichetă de recunoaștere

am doar dungi, adâncite pe frunte... după care mă

identifică la scanare...

eu nu mă mai mișc,

doar levitez dintr-un spațiu în altul

și picioarele-mi sunt doar niște elemente de sprijin uneori

eu nu mă mai trezesc din amețeala asta persistentă

o migrena și o pastilă pentru incapabili

cu armele astea lovește...

un cineva în mine...

ebony bones- amazon

http://www.amazon.com/Ebony-Bones-Iulia-Pana/dp/1512242519/ref=sr_1_2?ie=UTF8&qid=1440349159&sr=8-2&keywords=iulia+pana