Love Poem with Bonsai/ Poem de dragoste cu arbori bonsai

  Love Poem with Bonsai

                                                      (din vol. Imagine Simpla - " Poem de dragoste cu arbori bonsai "

the dark rings - the dark begins

you are living me taking with you piles of newspapers

rivers of air trough the misted windows

the doors slams breaking the tenderness - today is thursday

the ceiling is white and a spider is walking,

I dream about gilded coins

and today we have talked about the couple's life-

rummage about among those books and you'll see

how little time we have till tomorrow

how deeply silence is buried in our minds

our image a film on a bed sheet.

the telephone stars yelling and you let it

explode, in our eardrums, on my lips,

you are living with all our baggage, talking from the

broken wall

our shadows peeled off the wall impression of our

lives

I will go on living in a house papered with shells

and theatre posters and a typewriter-

what's the use of talking it over? i have enough

sweat wetting  my palms-

and sleep nestling in my dream a carriage floating

past fields of reeds

and the road with marks of with linen-

long fingers stir a pain in my bones and I lie

directly from the ground naked

in this house which rises concrete

over which hovers the bird which, in love was blinded by

the sun

you are walking, walking barefoot,

in your shoes I am going to grow bonsai-

the ceiling is white and a spider is walking, today is

thursday

the tide truest break white our fragile

swallowing us almost kindley spitting us out

like two stones from  the pulp of the same fruit.

Translated by Daniela Călin & John Harvey

    Poem de dragoste cu arbori bonsai

cearcănele - începutul înserării-

pleci ducând gramezi de ziare

fluvii de aer prin ferestrele mate

uşa izbită, spărgând duioşia

tavanul e alb şi un păianjen se plimbă,

am visat monezi aurite

şi azi am vorbit despre viaţa în doi-

caută acolo între cărţi şi-ai să vezi

cât de puţin mai avem până mâine-

ce adânc locuieşte tăcerea în tâmple

imaginea noastră film pe cearceaf

telefonul începe să urle şi-l laşi

să explodeze, în timpan, pe buzele mele.

pleci cu imense bagaje şi iei urma

noastră surpată din zid.

eu rămân într-o casă tapetată de scoici

cu afişe de teatru şi-o maşină de scris-

de ce-am mai vorbi? îmi ajunge atâta

sudoare ce trece prin palme-

şi somnul cuibărind în noi o jivină.

clar am visat o trăsură plutind

şi drumul cu albe marcaje de pânză-

degete lungi îmi trezesc o durere de oase

direct din pămât, goală

în casa aceasta beton peste beton

pluteşte pasărea care-a orbit îndrăgostită de soare.

tu, pleci, pleci în picioarele goale,

în pantofi o să-ţi cresc arbori bonsai

tavanul e alb şi un

păianjen se plimbă, astazi e joi,

ţărmul acela mişcător

ne-a înghiţit şi aproape blând ne-a scuipat

ca pe doi sâmburi din miezul aceluiaşi fruct.