Basmul şi balaurii
Mă visez în cartier
La mine în cartier
unde iarba nu creştea,
doar fier beton iţit printre leagănele din lemne zbârcite.
într-o geometrie nebună toţi ne ordonau
blocurile ne ordonau.
drumurile aveau alei înguste
ca ridurile de pe frunte
prin care ne şerpuiam ca
picăturile de transpiraţie
în continuă căutare de a ne ascunde
de unde
mă văd pe scara liftului
prin micile defecte de fabricaţie
sticla sablată a uşii îmi rezerva dreptul
de a întelege cum e cu lumea şi cu naşterea ei
când
tinerii mei vecini făceau dragoste claustrofobă
de unde se trezeau ameţiţi într-un
vehicul spaţial ce îi înălţa până la etajul 10
etajul albastru unde jurau să rămână definitiv
împreună printre grilaje de gumă
nimic nu era glumă
alunec pe topoganul roşu de fier
topit în forme infantile
ce ne-au lăsat semne de bună purtare
la piaţa din tomis nord cu tot norodul la
judecata publică a violatorului criminal
şi apoi la rând la carne
unde se auzeau în ecou
suspinele tinerei care a avortat în subsol
în boxa familiei...
un glob argintiu a ieșit
noaptea prin găurile de aerisire și s-a
divizat în paiete, fata devenise sclipitoare
ca o rochie de lurex orbitoare
memoriile sclipesc şi ele
sunt mărgele preţioase acum la gâtul
patriei
mă văd pe terasa blocului unde vara
antenele tv erau stâlpii hamacelor
apoi fractali pentru captarea din univers
a filmelor şi meciurilor
extraterestre
iar bitumul încins/mirosea a libertate
ca mititeii de pe grătare
şi noi copiii de la bloc cu mii de chitare
acordam
vocea naţiunii pe stadioane
şi cântecul meu despre tine şi istoria ta
se prelingea trist pe buza
blocului şi se strecura între rosturile
prefabricatelor
până în camera adolescenţei
unde posterele ţineau loc de mobilă
şi telefonul
ca şi acum o
ureche roşie
la mine în cartier fetele fugeau cu amanţii
direct de la plajă, îşi lăsau prosoapele
amanet
eu le primeam scrisorile fără destinatar
şi aşa
am căzut la examenul de treaptă şi
la interviul cu charmantul ofiţer
fără uniformă
de frică mă alegeam cu un laţ
greu de 24 de carate, de cărat
până la moarte
oamenii erau muncitori şi luceau în soare
în pictura naivă naţională
pe scara blocului aveam trepte
de aburi și ochi magici
uşile lifturilor stăteau deschide pentru mine
chiar fără cabină,
de atunci am rău de adâncime
când s-a terminat cu joaca,
au început basmele
din gurile lor
ieşeau balaurii cu 7 capete, în timp ce
îţi zâmbeau
lumea de pe strada mea purta ochelari coloraţi
îmi amintesc că era moda abţibildurilor
şi fiecare fereastră avea câte un personaj repartizat
pe aleea mea
era o crăpătură mare, seara târziu sau
dimineţa în zori, prin ea treceau dincolo
prietenii mei rebeli
nu i-am mai zărit deşi în verile umede
siluetele lor apăreau în aerul cald
fantomatice şabloane
din casele cubate, decupate în beton
ieșeau mici mamifere modificate
la comandă
la cismărie
nu mai aveau prenadez şi nici flecuri
şi nici tocuri
pentru că toţi purtam aripi şi gheare
la mine în cartier
veselia era prietenă cu moartea
şi lumea mea se sprijinea într-o
cârjă din import
în cuvinte fără sunet
într-o lume străină
dupa vorbă după port
doar din basmele din cartier
La mine în cartier
printre blocuri creşteau periscoape
naturale
în curtea blocului păreau lalele, crizanteme
de aceea aveam plăcuţe caligrafiate
cu "nu rupeţi florile"
la mine în cartier era lumea basmelor
dar
în fiecare basm ca într-o matrice
perfectă apăreau balaurii cu 7 capete
şi din poveste în poveste
în miile de file câte câţi balauri
s-au divizat?
nu-i aşa că ce-ţi spun eu acum
e nesfârşitul...
Comentarii