dimineaţa a ieşit din eprubetă

dimineaţa a ieşit din eprubetă

cu un lichid albăstrui a înconjurat blocul

şi tata nu a mai recunoscut-o pe mama

în zădărnicia unei lungi convieţuiri

m-am aşezat în scaunul moale al resemnării

şi am început să-i  desenez primele litere

cu o lumina albicioasă am scris

despre îndoiala ce stăruia în toate

amiaza s-a decantat cu alt spectru

un plumb greu mi-a prins picioarele

m-a înfăşurat cu un fir de gută

să-mi refuz revolta

plâng

cuţite taie în minte

neputinţa

spaima e o momeală aruncată în larg

o gură imensă

din care bule de oxigen

mă îneacă  şi

mă aduc înapoi să aud cum

tata a reuşit să spună că... e bine !

zâmbind  şi-a încălţat pantofii

în care am încăput şi eu

aşa ne-am plimbat pe strada primăverii

până la marginea lacului

tu cine eşti ?

ce să răspund?

un vânt cald scutură luciul

îmi spun numele

liniştea

opreşte aerul să respire 

într-un carneţel vom scrie

istorii recente, nume şi

adrese şi vom

reinventa punctele cardinale

e bine !..spune tata

seara ajungem amândoi

în acelaşi timp

în aceiaşi colocvială tăcere

ca atunci în copilarie

refuz copia la indigo a

ochilor noştri  migdalaţi

de ceartă şi tristeţe

dimineaţa ..ce repetiţie infernală

dimineaţa iese din receptor

şi tata ştie un singur buton

vorbim  în fiecare zi

aşteptând o dimineaţă nouă

în vitro

o ieşire în larg