Dorm împachetată într-un ambalajcocon sau metafizică în cămaşa de noapte

Cum mă trezesc

mă umflu cu pompa de timp comprimat

îmi pun haine largi și adaptate

Cu găuri de aerisire și lăcașuri pentru baterii

sunt un experiment personal și public

țin conferințe și seminarii în spațiul

liber al terasei blocului, de unde

îmi dau drumul și căderea e

lină până la etajul unu unde mă

așteaptă doamna popescu care mă salută

cu aceași admirație de ani de zile

și îmi spune „ce mare te-ai făcut!”

ferestrele capătă alte dimensiuni

Ca într-o expoziție minimalistă

în care expun pânze mari

pe care nativ și naiv

doar pulverizez personaje gălbui/cenușii/alburii

cohortele depresiilor matematice

pentru că mă opresc

și profu de mate de la doi

îmi zâmbește ca o ecuație enigmatică

iar o iau de la capăt întind mâinile și planez

împrăștii cu verbele mele preferate.

„ce îmi trebuie mie poezia ?”

eu zbor și fără aripi,

sunt planificată

știu toți vecinii din bloc

cum măsuram distanța

de la marginea terasei

până la primul plop

o cascadorie pe care o fac de ani de zile mental

„ce mare te-ai făcut !”

aud în zborul meu întrerupt

din etaj in etaj

Pompa de timp funcționează

și eu cresc ca o gogoașă uriașă

din care mă feliez bucată cu bucată

sunt un desert în familie

și fericirea se întruchipează în gust

și „mmm...ce buna esti!”

când vine seara am o supapă laterală

bateriile se scurg epuizate

și hainele mele ca într-un vacuum

mă pregatesc pentru somn

împachetată într-un

ambalajcocon.