gândacul de grâu

Mă gândesc ca un gândac de grâu
mă strecor printre firele de internet
şi mă electro cutez cu bună ştiinţă
gândurile-mi sunt dizolvate într-un alb mat
şi apare tata care îmi spune
ce cauţi prin hăţişul electric,
ţi-ai schimbat şi culoarea ochilor.
cine eşti
şi mă bucur ca proasta că tata nu mă recunoaşte
l-am păcălit aşa de uşor
aşa cum mă transport mai uşor decât înainte de
schimbare
s-a facut linişte, linişte simplă, foşnetul meu printr-un hardisk
vechi se mixează cu aerul cald al cooler-ului
e relaxant şi dulce ca metalul încins
ca mine
pierdută de ceva vreme printre cabluri.
o aud pe mama porneşte aspiraţia ei zilnică
gura ţevii de aspirator printre cărţile aşezate corect, egal
şi nu mă caută, doar mă strigă în gând ca pe o
idee
ma mişc şi mă gândesc ca un gandac de grâu
răsucit pe spate chinuit de picioarele scurte
de forma rotundă de camera mică în care iarăşi
pătrunde tata veşnic bănuitor
unde te-ai ascuns
ce e în patul tău
şi panicat o cheamă pe mama să-i arate
aşternutul meu plin de filamente,
de cioburi şi o caldă lumină revarsată
de la perete până la marginea patului
ce miracol, o aud pe mama îi văd ochii
trişti şi tata în spatele ei, vociferând ...
prostii... cine ştie ce-a mai făcut...
fata asta
... numai tu eşti de vină
o fereastră deschisă se pocneşte de toc
intră aerul de mână cu sunetul valurilor
eu mă bucur candid şi mă răsucesc...
liberatatea mea de insectă se izbeşte de
un puf de plop
distanţele lungi mi-au fost pe plac de când
alergam la stadion
acum până la uşă e o încercare temerară
şi brusc tata apare mai priveşte
cablurile rămase suspendate din tavan
abia recunoaşte profilul meu
pe perete cu trup cu mâini şi picioare
e un stencil reuşit dar el nu ştie ce e ăla
se-nchină în acelaşi timp în care
uşa se izbeşte grea
ca un zăvor peste o taină.