PANA

Pentru Sibel E o noapte leneşă ce se întinde pe canapeaua maronie ,ca pe canapeau lui F , pe canapeaua ta îşi scoate la vedere nurii , mai întâi , apoi se mai dezmorţeşte, are sâni plini luminoşi.. noaptea asta suplă nu prea tînără te aţâţă puţin te priveşte atentă ,scoate din scrin poveşti de amor langă tânara poetă care şi-a îngropat pisicul în stratul de flori , e blondă şi iubeşte versul cu sex .. tu ..ca o vibraţie ieşi din noapte şi râzi în inimitabilul tău stil eşti gazda tuturor imaginilor şi simţurilor .. tu ...cu vocea joasă cu întrebări insinuante , stapâneşti o artă voluptoasă ... poeta plange ....pisicul mort se transformă într-un îngeraş de ceară ...e linişte şi noaptea leneşă ....te-a abandonat lentoarea ei , e acum în tine ,în venele tale ...eu te privesc de ani şi ani sa-ţi decodific mesajele subliminale ... provocatoare ca o prietenie adevărată totul capată un limbaj comun numai de noi ştiu...

EDUCATIE Televiziunea şi internetul - răul necesar vieţii noastre Simona ANGHEL http://www.cugetliber.ro/1193954400/articol/7843/televiziunea-si-internetul--raul-necesar-vietii-noastre/

Experimentez trecerea mea prin acest culoar numit existenţă m-am oprit la câteva uşi importante am lăsat dâre din durerea copilăriei şi arome din tinereţea mea, lapte cu gust incert din maternitatea mea am însemnat uşile le-am numerotat s-au dublat s-au mărit s-au scorojit , experimentez trecerea mea printr-un singur culoar, reuşesc escapade adânci în tuneluri săpate misterios şi periculos, în alte albii în alte culcuşuri experimentez trecerea mea culoarul devine îngust sap tot mai multe găuri în care încerc să-mi ascund clonele, organele, membrele, las afară doar capul nu vreau să ratez ultima uşă.

De acolo din mijlocul durerii, vine şoapta ta Atinge rana care sângereaza şi o desface într-o floare albă Muşc din mâna ta ca să nu uiţi gustul dinţilor mei Din inima îmi ies aburi şi din ochi lame de oţel care taie Funia ce-mi strange gâtul… Lasa-mă să fug din acuarela palidă in care tu mă pătrunzi Fie ca vreau fie ca nu … De acolo din mijlocul spaimei mă apucă urletul ,mă Invârte ca pe o limbă de ceasornic .. Ameţeala mă transportă în liniştea mea şi te pierd Din privire, ca nu mai am ochi , nu mai am buze Tu le-ai decupat din fotogarfiile noastre şi m-ai lăsat Aşa să nu te mai privesc urât să nu te mai cert …de parcă Eu n-aş putea să-mi fac cu creionul ochii mai mari şi albaştri o Gura mai mare şi buze mai cărnoase .. De parcă după tine n-ar mai exista lumea si pământul şi eu Aş crăpa în următoarea secundă ca o mică bulă de aer … Poate ar trebui să ne aşteptăm începutul…….

Sunt moartă în partea dreaptă totul e amorţit Acolo unde părea că se mai întâmplă ceva pe bucata de piele de muşchi de inimă. Empty space … Sunt plină de bijuterii, inele, pandantive Ce -mi cresc direct din tegumente se umflă şi înfloresc minunate filigrane Mamă aş vrea să–mi mai spui poveşti, să mă visez un mic personaj dintr-o poveste Poveştile mele au murit Ce se întâmpla ? unde am ajuns ? Sunt moartă şi ăsta e ţărmul negru? Eu îmi imaginam o lungă fâşie de pământ roşu şi un şir de piane albe o orhestră în culorile curcubeului şi muzica pietrelor din lună, sunetul vântului prin pletele albe şi Ritmurile iubirii noastre şi soarele un sărut pe cer , Ce se întâmplă? Mamă, aş vrea să spun copiilor mei o poveste a poveştilor Să se viseze fericiţi, Dar uite personajele dispar din mintea mea, poveştile au plecat şi Imaginea mea s-a ars ca o rolă de film vechi. Sunt moartă, sigur dacă inima mea a plecat şi a lăsat un empty space .

Tu, baby numai tu ,cine altcineva Şi-ar putea poleii mâinile şi viaţa Casa de ceara în care locuiesc umbrele noastre Are o ordine nebuna Tu baby, doar tu, Cine altcineva Şi-ar arginta buzele si gândul Nu mă mai laşi sa mă culc in sufletul tău Tu baby, chiar tu, Ţi-ai hotărât soarta Viata preţioasa greu de trăit .

Mă aşteaptă dimineaţa să cobor din înaltele mele visuri-virusuri ca o pe fantomă. Să salvez imaginea concepută de creierul meu – ar trebui sa urmăresc atent liniile ce pornesc din marginile încăperilor, străbat case, străzi colcăind de trupuri, liniile îi ocolesc pe cei veseli, îi izbesc la încheietura genunchilor pe cei trişti, cu privirile deja pierdute uite : picioarele lor devin moi ,alunecă pe trotuare pline de urme ,se chircesc la marginea liniilor ,care îşi continua drumul, uşor îi mai zăresc în această călătorie a imaginilor mele prin computerul meu organic, trasez în continuare dungi, albe - negre , câteodată galbene - pământii încât numai peste oameni se mai disting semn care i-ar putea face fericiţi , dacă viaţa sau aerul sau dragostea s-ar colora in jurul nostru eu sunt aşteptat să văruiesc Timpul. Să-i dau nuanţe să-i tai din putere să fiu duşmanul lui atunci când asupra vieţii mele liniştea s-a pictat cu un ochi pastelat.

Direct din inimă Pentru Coca Am în mână o cana cu apă Am în inimă doar un fir de sânge şi am în picioare Un pământ întreg străbătut de la est la vest Ca o limbă sau fâşie Ca o limbă de pe care sar cuvintele ca oamenii şi vocalele ca şi valurile de salivă în cană îmi pun zilnic apa care am fluidizează îmi face bine …..mă umflă şi mă pot ridica să văd lumea şi striaţiile ei de undeva din înaltul înălţat să-mi simt porii deschişi la aerul tare şi firicelul de sânge să pompeze aşa cum ştie el bucata aceea de carne roşie ,atât de dizgraţioasă din care eu pot să iubesc … am în mână o cană cu apă şi beau din ea aşa ca într-un exerciţiu de respiraţie subacvatică ,şi în secundele în care n-am aer ,mă dor firicelele sângerii care împânzesc trupul ca o plasă fină şi parcă simt fiecare impuls în fiecare celulă de parcă aş trăi o ora de biologie pe mine …. Din cana mea s-a prelins o picătură direct în pământul pe care picioarele mele nu-l Mai suportă …doar îl bate şi îl traumatizează cu kg şi kg d...

Arme secrete Mă strângi în menghina trupului tău , Mă apeşi pe stern şi aerul din plămâni nu poate evada decât cu un şuierat , te laşi cu totul peste trupul meu ,ca să imobilizezi celulele ce fug din noi cât crezi ca va rezista această ultimă armă _ ? mai bine m-ai ucide direct ,mi-ai străpunge inima cu acelaşi miraculoase săgeţi ,numai că acum le-ai putea inmuia într-o saliva otrăvitoare m-ai putea ucide direct, mi-ai opri respiraţia cu acelaşi parfumuri suave , numai că acum ai putea adăuga cuvinte gloanţe de argint nu mă mai ţine strâns langă tine … am să scap definitiv

Steaguri albe flutură Steaguri albe flutură oameni simt lucrurile doar privind îşi fac semne ambigue, peste imagini tablou, Te întreb, unde sunt steagurile noastre, renunţările Dragostea s-a risipit prin locurile unde am purtat-o trofeu Vacanţele însorite s-au prefăcut însorite Nopţile ne-au amăgit, ne-am predat Dar steagurile le-am pierdut şi nici prizonieri nu mai suntem Inimile noastre se cheamă se strigă pe nume dar unde ne-am lăsat semnele şi numele scrijelit Locurile acelea nu le mai ştim Ce cumplită uitare … Steagurile albe flutură, te simt dar nu în acelaşi trup.

pradă ţie Domnule timp mi-au trecut visele, mi-au apărut simptomele unei boli ce aducea cu visarea manifestările ei sunt ciudate şi imprevizibile, mi-au trecut visele prin faţa ochilor ca într-o mişcare banală, ca într-o zi pierdută printre alte zile anoste. mi-au apărut semnele … mi-au apărut ca o rezultantă a drumului meu geometric mă joc cu tine , eşti o tastatură cu literele şterse eşti Un poem într-o limbă numai de mine ştiută Un vocabular sărac cu toate cuvintele porcoase ascunse bine în file şi foi vine acum şi el şi ne ascunde pe noi trebuie sa rezişti valurilor uriaşe de salivă consoanelor grele fugite din taste , aruncate cu greu prin vestibulul gurii plină de ură ce boală stupidă , sa nu mai poţi ţine pe limbă nici un cuvant nici o vocală , aşa cum am spus e o mişcare banală a aerului , ce vehiculeză prin nării şi prin alte orificii , lipsite de arta de a produce sunete articulate chiar ascuţite cu care să tai , în tine , din tine cu singura spadă din dure cuvinte , sa tai ...

Martin Page M-AM HOTĂRÂT SĂ DEVIN PROST Humanitas 2007 Colecţia Cartea de pe noptieră „M-am hotărât sa devin prost” pare sa fie un titul bun care să-ţi vândă cartea ,deşi nu cred că asta a fost intenţia lui Martin Page autorul. Intenţia lui sigur s-a îndreptat ca o „sticluţă plină de vitriol” în ochii cititorului, ca acesta ori să orbescă şi să se lase de citit, ori să fie atât de traumatizat încât să se simtă pe parcursul lecturii precum personajul său Antoine. Si, dacă ar fi numai atât, titlul ! Din primele pagini”miroşi de la distanţă” ce te aşteaptă , frazele aparent normale , devin uşor , uşor „gaze lacrimogene”.Cu savoare de erudit crescut în haine de cerşetor Antoine , ne descrie trauma lui , starea lui de agregare într-un monolit de inteligenţă care apasă , apasă ….şi atunci îşi propune hotărât să devină prost. La 25 de ani, personajul nostru are deja masterate exotice, lecturi greoaie, prieteni pe măsură :o tânară lesbiană care cu pasiune se inseminează destul de des, un tânar...

un cântec al sângelui Ce înţelegi din dorinţa mea din viaţa mea din diamantele şi perlele ce atârnă de dorinţele mele … E o nebunie în ritmuri nebune e un refuz al favorurilor pe care aş putea să ţi le ofer şi să aud un ritm care mă face să-mi doresc o izbândă … acum trec bule de acid prin vene şi mă cuprinde ameţeala din piept îmi răspund sunete joase cavernoase care ascund secrete , secreţii şi oase rând pe rând intra în vibraţia dorinţelor şi toate monedele se rostogolesc şi toate fibrele se întăresc şi contracţiile dovedesc un cântec al sângelui ,cu urechea lipită de stern cu timpanul deschis ca o floare de nufăr peste care suflă un şuierat moartea acum te apleci şi scoţi cu un cleşte de os , palpitaţia ,o arunci peste porţile ce închid tezaurul meu de poboabe ascunse adînc în adânc… Ai ascultat în toate o posiblă şansă ca pământul să-ţi răspundă la ghicitori şi secrete dar ţi-a dat Speranţe- fără cuvinte care acum zboară trandafirii au aceiaşi ţepi de mii de ani şi muzica e aceea...

bărbatul meu timp Nu muzica nu sunetele confuze fac simfonia, ci zgomotele minţii mele Speriată de hăuri şi dealuri şi ceasuri aruncate peste tot v-aţi prins că am ceva cu maşina infernală a timpului aş vrea să stric ceva din mişcarea regulată a àcelor aş putea să înghit limbile să folosesc aparatul vorbirii altfel decât l-am folosit până acum. am să locuiesc în casa timpului. am să mă lupt cu el într-o căsnicie perfectă ştiu că-şi bate joc de mine ca un soţ de nevastă ştiu că mă înşeală, are şi un soi de înclinaţii homosexuale, până şi bărbaţilor li se oferă mai mult. locuieşte departe de lumea învrăjbită de limba lui n-are loc, n-are stare se zbate între pleoape .

blue sky, blue sky Pe străzi cineva a început să strige după durere Fugise cu altul Ne-am şters lacrimi, ne-am desprins nişte fire de păr şi am şoptit într-o scoică ca durerea să dispară din toţi să intre in spaimele Lui. Soarele a răsărit, era bine, dar s-a dovedit a fi de mucava Muzica au chemat-o îngerii… Şi heruvimii au început sa danseze pe corzile pianului lovind cu ciocănele colorate … notele…parcă se schimbaseră în alte Semne, în alte sunete, inexacte, cineva cânta lejer la pian .urechile creşteau nările creşteau tălpile ne creşteau Daca ai şti cum ne înălţam…fluturi de hârtie În întunericul alb ca un halat de spital Creşteam şi am hotărât să aşteptăm am aşteptat albastrul … culoarea albastra ne-am aşezat pe un capăt de deşert, proaspăt plouat, ca un proaspăt soldat eliberat, între timp am aşteptat autobuzul. Albastrul se lăsa aşteptat era cu domnul timp într-o plimbare prin ceruri o fascinantă paradă, noi aşteptam ca un trup secretos să devenim albăstrui Aplauze !!! …regizorul...

aud o orchestră întreagă. e un bărbat reflectat în imaginea mea ce pot să fac, ce pot să văd … în pelicula de apă rămasă pe masă după un pahar vărsat aş vrea ca nebunia să se oprească să-i pierd delirul şi să zâmbesc să mă confesez să mă răsucesc în mişcările simple să cheltui o avere pentru un sărut şi aş mai face o groază de reduceri de preţ la toate cheltuielile pentru o noapte minunată plină de muzici şi îngeri făcând dragoste cu imaginea noastră aud o orchestră întreagă.

astăzi s-a luminat Sunt Jurnalul în care n-am apucat să scriu… o filă ruptă, din rânduri s-au topit toate râurile, s-au prăvălit munţii, catedrale au zdruncinat maşina timpului Multe trupuri s-au aruncat pradă leilor Şi multe mame au pierdut fii şi fiice Aşa s-a luminat lumea mea s-a albit de adevăruri şi noi speranţe n-am să mă mai îmbrac în negru n-am să mă mai uit în oglindă am să stau în calea ei…am s-o privesc printr-un ecran de gheaţă şi s-o provoc să joace rolul maşterei sufletul e o sită prin care se cerne durerea şi inima îşi schimbă culoarea devine albă de un alb prea alb medical şi septic de ce îmi e teamă , de propria-mi venă aortă? de oasele mele de pielea mea de unghiile mele? absurdităţi …. tac îmi înghit o parte din temeri noaptea târziu, singură într-o casă straină pasărea mea s-a desprins din goblenul de pe perete cu mâinile mele caută ceva, un suport pe care să se sprijine în plimbarea mea prin aceasta lume Cu această muzică, cu aceste sunete confuze. Fugi, te culcă,...

poemele bat din picioare poruncesc să fie scrise m-am trezit în astă dimineaţă cuprinsă de remuşcări ce-am scris ce-am dovedit poemele bat din picioare poruncesc să fie scrise aşa e corect sau nu, nu mai înţeleg şi mă trezesc cu o durere adâncă în tâmple şi frunte şi număr cuvintele scrise şi brusc nu mai am nimic de scris se opresc literele ca pe marginea unei cascade dacă aş aluneca aş pluti într-un nor de particule de apă ca o perdea lăsată peste poezie şi aer Din cascade s-ar auzi trompete ascuţite în ritm de dixiland Ca şi cum visele mele matinale s-ar topi într-o adiere de Sunet m-am trezit în astă dimineaţă cu o mare poftă de dans cu un ritm sacadat ca şi cum poemele mele ar decapita refrene … nemurirea se opreşte pe buza unei tinere copile recitând din poemul artistului ucis de un vers înverzit …

nici o viaţă doar blues Cerul era albastru şi când dormeam şi când mă trezeam tot albastru era Deşi lumea era mai neagră decât negrul Guaşelor mele Luna era minunată şi plină de lumina de lună şi nimic nu o deranja pianul meu programat pe sonata lunii aduna pe clape un praf sclipitor Nina Simon mă înspăimânta cu vocea ei grasă şi groasă şi nu mi-o imaginam oamenii se trezeau în fiecare zi trişti si obosiţi deşi cerul era albastru senin ca o speranţă hai spune ce vrei de la mine şi nu te mai preface nu mai există nimic şi nici o viaţă cu un cer albastru doar tristeţea bluesului.

Poveste din budoar Lumina s-a despletit ca o tînără fecioară a pus capete rase între mine şi tine s-a rostogolit în patul nostru ,a traversat camera şi s-a strecurat prin crăpătura uşii pâna sub scară unde s-a cuibărit într-o mică şi gălbuie pată…. Aerul s-a încalzit între coapsele mele i-am dat drumul atunci când săruturile mă asfixiau s-a zbătut ,copleşit a scăpat cu greu alunecînd prin cearşafuri şi mătăsuri prin fantele draperiilor s-a leganat şi s-a strecurat prin crăpătura uşii până sub scară unde s-a cuibărit într-o mică si transparentă sticlă…. Muzica mi-a ţâşnit din piept Drept un ţipăt din plăcere S-a aurit prin alamurile sufletului A răscolit timpanul ,scărita şi ciocanul Şi brusc s-a izbit de pereţi , s-a lipit şi strecurat cu migala prin crăpătura uşii până sub scară unde s-a cuibărit într-o minuscula cutie muzicală… Mirosul şi gustul s-au cuplat într-o formă În ceva moale dezgustător , Le-am urât le-am alungat Mirosul s-a tiparit în perne şi gustul l-a însoţit Până când d...

Oase de ebonită ce pot să-ţi spun eu, în relativitatea asta leşinată în lumina asta roz pal cu minunate reflexe de parcă lumea ar plăti şi visele noastre ar fi transformate în reclame ... oase de ebonită în care durerea loveşte nu ştiu ce înseamnă asta pentru tine, dar dragostea nu aşteaptă este răul pe care pluteşte lumea lumea oarbă, tu ştii că nu am prea multe să-ţi spun suntem corpurile unui trup secret şi turnul în care am putea locui e departe el de depărtare s-ar putea prăbuşi în aşteptarea noastră ca o simplă pietricică pe marginea unui deal aşa de fragilă este muzica în care ne mişcăm Dar trupul secret se străduie în luptă... culoarea neagră şi tatăl timp sunt spaimele lui permanente

Visul te trimite la culcare când eşti singur când simţi cum prin fiecare fibră durerea vine, lasă o pală de vis să te anine de un alt început de o alta mână cu degete fine ce-ţi răvăşeşte părul uită-te cum timpul îşi face de cap cu vieţile noastre adună uşor amintirile într-o pungă şi pune-le bine pentru alte griji şi alte suspine nu uita din când în când să-ţi aminteşti de tine şi un nor alb va face dintr-o zi însorită una plină de întrebări. Ştii de ce visele nu au nume nu au porecle, nu le strigăm ? n-am răspuns, am îndoiala că sunt aceleaşi pentru fiecare dintre noi ne-am simţi înşelaţi … să fac dragoste cu un vis de-al meu, sincer gândul mă excită. Când eşti singur visul tău simţi că te trimite la culcare !

Elfriede Jelinek AMANTELE Polirom 2006 Biblioteca Polirom Pentru un cititor pasionat Elfriede Jelinek nu este un nume necunoscut. În anul 2004 ea câștiga surprinzător pentru aproape toată crema literară premiul Nobel pentru literatură. Explicația juriului de la Stockholm pentru atribuirea premiului acestei scriitoare austriece s-a datorat: "cursului muzical al registrelor în romanele şi dramele sale, care cu o pasiune verbală unică în felul său dezvăluie absurditatea şi constrângerea clişeelor sociale". Şi aşa este. Fie c[ citiți "Pianista" cel mai cunoscut roman al sau, ecranizat dealtfel cu succes şi încununat cu Marele Premiu al Juriului plus două premii la secțiunea de interpretare la Festivalul de la Cannes - 2001,( nu înainte de-a stârni proteste datorită scenelor hard, gen sado-maso) fie că citiţi "Amantele" veţi gusta cu plăcere o porţie de scriitură delicioasă, uneori însă dătătoare de dureri de cap sau stomac. Nu e uşor să citeşti ...

Viaţa s-a plimbat prin încăperile mele În această noapte m-am gândit să-ţi mărturisesc că viaţa s-a plimbat aseară prin casa necunoscută în care sunt stăpână peste fantome fantome atât de urâte încât nici nu mă mai pot speria deci viaţa s-a plimbat mi-a dat un test de făcut dar nu m-am putut opri din singurul meu gând, acela să-ţi mărturisesc chiar dacă va fi cea mai simplă mărturisire despre mine pot spune că viaţa s-a plimbat prin încăperile mele şi m-a abandonat atunci când încercam în gând măcar să-ţi mărturisesc că într-o noapte când viaţa s-a plimbat prin memoria mea, nu te-a găsit decât pe tine .

Frunze dulci de mescalină Aburii pământului într-o dimineaţă caldă umbră pe trupul meu Mă imbrăţişează Mestec din plin frunze dulci de mescalină Pământul se-ntăreşte într-un asfalt Glandele emana hormonii de poezie Râd în hohote şi mâinile îmi ajung la glezne Se înfăşoară cătuşă grea şi lanţ Râsul vine din stomac ,acolo am un creier mic Înghiţit ca să fiu în ton şi trendy De acolo vin şi pleacă idei grele ,puturoase Plimbate prin intestine ,răsucite până la sânge Până la inima prea mare ,gata să plângă Drumul pe care te duc prin aburi ,prin Ceaţă pe pamânt sau prin nori , nu se termină Decât dacă uiţi într-o zi să-l prelungeşti să-ţi Desenezi traseul , să-ţi trasezi calea Recunoaşte că nu te întorci să priveşti Pământul se învârte cu tine ,te prabuşesti Într-o uriaşă mare de aburi şi simti Cum panica ca un asfalt se întareşte pe tine .

Femeie pasăre răpitoare Ruxandrei Femeie pasăre răpitoare cauzatoare de amnezii răsunător îţi este numele rezonant ca sunetul unei monede grele scăpate pe marmura şlefuită a inimii unui biet porumbel femeie pasare răpitoare , purtătoare de ritmuri ameţitoare care stai şi pândeşti în noapte şi aştepţi să-ţi pice o mică victimă care să danseze să simtă şi să se lase purtată de misterul tău drept ca o spada plină de pietre scumpe . femeie pasăre răpitoare ţipi loveşti urăşti, eşti fierbinte şi focul creşte te scuturi, ţipi, îţi pierzi luciditatea şi te laşi totuşi prinsă în joc şi te înfigi scurt şi atât de dureros în misterul tău drept ca o spada cu mâner preţios ţinută strâns de un biet porumbel.

Împotriva tuturor -împotriva poeziei mele Împotriva tuturor m-am trezit într-o dimineaţă caldă, plăcută mi-am pus un vesmânt lung, mi-am tăiat părul împotriva tuturor, dar mai ales a poeziei mele mi-am smuls din minte toate metaforele am vrut să scriu scenarii porno am vrut să-mi povestesc cele mai ascunse fantezii am vrut să fiu dincolo de toate şi tot , mi-am ras ultimul fir de ruşine şi m-am războit cu mine ştiam ce să spun despre toţi şi toate dar mai ales despre mine eram împotriva tuturor, eram intoxicată de acest sentiment de împotrivire am alergat, m-am adăpostit, am fumat un lung şir de ţigări de plante, mi-am băut toate paharele de dinainte şi mi-am mirosit toate fluidele cu multă bucurie, m-am transformat împotriva tuturor m-am bucurat, m-am răzbunat dar m-am plictisit, şi de atât frig şi vomă m-am stafidit, mi-am pierdut vestmântul părul mi-a crescut, ochii mi-au ieşit din orbite 11 milimetri mi s-au rupt unghiile, mi-am pierdut abilitatea şi împotriva tuturor n-a mai ştiut...

GIOVANNI SARTORI HOMO VIDENS IMBECILIZAREA PRIN TELEVIZIUNE ŞI POST-GÂNDIREA Editura Humanitas 2005 Televiziunea este gumă de mestecat pentru ochi. ( Frank Lloyd Wright ) Trăim într-un timp rapid, stăpânit de o revoluţie multimedia, trăim prinşi în cablurile, computerelor, plasmelor, dvd-urilor, internetului….un adevarat sat cibernetic, un proces cu multe legaturi , o adevărată cuşcă a imaginilor . Giovani Santori pune un subtitlu greu cărţii sale, Homo Videns dar trage astfel un semnal de alarmă asupra viitorului şi mai ales a noii generatii . Cartea se concentreză asupra fenomenului televiziune şi teoria sa este că acest fenomen video îl transformă pe Homo Sapiens, produs al culturii scrise, în Homo videns, produs al cuvântului detronat de imagine. Doctor în filozofie modernă, profesor la renumite universităţi din Europa si Statele Unite, unde predă sociologie, filozofie modernă şi ştiinţe politice, Giovani Santori, scrie că suntem foarte des indignaţi de violenţa prop...

Din mâinile tale curg mici râuri de purpură Te strecori într-o noapte în mijlocul unui câmp nins Pe un cal alb, pe care nici nu-l desluşeşti din marea lăptoasă a câmpului, Vine cineva să-ţi mângâie fruntea şi deodată un flaut îşi strigă muzica un clarinet îi răspunde într-o notă tragică, o simfonie a cruzimii se naşte din frica ta fulgii prind o altă culoare roşiatică şi pe pământ se aşterne mai întâi o dâră de sânge calul aleargă şi pletele lui se contaminează de aceeaşi boală şi din mâinile tale curg mici râuri de purpură Cine te-a învăţat să te strecori în noapte fără să ceri voie de la tatăl tău secundar Sau minutar.

http ://www.galeriart.ro/eshop/prodList.asp?idCategory=2 Buhuhu Cum ar trebuii să trăiesc? Aşa ca o nebună treierând drumurile ,albind zările , albind nările Cum ar fi să trăiesc plutind prin aerul moale al Zilelor mele triste ,memorând toate melodiile lui james blunt ,sau Să mă strecor pervers printre orele stranii ale Miezului de noapte la ultima playa cu fat boy slim având în nas acel miros dulceag al evadării şi în sânge 15 Cai putere albi şi din ce în ce mai albi complice la scenariul universal la matricea uriaşă din minţile noastre .. am nişte degete unicat , am degete care tipăresc litere pe fiecare petic de piele noaptea mă prefac într-o bufniţă acopăr cu aripile un cuib când nimeni nu vede înţelepciunea , sunt doar frica ce te ţine treaz şi mai sunt un cuvînt sinistru buhuhu… cum sa trăiesc … stăpânind lumea altora ,mai străini decât mine , mai lungiţi , mai albiţi , mai fugiţi … plutesc prin aerul moale …ce trăiesc ?