PANA

unde crezi tu că țin săgețile și arcurile de vânătoare ? am un loc special sub limbă, de acolo le trimit cu tot cu semnale de fum de țigare și mi-amintesc ca vreau să mă las dar nici măcar ședințele voodo nu mă ajută mă rostogolesc că o minge pilates după care colegele mele de birou sunt înnebunite unde crezi că țin cremenele și paiele ? am un loc special la subțioară sunt calde și uscate bune de aprins o flăcăruie și de acolo se risipesc ca niște flamuri verzi gălbui anunț momentele cruciale și mă ascund sub birou ca sub o tejghea de la mall, locul fericirii colegelor mele de birou unde crezi că țin apa și laptele ? la piept ca pe îmbrățișarea blândă a mamei și mă las în scaunul meu de slujbaș ca-ntr-un hamac colorat de nuanțele tropicale din visele colegelor mele de birou ... unde crezi că țin poezia ? în insectarul inimii..ca pe-o broșă cu diamante .

scările întunecate dintre ateliere sunt pline de câini se aliniază pe câte o treaptă și așteaptă să treacă vara primăvara ..și așa mai departe ...ca și cum ar străjui scările, treptele, oamenii... sunt stapânii din carne și blană. în acest loc aerul nu e respirabil e plin de puf și fire din haina lor năpârloasă de aceea toți artiștii din curtea cu alteliere lucrează în păr de câine expoziția în aer liber întruchipează istoria trecerii acestor jivine prin viața noastră. numai un artist în metale grele - mitică, se bucură de protecția lătrătorilor.. el în halat albastru străbate edenul însoțit de haită iar viața nu merge înaintea lui. în curtea cu ateliere doar câte un scheunat strică lentoarea și pacea dincolo de geamuri mai vezi câte o pupilă dilatată de nesomn și așteptare câiniistăpâni au chiar fotolii și scaune speciale pe care se întind ca imperatorii in așteptarea luptelor dar artiștii nu sunt născuți...

eveniment produs de Fundaţia Culturală MENTHOR curator GABRIEL BROJBOIU "Omul dislocat, suspendat între drumuri. Aici sau aiurea, puţine lucruri şi-au găsit o stabilitate prielnică.Mai totul, de la nivelul personal la cel politic, social ş.a.m.d. pare atins de virusul provizoratului, al unui tranzitoriu ce pare fără leac sau orizont, şi parcă prea multe lucruri sunt predestinate să rămână ”ca-n gară”.Speranţe, tristeţi, rea...lizări sau neîmpliniri, implicări sau demoralizări subite, toate astea reprezintă atingerea individuală a realităţii, bagajul sumar cu care defilăm din staţie în staţie." (Gabriel Brojboiu) vor expune lucrări de pictură, foto, video şi instalaţie: Anamaria Avram (Constanţa) Gabriel Brojboiu (Constanţa) Severine Bourguignon (Paris) Georgiana Cozma (Bucureşti) Gabriela Gheorghe (Constanţa) Gheorghe Constantin (Constanţa) Hotel Proforma –video (Danemarca) Antonio Manfredi (Napoli) Iulia Pană(Constanţa) Dan Perjovschi (Bucureşti) Marius Vatamanu (Bu...

soundpoetry

albe marcaje laondoutrompetainstalatie

Bicicletaesarfa Landouclaun

Stăm în jurul mesei toată familia Mama și-a adus toate gărgărițele și furnicile adunate din copilarie Tata urăște cartofii fierți și mărarul și-a invitat pisicile maidaneze sorămea și-a chemat greierii și mierlele și-a deschis urechile și glasulpâlnie și-a cântat pentru noi eu mi-am târât de căpastru caii mi-am sacrificat lebedele prin băltoacele cartierului. Apoi au venit toți nepoții călărind inorogi și dragoni Mături zburătoare și caluți de mare. în jurul mesei e liniște deși sirenele neinvitate ne povestesc din acute istoria și arborele genealogic. Suntem o familie purtătoare de aripi portante pe fiecare se așează rudele de gradul I,II, prietenii, vecinii de bloc, și uneori sectoristul. Stăm în jurul mesei pe care s-au teleportat cele mai fine mâncăruri și băuturi – incubate în inoxuri și boluri de Iena. studiem fiecare tacâm din sticlă și titan, mușcăm din bucate și gustul este necunoscut. Asta e noua artă culinară-moleculară....

Cum mă trezesc mă umflu cu pompa de timp comprimat îmi pun haine largi și adaptate Cu găuri de aerisire și lăcașuri pentru baterii sunt un experiment personal și public țin conferințe și seminarii în spațiul liber al terasei blocului, de unde îmi dau drumul și căderea e lină până la etajul unu unde mă așteaptă doamna popescu care mă salută cu aceași admirație de ani de zile și îmi spune „ce mare te-ai făcut!” ferestrele capătă alte dimensiuni Ca într-o expoziție minimalistă în care expun pânze mari pe care nativ și naiv doar pulverizez personaje gălbui/cenușii/alburii cohortele depresiilor matematice pentru că mă opresc și profu de mate de la doi îmi zâmbește ca o ecuație enigmatică iar o iau de la capăt întind mâinile și planez împrăștii cu verbele mele preferate. „ce îmi trebuie mie poezia ?” eu zbor și fără aripi, sunt planificată știu toți vecinii din bloc cum măsuram distanța de la marginea terasei până la primul plop o...

iar mă mut, iar mă mut...îmi strâng aripile de hârtie zbor din casă iar mă duc, iar mă duc ...să aduc pietre albe din mare le pictez cu verde brotăcel, fuchsia, și albastru de metil, mor de durere, mi-am pierdut un dinte mușcând momeala buzelor tale mi-am săgetat plămânul respirând din vazduhul comun încălțată în cizme militare cu picioarele tumefiate bat pasul de marș și pământul, asfaltul și granitul îmi strâng urmele ca niște semne hieroglifice, în istoria trupului rănit Eu sunt un rac obișnuit cu dureri de oase... Câte oase are un animal așa mic? îmi scârțâie un genunchi și altul cedează la presiunea tezaurului Viața e un business to business cu proceduri și ședințe interminabile între mine și tine iar ma urc, pe gurmazul tău să simt norii ca niște pufuleți sa înghit din ei si să devin un incubator de vrăbii și rândunici mai nou mă expun sunt cubul de plastic din cămăruța cu sistem de alarmă instalația de artă a conviețuirii în doi, v asele ...

Pe un tambur răsucesc povestea. Mă apuc și punctez metru cu metru Cu un marker roșu –cu un marker reflectorizant agitația mea flutură e o eșarfa cu la mulți ani desfășurată prin încăperile în care locuiescviețuiesc. Printr-o firidă intră un fir de lumină din degetele copilului meu îmi face semn Sunt înconjurată de betoane și armături - golurile din prefabricate au fost Stropite cu lavabilul inefabilul adevăr îmi simt plămânul stâng, burete alb îmi simt plămânul drept, negru de fum Pe tambur s-a prins din greșeală o suviță blondă E periculos copilul vede golul și astupă firida cu o cărămidă de plastelină „mami, ești acum o faraoană într-o piramidă „ Sunetele se plimbă pe țevile și tuburile, vanele și bidoanele prin care curg reziduri și umori e ceva sălciu ca saliva mea cu care șterg inscripțiile din ziduri Se șterg greu dar apar pe pielea mea – pe brațele care au captat urme roșii reflectorizante din răsucitorul fir al întâmplării care mă trimite la capătul de sud la copilul b...

Mă gândesc ca un gândac de grâu mă strecor printre firele de internet şi mă electro cutez cu bună ştiinţă gândurile-mi sunt dizolvate într-un alb mat şi apare tata care îmi spune ce cauţi prin hăţişul electric, ţi-ai schimbat şi culoarea ochilor. cine eşti şi mă bucur ca proasta că tata nu mă recunoaşte l-am păcălit aşa de uşor aşa cum mă transport mai uşor decât înainte de schimbare s-a facut linişte, linişte simplă, foşnetul meu printr-un hardisk vechi se mixează cu aerul cald al cooler-ului e relaxant şi dulce ca metalul încins ca mine pierdută de ceva vreme printre cabluri. o aud pe mama porneşte aspiraţia ei zilnică gura ţevii de aspirator printre cărţile aşezate corect, egal şi nu mă caută, doar mă strigă în gând ca pe o idee ma mişc şi mă gândesc ca un gandac de grâu răsucit pe spate chinuit de picioarele scurte de forma rotundă de camera mică în care iarăşi pătrunde tata veşnic bănuitor unde te-ai ascuns ce e în patul tău şi panicat o cheamă pe mama să-i arate aşternutul meu pl...

Am pus o inimă-n tipar, în nucleul celulelor, în tensiune Un colaj… Nu e decât ecoul din mine sau Un ţipăt divizat în alte ecouri Din piept îmi răspund sunete joase cavernoase Care ascund secrete, secreţii şi oase Rând pe rând intră în vibraţia dorinţelor şi Toate inimile se rostogolesc şi toate Fibrele se întăresc şi contracţiile dovedesc Un cântec al sângelui Cu urechea lipită de stern Cu timpanul deschis ca o floare de nufăr Peste care suflă un şuierat Trupul se gândeşte Ce să facă cu mine, cu mintea mea Un bol de sticlă Din care fără să ai… Habar te înghit ca pe un şir de cuvinte Când în mine se comprimă inima Prea strâmtă, apucată de două mâini Ce răsucesc în mine un drug înroşit de iubire Ce răsucesc în mine un gând iute de trădare Mai respir mai urc mai cobor o scară din vene Tipăresc, pe un fin memoire un Cadran de argint O femeie se-agaţă de aortele translucide Se loveşte în orele atât de mic tipărite Că nici secundele nu mai încap… bum bum Se răzvrăteşte o dragoste în care...

Aş putea să te ţin minte ca pe un obicei când catifeaua îmi mângâia pielea şi pe dinăuntru şi pe dinafară când cântau venele tremolo cu inspiraţiile şi expiraţiile ajunse pe sus acolo unde e totul depozitat în nişte locuinţe barbare bine dispuse în mobile dulăpioare sertăraşe, deschise uneori cu gândul şi privite despuiate, amuşinate, degustate de gurile amărite, cu ochii, unul pierdut printe muşuroaie albite unul lipit de plafonul de nori ajuns până la cerul cel mai îndepărtat. Mă încrâncenez să ţin minte toate paturile pe care le-am supus testelor de rezistenţă Apoi plafoanele… oh, cât am mai scanat structuri şi centuri grinzi şi stucaturi Acum ce e?… încep să pierd lucruri, e nemilos E urâcios animalul ăsta scăpat din stufărişul luminat doar de lampa cu gaz Animalul care se strecoară şi muşcă din carnea mea ca dintr-o carne dulce Şi fragedă… dar nu se uită că acolo unde muşcă creşte altceva.