o linie îngroşată a pus capăt tăcerii

       cu o linie îngroşată ai pus capăt tăcerii
       tuşe şi mai groase s-au aliniat între noi
       strada nu ne mai primeşte
       borduri grele dar sfărâmicioase
       se apropie în perspectivă
       calc cu împăcare
       peste toate pietrele cubice în care am
       cioplit  cifre în ritm şi sincope
       nu mai am ochi şi nimeni nu mă vede
       în mine se deschide un tunel
       şi negrul ăla adânc se revarsă ca o
       smoală topită în rosturile pietrelor
       în liniile  din palme  
       mulajul cubului perfect.
       sunt o maşina de prefabricate negre
       de vieţiobiect de celuloid familial
       de rame învechite
       şi trepte la casa albă de pe strada cea mai
       îngustă din oraş
       o dată pe zi
       mă întorc de una singură pe
       strada asta pe care mereu mă plimbam cu picioare
       de pasăre împiedicată
       strada asta parcă fugea
       şi se suspenda între pământ şi ştreaşina casei
       prin burlane cădeau resturile zilei
       şi prin canale ajungeau în mare
       mă agăţam în visul ăla, eram pompier şi mă strigai
       s-a auzit ceva şi prima bordură s-a împrăştiat
       şi în raza aia unică printre cuburile negre,
       particulele albe
       au dansat între pământ şi ştreaşina casei
       un ritual de moarte,        
       despărţirii  

.


      
      
    


Comentarii

Iulia a spus…
Frumoase versuri Iulia, felicitari tine`o tot asa.

Postări populare de pe acest blog

Noi