pânză subţire, memoire fin

mi-e dor de fata vie din pozele vechi

din poveştile tale

despre cum ne-am văzut prima oară.

fiecare îşi ţese o pânză subţire un memoire fin

pe care îşi leagănă elefanţii.

neverosimilă dorinţă

nu mai văd amintiri,

de trei zile aud

straturi de linişte căzând peste scrisori

şi pulberea

când în mine se adună doar secunde

urc şi cobor o scară din aţă

mai cos, pe un fin memoire un copil într-o poză

caligraf pe o galbenă filă.

în cadranul de-argint o femeie se-agaţă de minutarele

translucide

se loveşte de mine cu dureroase cuvinte

în care vocalele nu mai încap ...

se proiectează o amintire

risipită ...

în memoire-ul meu, ce să păstrez ?

direct în piele ca semn

prin urechile acului

moşteniri monstruoase

trec umezite de limbă