pânză subţire, memoire fin
mi-e dor de fata vie din pozele vechi din poveştile tale despre cum ne-am văzut prima oară. fiecare îşi ţese o pânză subţire un memoire fin pe care îşi leagănă elefanţii. neverosimilă dorinţă nu mai văd amintiri, de trei zile aud straturi de linişte căzând peste scrisori şi pulberea când în mine se adună doar secunde urc şi cobor o scară din aţă mai cos, pe un fin memoire un copil într-o poză caligraf pe o galbenă filă. în cadranul de-argint o femeie se-agaţă de minutarele translucide se loveşte de mine cu dureroase cuvinte în care vocalele nu mai încap ... se proiectează o amintire risipită ... în memoire-ul meu, ce să păstrez ? direct în piele ca semn prin urechile acului moşteniri monstruoase trec umezite de limbă