Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2012

puiul de cangur

am frică de înălțimi și de văi adânci mă ţin strâns de un capăt de sfoară atârnat de tablia de pat. sunt în balans    fac tot timpul exerciţii riscante provocatoare încât între noi avalanşe de sânge ţâşnesc. atunci când ţip, respir după tine şi ţip... fă-mi un hamac din mușchi și tendoane un marsupiu din inima ta sufletului meu  pui de cangur rătăcit printre jaloane pe plaja de la trei papuci rușinat-strecurat pe urme greblate de sare printre scoici şi căluți uscați. am frică de mare o pierzanie vortexul din care-am sosit eu, oul din spumă fă-mi un difuzor din șoaptele tale să aud doar bass-ul de hulă și octavele femeilor peşti am frică de adâncuri și uneori mă urci şi m-arunci direct de pe far din lumina ochiului sticlos mă răzbun  cu mare şi sare desenez din tristeţe legenda cu care te încolăcesc cu odgoane de aburi fă-mi o perfuzie cu ser din argint să mă împac cu zodia moale de rac puiul de can...