Postări

Noi

Imagine
    să ne întoarcem privirea la margini,   la stele să recurgem la sofisticate piruete în mișcarea cărora frame cu frame să ne revedem oracolul. dacă ai apăsa pe butonul invizibil   ascuns atunci în timpul vieții noastre am sări în valuri noaptea, am sări garduri înalte până la cer dulăii uriași s-ar repezii să ne înghită umbrele am dormi în camere cu jucării și ușa își va strica singură yala   în așteptarea marilor iubiri. cine mai știe ce am fredonat,   ce am înfrânt, ce am visat lumea s-a dezechilibrat și noi ne-am legănat de la est la vest copiii și anii. Să ne întoarcem privirea   la soare, la nisip și apa mării să recurgem la mici pași de balet în care cu încetinitorul să răsfoim calendare. dacă am vrea am putea să zburăm     înlăuntrul   timpului   vieții noastre o repetiție în care   ne ascultăm   îndelung   râdem cu riduri și vorbim   despre lucruri rotunde d...
Imagine
  Fata avea două caverne în plămânul stâng   Fata avea două caverne în plămânul stâng suferea de levofobie și absorbea toată roua mușcatei de pe balcon la șase fix dimineața. atunci cafeaua aburea fereastra cu vitraliul pastelat în care înotau pești, alge și căluți de mare. Bucuria ei înota și ea în lacrimile  pe care le aduna într-un mic borcan de muștar. Se auzeau sirene. în fața blocului era bătaie pe locurile de parcare spații extraterestre în care navete sofisticate debarcau   niște omuleți colorați în culorile libertății Cu gândul la ce sunt oamenii, păsările și asfaltul își ghicea viitorul pe fundul ceștii- o groapă a marianelor   -o aromă de   întuneric Fata avea două găuri negre la purtător Beciuri pentru   condamnați - coridoare Instalații sanitare  case abandonate   - zone fără acces Contaminări și carantine – vacanțe obligatorii second life și  prea mult zoom  Ca să scape de ele își...

ebony bones- amazon

Imagine
http://www.amazon.com/Ebony-Bones-Iulia-Pana/dp/1512242519/ref=sr_1_2?ie=UTF8&qid=1440349159&sr=8-2&keywords=iulia+pana

Ruler

Imagine
I was born too early and too small like a ruler my mom used me to measure the coarse muslin she embroidered with red flowers, words. I was happy walking beneath the table upright without having to stoop at times mom left marks of discipline when I’d forget to call out and she couldn’t find me in the house. at school they forgot about me in the gym among the balls since then I’ve rolled along in a dizzying game... I was born too early... I am small, like a defect-effect of perception I sneak with ease among objects and people like a good joke I play hide-and-seek with a man tall as the moon. when I close my eyes at night I grow up instantly, seeing myself a child happy to hang on the carpet-beating bar with no pain or preparation it is a good exchange of images with the past mom drew me on a tiny broken corner of a book page she made me as small as two lines on a ruler so I could fit I have grown some since then... ...

Gloria ei strălucea în vitrina unui magazin de carne

Imagine
Tara Donovan -peace gallery NY - foto credit Julitti gloria ei strălucea în vitrina unui magazin de carne se privea în picăturile de sânge ce rămâneau pe tejgheaua de inox pândea clienții cu străluciri sadice și în reflexul lamei de cuțit își etala zâmbetul lăbărțat ar fi trebuit să fie o grasă, o masă diformă precum halca pe care o tranșa dar soarta făcuse să fie femeia visată de el gloria ei strălucea în vitrina unui magazin de lux se privea în lacrimile ce rămâneau pe tejgheaua de cristal pândea iubiții cu străluciri insinuante și în reflexul irisului negru își etala zâmbetul firav ar fi trebuit să fie o nălucă sidefie ,o masă crepusculară precum steaua pe  care o visa dar soarta făcuse să fie femeia urâtă de el. (din vol. Imagine Simplă 1996)

Norma de sălbăticie/Promessa Selvaggia

Imagine
credit foto : Dana Lețu Norma de sălbăticie Am de scris în fiecare seară trei poezii, E norma pe care trebuie să o îndeplinesc Poți spune ce vrei, sex vom face după poezie sau din poezie. Nu am inspirație și ție nu-ți pasă, tu ai pasiune pentru nopțile noastre. despre tine am scris, dar nu îndeajuns Iehhh! E o sălbăticie în sângele meu și tu mă faci să simt cușca... am de scris litere amestecate, cuvinte nu știu ce e aceea poezie, academic vorbind  o nasc, îi dau viață, dansez pe muzica ei nebună, zgomotoasă, languroasă Vino în poezia mea Fii poezia mea Bucură-te că te scriu ... Promessa Selvaggia Ogni sera scrivo tre poesie,  è la promessa che devo mantenere, Puoi dire ciò che vuoi, faremo sesso dopo la poesia o per la poesia. Mi manca l’ispirazione e a te non importa, la tua passione è per le nostre notti. Di te ho scritto, ma non abbastanza Aaaah! C'è qualcosa di selvaggio nel mio sangue e tu mi fai sentir...

Premiul USR Dobrogea pentru Poezie 2013

Imagine

Dincolo de întâmplări / Beyond the stories

Imagine
foto: julitti  Dincolo de î ntâmplări Ţie ţi-a hărăzit puterea, ţie ţi-a dăruit, Vase  pline de mirodenii s-au spart în jurul tău Braţe te-au învăluit, trupuri necunoscute au încremenit în aşteptare. Ţie ţi-a preamărit fiinţa, ţie ţi-a  hotărât. Vieţi minunate s-au istovit în aerul tău Glasuri  te-au sprijinit în cântări Armate de copii în vis s-au topit- lumânări Pământul ţi-a  dat rădacini –uriaşe sfori să te legi de el Ţie ţi-a cântărit viaţa să ştii cât să ceri celor ce vor visa lumină Femeile sterpe  ţi-au îngânat chipul şi te-au adorat Morţii ţi-au mulţumit cu tăcerea şi s-au întrebat cine eşti ? cu ce îţi hrăneşti hienele minţii, cu ce sânge ademeneşti ura? în ce fel treci viaţa prin moarte  Eu te-am simţit doar o dată- atunci Dincolo de întâmplări în aerul în care te respir. Beyond the stories You were the one granted power, you were given it, Jars full of spices were smashe...

eliberată de şantajul durerii ---- free of blackmail pain

Imagine
eliberată de şantajul durerii nerăbdarea sare cu paşi mari în faţa mea neputinţa te ţine departe de mine fuge ecoul  înapoi cu tot  aerul din vorbe vag se aud  doar zgomote peste intervalele de timp ameţite de pierderea memoriei o sare iodată e iubirea păsări lungi se adună  peste cerul lăsat o plasă negră cu găuri albastre prinde în ea  nori rătăciţi ca şi mine  la o tombolă de bâlci întind mâinile sub un val de apă din marea sub care ne-am culcat prima oară şi vine prea tare spre mine din piept o groază îmi înfloreşte sub piele prin sânge se plimbă şi  mă-tresară  şi mă-ndulceşte o sare iodată îmi trece pe limbă prin apă se duce  se pierde de tot îmi cresc bronhii de os respir prin gura de aer cercul din piept mă eliberează  de şantajul durerii Free of blackmail pain   impatience leap...

Ebony Bones

Imagine
http://www.amazon.com/Ebony-Bones-Iulia-Pana-ebook/dp/B00SXP1DBO/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1423928242&sr=8-1&keywords=iulia+pana Poems in translation by Romanian poet, visual artist, and TV journalist and producer Iulia Pana. The present volume of selected poems is her first offering to the English speaking audience.

Uhoohoo

Imagine
foto credit : julitti Pe șoseaua 66 merg de trei ori pe săptămână La cafea și film și de două ori am cotit-o pe 22 ca să ajung în  big city Viața la țară are farmec de nuvelă Din când în când un camion lucitor mai lovește o căprioara lângă tabără scriitorilor care  își propun scene horror în închipuite cărți vandabile dar căprioarele revin ..cu bursuci, veverițe Iepuri, toate gâzele pământului și  licuricii de care ai auzit doar în povești. Grădinile stau întinse  pe mile de iarbă, pe dealurile paralele cu șoseaua 66 apoi  dacă te rătăcești , dai de  râul hudson pe care se aduceau uriașe balene la împachetat în conserve când orășelul era oraș înainte de crize înainte ca viața să devină stranie ca o bucată de carne pusă la macerat uhoohoo make my dreams came true alunec pe șoseaua 66 , să beau iced coffee  la  dunkin '  donuts pentru că o poeta nativă  e addicted și treb...

Norm of savagery/Norma de sălbăticie

I have to write three poems each night, I have to fulfill that norm You can say whatever you want, we have sex after poetry or from poetry. I have no inspiration and you don’t care, you have passion for our nights. I wrote about you, but not enough Yuk! There’s savagery in my blood and you make me feel I’m in a cage... I have to write mixed letters, words I don’t know what poetry is, academically speaking I give it birth, give it life, I dance to its crazed music, noisy, languorous, Come into my poetry Be my poetry Rejoice that I write you... translated by Adrian Sahlean Am de scris în fiecare seară trei poezii, E norma pe care trebuie să o îndeplinesc Poți spune ce vrei, sex vom face după poezie sau din poezie. Nu am inspirație și ție nu-ți pasă, tu ai pasiune pentru nopțile noastre. despre tine am scris, dar nu îndeajuns Iehhh! E o sălbăticie în sângele meu și tu mă faci să simt cușca... am de scris litere amestecat...

pânză subţire, memoire fin

Imagine
mi-e dor de fata vie din pozele vechi din poveştile tale despre cum ne-am văzut prima oară. fiecare îşi ţese o pânză subţire un memoire fin pe care îşi leagănă elefanţii. neverosimilă dorinţă nu mai văd amintiri, de trei zile aud straturi de linişte căzând peste scrisori şi pulberea când în mine se adună doar secunde urc şi cobor o scară din aţă mai cos, pe un fin memoire un copil într-o poză caligraf pe o galbenă filă. în cadranul de-argint o femeie se-agaţă de minutarele translucide se loveşte de mine cu dureroase cuvinte în care vocalele nu mai încap ... se proiectează o amintire risipită ... în memoire-ul meu, ce să păstrez ? direct în piele ca semn prin urechile acului moşteniri monstruoase trec umezite de limbă
Imagine
Femeia Poet Femeia poet plânge mereu, Scrie poem după poem   versurile ei sunt scrijelite direct pe trup sau pe organe   îşi scrie poemele pe copii înainte de-ai naşte   pe barbat înainte de a-l alege   pe copacii pe străzi pe casa ei,   îşi coase poezia pe haine şi-o presară în mâncare   şi adoarme cu ea când e singură. Se strigă pe sine   ca o rimă anonimă dintr-un dicționar de buzunar, are pe cerul gurii o gumă de mestecat   cuvinte cu gust Femeia poet respiră cuvinte şi plânge cu   lacrimi de litere, se lasă fecundată de poem… femeia poet   se numeşte Poezie Woman poet the woman poet always cries, writes poem after poem her lyrics scratched directly on her body or her organs writes poems on her children before giving birth on her man before choosing him on trees streets her home she sews poetry on her clothes sprinkles it on food she falls asleep with it when she's alone. she calls to herself as to an anonymous rhyme from a pock...

culoarea soarelui

Imagine
Tata - Victor (Simion ) Pană -astăzi ar fi împlinit 75 de ani                                                                                Tata s-a întors astăzi Cu o suliță  de vânătoare boantă la vârf Are haine tribale  de un galben gălbejit Greu îl recunosc De unde vi îl întreb și-mi zice ca un ventriloc Că din portugalia deși eu cred că de altundeva. Un soare i-a tăbăcit  pielea până la os Poate  din africa  de acolo să fi  luat arama  lipit  de el de trupul slab de fața oacheșă Până și părul i-a crescut negru la loc ca odinioară Îl privesc și el îndreaptă sulița spre mine odată cu privirea Așa îl recunosc mai bine. Ai fost la vânătoare … ? sunt uluită Ești un adevărat războinic Dar ce războaie ai p...