PANA

       cu o linie îngroşată ai pus capăt tăcerii        tuşe şi mai groase s-au aliniat între noi        strada nu ne mai primeşte        borduri grele dar sfărâmicioase        se apropie în perspectivă        calc cu împăcare        peste toate pietrele cubice în care am        cioplit  cifre în ritm şi sincope        nu mai am ochi şi nimeni nu mă vede        în mine se deschide un tunel        şi negrul ăla adânc se revarsă ca o        smoală topită în rosturile pietrelor        în liniile  din palme          mulajul cubului perfect.        sunt o maşina de prefabricate negre        de vieţiobiect de celuloid familial        de rame învechite        şi trepte la casa albă de pe strada cea mai        îngustă din oraş        o dată pe zi        mă întorc de una singură pe        strada asta pe care mereu mă plimbam cu picioare        de pasăre împiedicată        strada asta parcă fugea        şi se suspenda între pământ şi ştreaşina cas

nu pot să șterg nimic din ce n-am scris eu am mimat cuvintele din versuri un câine mut a tot lătrat în mine a așteptat ca tu    să ștergi ce ai pictat  cu pensule din aripi de îngerdemon din sângerii culori și obiecte stranii din  negre - găurite mașinării găsite în podul cu memorii cu aspre  vise lungi ești peștișorul bleo din propriul tău juvelnic doar  fluturi de hârtie arunci  însemne de adânc dispreț eu am poeme în liziera vocii eșantioane  albe - roșii ... strânse la bariera limbii și aici vin animalele ce stau la pânda zilei mai mușcă carnea  albă mai  latră cu cerul gurii indigo.

ţin ochi închişi strâng peloapele să nu pătrundă fir de lumină aşa cântă ea doar un stop de blues se combină sfârşeala zilei de vară, răguşeala amintirii tale pe clape de fildeş  se topesc prin ecranul opac lacrimi curg în camera în care se preumblă o fantomatică inundaţie oarbă  tastez prin aerul trist până în vene străpuns de vocea ieşită din maşinărie  nu mă lasă să te  văd m-a înconjurat cu vibraţiile nonlineare ... cu  tehnică ei plină de fiori sonori cântăreaţa asta ascunde în glasul ei tragedii virtuale  teancuri de fotografii  te ascund chipul  tău  se dilată  în fiinţa mea se umple . cu o undă  nepământeană o trompetă ascute durerea.    incandescent amorul ei şi al meu e acum  un jar de ţigară stins pe peloape. din difuzor se deschide-o trapă să iasă  câinele nopţii.

azi inima nu a mai vrut să mă asculte încerc să-mi număr respiraţiile  în bătaia ei nu mai vrea e  tristă rău e părăsită e o femei sedusă încărcată de un lichid prea gros șerpuitor  prea închis   prea... cum să fugă ea ? cum să mă abandoneze ... să alerge nebună pe plajă şi să se piardă într-un val ... e prizonieră într-un trup reanimat cum să-şi câştige libertatea? cum suspină... şi eu doar o port agăţată în piept cu ace cu gămălie.

Nerăbdarea sare cu paşi mari în faţa mea Neputinţa te ţine departe de mine fuge ecoul   înapoi cu tot  aerul din vorbe vag se aud  doar zgomote peste intervalele de timp ameţite de pierderea memoriei o sare iodată e iubirea păsări lungi se adună  peste cerul lăsat o plasă negră cu găuri albastre prinde în ea  nori rătăciţi ca şi mine  la o tombolă de bâlci întind mâinile sub un val de apă din marea sub care ne-am culcat prima oară şi vine prea tare spre mine din piept o groază îmi înfloreşte sub piele prin sânge se plimbă şi  mă-tresară  şi mă-ndulceşte o sare iodată îmi trece pe limbă prin apă se duce  se pierde de tot îmi cresc bronhii de os respir prin gura de aer cercul din piept mă eliberează  de şantajul durerii

       undeva după ureche         lângă lob         muzica loveşte uşor         un fior ca de fulg         mă strabate                 cuvintele sunt calde        au stat în mierea vocii        au alunecat în minte        un ghem de întrebări        undeva la marginea        genelor        chipul  se aşează        în firul gălbui de lumină        un aer încălzit        mă atinge        imaginile  sunt vii        au stat în apa ochilor        s-au strecurat în minte        un arsenal de filme        undeva la închietura        mâinii        zvâcnetul e numărat        în secunde        nu ştiu ce        mă inundă        inima e acolo 

-    în memoria tatălui meu Simion (Victor ) Pană  în bucătaria mea se ţin şedinţe de terapie uşa se deschide  şi închide de multe ori să-mi spună tatăl meu. ...ce şi cum e cu viaţa. ca o umbră din ce în ce mai des cuvintele-i se aglomerează la ieşirea buzelor lui groase senzuale. vorbele nespuse sunt canini care muşcă din timp în pauza şedinţei .. îl văd în altă dimensiune unde poate să leviteze  până în tavan şi mai sus .. ca într-un elevator transparent cu  papucii de casă ... încălţaţi  temeinic aşa cum făcea cu cizmele militare în care se adunau toate furiile lui pentru că nu-i plăceau -nici carâmbul înalt nici centura de piele îi îmbrăcam uneori vestonul şi cascheta şi credeam că geometria s-a inventat în rapoartele lui... din bucătaria mea văd prin fereastră un convoi alunecând silenţios prin curte jumătate de familie .. sunt transparenti şi prin ei urmăresc glisarea liftului şi a tatei spre pământ

              am auzit cuvintele tale prima oară               ca printr-o sită               printr-un filtru vechi plin de scame               prin ţesătura rară a unui scutec.               pe aleea pe care nu o mai recunosc               mama mergea legănat               mama tragea de timpul ăla nesfârşit               până la intersecţia cu spitalul mare               unde mă ducea cu ea               să mă culce într-o apă şi să mă lase               să dorm până în alte mări,               când te-am auzit chemându-mă acasă               şi pe mama întorcând-o din drum.               cu cheiţă secretă ai răsucit în  inima ei               şi vrabia aia roşie care avea cuib               a zburat nesigură                             pe deasupra mării mi-ai trasat               o linie la care să privesc               dreaptă               cu o riglă să măsor               cerul şi norii în zilele ploioase               să îi înclin

dimineaţa a ieşit din eprubetă cu un lichid albăstrui a înconjurat blocul şi tata nu a mai recunoscut-o pe mama în zădărnicia unei lungi convieţuiri m-am aşezat în scaunul moale al resemnării şi am început să-i  desenez primele litere cu o lumina albicioasă am scris despre îndoiala ce stăruia în toate amiaza s-a decantat cu alt spectru un plumb greu mi-a prins picioarele m-a înfăşurat cu un fir de gută să-mi refuz revolta plâng cuţite taie în minte neputinţa spaima e o momeală aruncată în larg o gură imensă din care bule de oxigen mă îneacă  şi mă aduc înapoi să aud cum tata a reuşit să spună că... e bine ! zâmbind  şi-a încălţat pantofii în care am încăput şi eu aşa ne-am plimbat pe strada primăverii până la marginea lacului tu cine eşti ? ce să răspund? un vânt cald scutură luciul îmi spun numele liniştea opreşte aerul să respire  într-un carneţel vom scrie istorii recente, nume şi adrese şi vom

My heart –a free zone (din vol. Statuia Zilei de mâine XX Love - " Inima mea -Free Zone  " When you show up, it is well known, nothing else can live in my heart weeks on I long for the warm cradle. only when I am ready to make a bid, fright mingles into the blood and oozes my heart becomes a free zone towards the day when dreams of you blink off  like vivid neons in town floating on the aerial cables of madness my canons like nails in the blocked muscles- You master the flames that burn in irises the oxygen in my lungs- and even if I hope to forget you my heart- a free zone, never! Translated by: Irina Horea 4. Inima mea Free Zone este bine ştiut, când apari nimic nu mai poate locui în inima mea apoi săptămâni în şir tânjesc după culcuşul cald abia când sunt gata să licitez spaima se amestecă în sânge se prelinge inima mea devine free zone. spre ziuă când visele

  Love Poem with Bonsai                                                       (din vol. Imagine Simpla - " Poem de dragoste cu arbori bonsai " the dark rings - the dark begins you are living me taking with you piles of newspapers rivers of air trough the misted windows the doors slams breaking the tenderness - today is thursday the ceiling is white and a spider is walking, I dream about gilded coins and today we have talked about the couple's life- rummage about among those books and you'll see how little time we have till tomorrow how deeply silence is buried in our minds our image a film on a bed sheet. the telephone stars yelling and you let it explode, in our eardrums, on my lips, you are living with all our baggage, talking from the broken wall our shadows peeled off the wall impression of our lives I will go on living in a house papered with shells and theatre posters and a typewriter- what's the use of talk

Ce păsări zboară pe cerul meu Deşi nu s-au deschis porţile…? un şir de chei stau atârnate pe cablurile aeriene  palmele tale pâlnie  pumnul meu  melc ascult cum transmiţi ultimatumul ce se pierde în briza conversaţiei ah, cum se termină brusc mesajul răsucit de două ori în inima din nisip o tacere pe pleoape  vine şi pleacă în liniştea azurie cu pene de pescăruşi la pălăria verii... vin valurile la mal şi iau cu ele ultimele scrisori cearşafuri  pe nisip decorate cu nume şi cuvinte goale semne de neînţeles pentru ochii în care înnoată aceleaşi valuri mâna ta sapă  în plaja pustie mâna mea îngropată de vie lângă scoicile  cu structura perfectă în care se aud cântând, glasuri  dragi într-un număr de aur şi nisip din care mâna ta picură zidurile unui castel în care cu aceleaşi chei  ai închis un cer cu păsări necunoascute mâna mea încă desenează un cerc prin care trece  mai departe un zâmbet amărui mâna ta grea şterge

( tehnica mixta acrylic /carbune  pe panza  100x220)

dealer-ul de somn și de timp a uitat marfa în cer a uitat de noi a plecat pe alte zone de interes n-am priceput never de ce sunt mai puternică cu cât iți văd inima pentru că mă uit tot timpul la nori nu mai am aceleași străzi nu mai găsesc urma pasului pășesc în blana unor perne de aer aud  plâsete  de copil vreau să ajung la tine direct din săritura la trambulina desenată de un creion fin în gura cerului delar-ul de somn și de timp are urechi uriașe un ochi mai mare și mâini fine mângâietoare, se descompune deasupra în particule doar când mințim își uită clienții așa cum eu uit cine ești îmi amintesc cum în sărutările tale sunt niște ochi mari ascunși în buzele dulci ce se înnegresc într-un timp perfect cazut din cer din brațele lui ale uitucului i-am trimis zeci de mesaje pe bancnote de dragoste se preface m-a uitat   sunt un sticker pe mașina ta pe tabachera ta pe lemnul de deasupra patului un t

Am avut un vis cu prima iubire încinsă ca pietrele unui vulcan o saună, o cameră de forță cu o priveliște lemnoasă mă străduiam să fiu frumoasă în lumea care viermuia în bine și bine cât poate ține o lume pe o bucată de melodie baby i am a fool... visul s-a continuat cu răcela un spațiu intim înghețat ca la spa am aflat din discuții ce înseamnă de fapt să te pierzi   ca un duplicat a ceea ce ai fost în simple plăceri închipuite   inconștient căutam scormoneam cu ochii închiși căldura am mai avut și alte vise cu măreție în camere de  maramură și cristal cu stucaturi din ipsos cu var am șters graffitiul în care notasem cu aceeași mână zilele și numele   dar fără sauna aia chuitoare sugrumătoare nu respiram visul se lungea ca o gumă de mestecat lipită de talpa unui picior uriaș ce trecea pe deasupra, călătorea și ne înfășura separați în borcane de sticlă m-am trezit, am clipit mi-am replicat prima saună mi-am

se aude o trompetă ce zgârie cerul cu roşu pe îndelete se construieşte un zeppelin de celofan în faţa porţilor mele se deschide un hău roşul se picură cu încetinitorul un alt cântec imită glasul amestecat în plâns viniluri de cântece triste zboară pe distanţe scurte aterizează lent în iarba uscată de soare un balon de rugină ce trece de la stânga la altă stângă lipind  melana norilor de roşu de ţipăt de-o săgetă înfiptă.

Mi-am eliberat mâinile literele s-au aşternut, nişte forme pe albeaţa ochiului de hârtie. am îndoieli - frânghii subţiri pe care prind în cleşti din lemn feţe de pernă cu chipul şi asemănarea ta trec un culoar lung ca un tunel în dreapta am o pădure desenată şi în stânga hainele tale la uscat decolorate de sezoane întregi mi-am strâns îndoielile le-am răsucit mi-au legat mâinile dar am învaţat să lucrez ca o maşinărie cu minute prescrise sau grame suficiente m-am automatizat lacrimi artificiale plâng pe propriul umăr inima ţinută la cald învelită în puful de vise  m-a trezit din comă mi-am eliberat mâinile au pornit într-o mişcare circulară pe deasupra norilor. n-am ştiut că îţi aparţin nu te-aş mai fi atins aş fi suflat fin ca o respiraţie de înger obosit peste sinusoida trupului tău feţele de pernă - planoare umflate de aer ridicate la incidenţa cu cerul le-am pierdut formele s-au răsucit în g

Mă visez în cartier La mine în cartier unde iarba nu creştea, doar fier beton iţit printre leagănele din lemne zbârcite. într-o geometrie nebună toţi ne ordonau blocurile ne ordonau. drumurile aveau alei înguste ca ridurile de pe frunte prin care ne şerpuiam ca picăturile de transpiraţie în continuă căutare de a ne ascunde de unde mă văd pe scara liftului prin micile defecte de fabricaţie sticla sablată a uşii îmi rezerva dreptul de a întelege cum e cu lumea şi cu naşterea ei când tinerii mei vecini făceau dragoste claustrofobă de unde se trezeau ameţiţi într-un vehicul spaţial ce îi înălţa până la etajul 10 etajul albastru unde jurau să rămână definitiv împreună printre grilaje de gumă nimic nu era glumă alunec pe topoganul roşu de fier topit în forme infantile ce ne-au lăsat semne de bună purtare la piaţa din tomis nord cu tot norodul la judecata publică a violatorului criminal şi apoi la rând la carne unde se auzeau

La 7 dimineaţa viaţa e o sală de antrenament alerg, sar, până când gura mi se umple de salivă cât să inund gura altuia deschisă la poveşti mâinile se lungesc cu ridicări de gantere şi produc gumă de genoflexiuni dintr-o dată sar aşa de sus că viaţa nu mai e sala de antrenament e un semicerc albăstui la care mă uit atât de des, de nu ştiu câţi ani, zile sau ceasuri, mari urâţite de vreme, înnegrite şi murdare ca unghiile unui colecţionar de tuş mă trezesc cu ciocanele şi rotiţele în care locuiesc şi din nou îmi revin ies la suprafaţa vieţii care e o mare lucioasă pe o  masă de sufragerie... liniştită ca un batic întins la soare... înfig mâna aia lungă în transparenţa ei şi viermele de oase iese din pieptul meu ţâşneşte şi face o săritură în adânc, dar eu văd port ochelari cu rama aurie de care mă agăţ ca pe tiroliană şi sar îl strivesc sub călcâi viermele nu mai e vierme... nimic nu mai e... ce-a fost şi chiar aşa îl strivesc