Pantofi cu cuie

ce-a fost greu a trecut ...

moartea nu m-a vrut

am sărit peste etape ca peste gardurile de la atletism

eram cât ele şi n-am trecut niciodată finalurile

fără căzături

îmi cumpărasem cuie, pantofi cu cuie

să nu alunec, să mă înfig din alergare în zgura din pistă

hmm ce-am mai râs prima oară cand am crezut că e o glumă

povestea unuia de demult

căruia i-au bătut cuie în talpă deadreptul

să alerge mai repede, mai sus

să zboare ...

pe mine m-au ales întâi de la scoală

să alerg

dupa minge, după ziare, după clopoțel

în garderobă-mi pluteau dungile de pe trening

 trei dungi adidas

și în mintea mea fericirea învingătorului

dar n-a fost să fie

m-au ales apoi după altă școală

după inocență, după poezie,

în casă teancuri de cărți făceau zid în

calea fricii, crăpăturile din pereți erau difuzoarele

albe și muzici clandestine mă amețeau

mă amenințau

noaptea intra cu totul în mine

rula negrul și albul unui film ce nu

își mai șfârșea banda niciodată.

testele au început într-o zi când

soarele avea sulițe de antrenament

și bile pentru aruncat spre pământ

am calcat marcajul de cretă albă

l-am călcat orbită și asurzită

odată cu pocnetul pistolului aproape de tâmplă

m-au supus probelor de rezistență

de rezistența la lumină,

de rezistența metalelor

apoi de rezistență la scris.

mi-au repartizat un

antrenor 

un fel de umbră de care

m-am împiedicat și m-am rostogolit,

o umbra ce alerga deasupra mea

ziua si noaptea, la pândă

mi-am ambalat degeaba mușchii,

creierul a stat la pândă și i-a blocat ...

în loc de garduri am vazut o mulțime de

pitici ținâdu-se de mână și zâmbindu-mi

cum numai piticii pot

de atunci ochii mei

sunt stinși  două led-uri palide

am căzut

am mers deabușilea o mie de ani

și o alta mie 

m-am  tot indreptat

dar

frica a fost botezataă odată

cu mine

purtăm același prenume

port aceași inimă

dar nu mai am inimă

a zburat...mi-a ieșit pe gură

un ghem de abur de sânge

un nor în care 

am vrut  să mor

acum la final

la ultimul gard, un gard alb

n-am priceput cine e publicul

nu mi-am dat seama decât că sunt din nou

îngropată într-un pământ moale

din care ies la suprafață cuiele

pantofilor, caninii din talpă

în care bat veseli și fericiți

o mulțime de noi pitici.

ce mi-au amintit că

moartea nu m-a vrut

îi place și acum sita prin care se cerne în iarbă

de-acum știu  cea fost greu a trecut