Oase de ebonită ce pot să-ţi spun eu, în relativitatea asta leşinată
în lumina asta roz pal cu
minunate reflexe
de parcă lumea ar plăti şi visele noastre ar fi transformate în reclame ...
oase de ebonită
în care durerea loveşte
nu ştiu ce înseamnă asta pentru tine, dar dragostea nu aşteaptă este
răul pe care pluteşte lumea
lumea oarbă, tu ştii că nu am prea multe să-ţi spun
suntem corpurile unui trup secret
şi turnul în care am putea locui e departe
el de depărtare s-ar putea prăbuşi în aşteptarea noastră
ca o simplă pietricică
pe marginea unui deal
aşa de fragilă este muzica în care ne mişcăm
Dar trupul secret se străduie în luptă...
culoarea neagră şi tatăl timp sunt spaimele lui permanente
Comentarii