PANA

Sunt moartă în partea dreaptă totul e amorţit Acolo unde părea că se mai întâmplă ceva pe bucata de piele de muşchi de inimă. Empty space … Sunt plină de bijuterii, inele, pandantive Ce -mi cresc direct din tegumente se umflă şi înfloresc minunate filigrane Mamă aş vrea să–mi mai spui poveşti, să mă visez un mic personaj dintr-o poveste Poveştile mele au murit Ce se întâmpla ? unde am ajuns ? Sunt moartă şi ăsta e ţărmul negru? Eu îmi imaginam o lungă fâşie de pământ roşu şi un şir de piane albe o orhestră în culorile curcubeului şi muzica pietrelor din lună, sunetul vântului prin pletele albe şi Ritmurile iubirii noastre şi soarele un sărut pe cer , Ce se întâmplă? Mamă, aş vrea să spun copiilor mei o poveste a poveştilor Să se viseze fericiţi, Dar uite personajele dispar din mintea mea, poveştile au plecat şi Imaginea mea s-a ars ca o rolă de film vechi. Sunt moartă, sigur dacă inima mea a plecat şi a lăsat un empty space .

Tu, baby numai tu ,cine altcineva Şi-ar putea poleii mâinile şi viaţa Casa de ceara în care locuiesc umbrele noastre Are o ordine nebuna Tu baby, doar tu, Cine altcineva Şi-ar arginta buzele si gândul Nu mă mai laşi sa mă culc in sufletul tău Tu baby, chiar tu, Ţi-ai hotărât soarta Viata preţioasa greu de trăit .

Mă aşteaptă dimineaţa să cobor din înaltele mele visuri-virusuri ca o pe fantomă. Să salvez imaginea concepută de creierul meu – ar trebui sa urmăresc atent liniile ce pornesc din marginile încăperilor, străbat case, străzi colcăind de trupuri, liniile îi ocolesc pe cei veseli, îi izbesc la încheietura genunchilor pe cei trişti, cu privirile deja pierdute uite : picioarele lor devin moi ,alunecă pe trotuare pline de urme ,se chircesc la marginea liniilor ,care îşi continua drumul, uşor îi mai zăresc în această călătorie a imaginilor mele prin computerul meu organic, trasez în continuare dungi, albe - negre , câteodată galbene - pământii încât numai peste oameni se mai disting semn care i-ar putea face fericiţi , dacă viaţa sau aerul sau dragostea s-ar colora in jurul nostru eu sunt aşteptat să văruiesc Timpul. Să-i dau nuanţe să-i tai din putere să fiu duşmanul lui atunci când asupra vieţii mele liniştea s-a pictat cu un ochi pastelat.

Direct din inimă Pentru Coca Am în mână o cana cu apă Am în inimă doar un fir de sânge şi am în picioare Un pământ întreg străbătut de la est la vest Ca o limbă sau fâşie Ca o limbă de pe care sar cuvintele ca oamenii şi vocalele ca şi valurile de salivă în cană îmi pun zilnic apa care am fluidizează îmi face bine …..mă umflă şi mă pot ridica să văd lumea şi striaţiile ei de undeva din înaltul înălţat să-mi simt porii deschişi la aerul tare şi firicelul de sânge să pompeze aşa cum ştie el bucata aceea de carne roşie ,atât de dizgraţioasă din care eu pot să iubesc … am în mână o cană cu apă şi beau din ea aşa ca într-un exerciţiu de respiraţie subacvatică ,şi în secundele în care n-am aer ,mă dor firicelele sângerii care împânzesc trupul ca o plasă fină şi parcă simt fiecare impuls în fiecare celulă de parcă aş trăi o ora de biologie pe mine …. Din cana mea s-a prelins o picătură direct în pământul pe care picioarele mele nu-l Mai suportă …doar îl bate şi îl traumatizează cu kg şi kg d...

Arme secrete Mă strângi în menghina trupului tău , Mă apeşi pe stern şi aerul din plămâni nu poate evada decât cu un şuierat , te laşi cu totul peste trupul meu ,ca să imobilizezi celulele ce fug din noi cât crezi ca va rezista această ultimă armă _ ? mai bine m-ai ucide direct ,mi-ai străpunge inima cu acelaşi miraculoase săgeţi ,numai că acum le-ai putea inmuia într-o saliva otrăvitoare m-ai putea ucide direct, mi-ai opri respiraţia cu acelaşi parfumuri suave , numai că acum ai putea adăuga cuvinte gloanţe de argint nu mă mai ţine strâns langă tine … am să scap definitiv

Steaguri albe flutură Steaguri albe flutură oameni simt lucrurile doar privind îşi fac semne ambigue, peste imagini tablou, Te întreb, unde sunt steagurile noastre, renunţările Dragostea s-a risipit prin locurile unde am purtat-o trofeu Vacanţele însorite s-au prefăcut însorite Nopţile ne-au amăgit, ne-am predat Dar steagurile le-am pierdut şi nici prizonieri nu mai suntem Inimile noastre se cheamă se strigă pe nume dar unde ne-am lăsat semnele şi numele scrijelit Locurile acelea nu le mai ştim Ce cumplită uitare … Steagurile albe flutură, te simt dar nu în acelaşi trup.

pradă ţie Domnule timp mi-au trecut visele, mi-au apărut simptomele unei boli ce aducea cu visarea manifestările ei sunt ciudate şi imprevizibile, mi-au trecut visele prin faţa ochilor ca într-o mişcare banală, ca într-o zi pierdută printre alte zile anoste. mi-au apărut semnele … mi-au apărut ca o rezultantă a drumului meu geometric mă joc cu tine , eşti o tastatură cu literele şterse eşti Un poem într-o limbă numai de mine ştiută Un vocabular sărac cu toate cuvintele porcoase ascunse bine în file şi foi vine acum şi el şi ne ascunde pe noi trebuie sa rezişti valurilor uriaşe de salivă consoanelor grele fugite din taste , aruncate cu greu prin vestibulul gurii plină de ură ce boală stupidă , sa nu mai poţi ţine pe limbă nici un cuvant nici o vocală , aşa cum am spus e o mişcare banală a aerului , ce vehiculeză prin nării şi prin alte orificii , lipsite de arta de a produce sunete articulate chiar ascuţite cu care să tai , în tine , din tine cu singura spadă din dure cuvinte , sa tai ...